Cele mai frumoase basme turcești – recomandare lectură

Cărțile de povești pentru copii – preferatele mele

Pasiunea mea pentru cărți și citit o am de la mama. În copilărie, în vacanțe, citeam multe cărți. Îmi amintesc că citeam multe povești nemuritoare. Poveștile erau relativ scurte, cu acțiune interesantă. După multe cărți cu teme grele, mi-am dorit ceva mai lejer. Am ales de pe site-ul Târgul Cărții acest volum de basme turcești. Cele mai frumoase basme turcești pot fi citite și de adulți, avem încă atâtea de învățat.

cele mai frumoase basme turcești

De ce să citim basme?

De ce nu? Basmele ne transferă într-o lume de poveste idilică, unde totul e posibil. Ne lasă să visăm la castele și prinți. Magia e la ea acasă, iar timpul nu are limite. Citind basme pentru copii, chiar și noi adulții putem învăța multe. Aceste basme sunt potrivite copiilor. Prin poveste e mai simplu să le exemplificăm ce e bine și ce e rău.

Cele mai frumoase basme turcești

Am savurat fiecare poveste. Am reținut fiecare tâlc al poveștii. M-am relaxat și m-am bucurat. Mi-am adus aminte de copilărie.

cele mai frumoase basme turcești

Aceste basme turcești încep și se sfârșesc amuzant:

  • ”A fost odată, ori n-a fost…” –
  • ”A fost odată, ori n-a fost…În vremuri îndepărtate, când cămila era telal, când șoarecele bărbier, când eu legănam pe tata și pe mama, era un padișah”
  • ”A fost odată, ori n-a fost…Să lungești vorba e păcat.”
  • ”Căzură din cer trei mere. Două-s ale voastre, unu-i al meu.”
  • ”Ei să fie fericiți, ceea ce vă dorim și vouă.”
  • ”Pentru ei cărbune, pentru noi, zile bune…”

Basmele sunt pline de învățături

Din basmul ”Caleașca de aur” învățăm că nu e bine să cerem mai mult decât putem oferi.

Basmul ”Micuța broască-țestoasă” învață copiii că nu e bine să plece de acasă fără permisiunea părinților. O atenționare interesantă – să nu dorești răul celor mai mici.

Frumos basm turcesc ”Un trandafir pentru un ochi”  ne arată de câte răutăți e în stare un om pentru bani. Dar finalul basmului, ne arată că întotdeauna adevărul iese la iveală.

Scurtele povestiri despre Nastratin Hogea sunt amuzante și pline de tâlc. Merită citite!

Vouă vă plac basmele? Care este cel mai frumos basm citit?

9 comentarii la „Cele mai frumoase basme turcești – recomandare lectură”

  1. Toti copiii au nevoie de basme. Fetele mele nu adormeau daca nu le citeam o poveste! Acum din ce in ce mai rar aud mamici care isi doresc sa le citeasc copiilor povesti la culcare…

    Răspunde
  2. eu am crescut cu basme. Intai mi le spunea bunica seara. oricat era de obosita, nu se culca fara sa imi spuna unul. Nu stia multe, dar nu ma deranja ca le repeta. Apoi, cand am invatat sa citesc, ii citea eu ei. Basme turcesti n-am citit, dar n-ar avea cum sa nu-mi placa.

    Răspunde
  3. Sunt convinsa ca am avut candva o editie posibil mai veche cu basme turcesti, care mi s-au parut surprinzatoare si diferite fata de basmele noastre sau cele din seria preluate de Disney

    Răspunde
  4. Am citit in copilarie 1001 de nopti. Erau basme fascinante. Acum fetele mele sunt mari, abia astept sa fiu bunica, sa le citesc nepotilor povesti. Sper sa am rabdare, sa nu le pun desene la dvd.:)

    Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.