Plimbare de weekend: Cheile Vălișoarei și Castelul Templul Cavalerilor

cheile valisoarei

Îmi place să călătoresc și nu de puține ori în drum spre un obiectiv turistic, am descoperit multe altele foarte frumoase. Duminică, zăpada și soarele ne-au tras cu ochiul și împreună cu niște prieteni dragi, am decis să ieșim la o plimbare. Cu ceva timp în urmă, am vizitat Conacul Secuiesc și știam că mai există un loc drăguț, cu mâncare bună prin apropiere, așa că l-am întrebat pe Andrei dacă mai există sau nu acel local. După ce am căutat câteva detalii despre acel loc pe internet, am decis să mergem la Castelul Templul Cavalerilor.

Am decis să mergem pe autostradă pentru a ajunge în comuna Mihai Viteazul și ni s-a făcut dor de un drum lung spre Viena. Autostrada era curățată, poliția aștepta în același loc mereu, de fiecare dată.

autostrada

De la Mihai Viteazul am trecut podul spre Râmetea, ne-am oprit și la Conacul Secuiesc pentru  a face câteva poze. Vă recomand să vă opriți aici să mâncați, au un meniu foarte variat.

conac secuiesc

De la Conac am mers mai departe spre Castel, tot admirând Cheile Vălișoarei. Piesajul este superb și iarna și vară, drumul este chiar foarte bun.

cheile valisoarei 1

Castelul Templu Templierilor se află pe partea dreapta a drumului și aveți de urcat câteva sute de metri, chiar și iarna drumul este accesibil. Odată ajunși sus, la castel, panorama te lasă fără cuvinte, nici nu pot să vă spun cât de frumos este.

castel

poză(14)

După o sesiune foto, ni s-a făcut foame și am intrat să mâncăm. Meniul și interiorul sunt destul de modeste, nu am prea avut ce să alegem, bucătărul care știa să gătească preparate sârbești a plecat în iunie, așa că am avut de ales între șnițel de pui, ceafă de porc și pui la grill. Deși meniul e cu minus, au un mare plus din partea noastră pentru pâine. Am cea mai bună pâine de casă, o poți mânca goală.

interior castel

paine

papa1

papa2

Merită să vizitați această zonă, aveți cel puțin 3 locuri unde puteți mânca și/sau înnopta, peisajul este de vis, dacă vă încumetați, puteți vizita și ruinele Cetații Colțești. De la castel drumul duce spre Aiud și vă puteți întoarce pe acolo înapoi la Cluj, dacă nu vă place să vă întoarceți pe același drum.

De la Cluj până la castel, drumul nu durează mai mult de o oră, doar dacă te oprești să faci poze sau pur și simplu, ca să admiri peisajul! Noi, cu siguranță, ne vom întoarce la vară!

Ați vizitat Conacul Secuiesc, dar Castelul Templul Cavalerilor? Vă place această zonă de chei?

4 comentarii la „Plimbare de weekend: Cheile Vălișoarei și Castelul Templul Cavalerilor”

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.