Aventuri in aeroport – II

Mai era vreo ora pana sa ajunga avionul, dupa cum era programat. Stateam cu totii pe scaune si faceam toate chestiile de mai sus, cand, un tanar, se ridica, isi ia bagajele si se pune primul la poarta care urma sa se deschida spre coridorul la capatul caruia urma sa fie avionul. Eveniment epocal !!! Cat ai clipi, s-a format o noua coada, viguroasa si agitata, plina de cei care vor sa fie primii. Am stat pe scaunul meu, m-am uitat si nu am zis nimic. Eu am stat pe scaun, ei au stat la coada vreo ora pana cand, in sfarsit, a ajuns avionul, s-a deschis usa, au iesit cei din cursa Cluj-Madrid. Urma sa intram noi … cei din cursa Madrid Cluj, si acum, vrei nu vrei, a trebuit sa ma pun la coada. Cred ca e bine de zis aici ca personal, nu am nimic de zis in legatura cu asteptatul la coada, doar ca in cazul de fata chiar nu avea sens atat de repede.

In fata mea, un “domn” la vreo 30-40 de ani, cu blugi cu multe buzunare si camasa deschisa la 3 nasturi, sa ii zicem Gigel, ii explica sotiei:

-Stii ca nu imi place sa astept.

Un om care s-a nascut sa fie sef, dar pe care nu l-au favorizat astrele. L-am ascultat povestind cu doamna cu “Si” despre primele lui zboruri, cand platea 1000 de marci sa zboare acasa, acm nu-stiu-cati-ani, dar ce conditii:-Ne dadeau aia sandwichuri de te saturai … si bla bla bla, bla bla bla. Ghiulul mare, de aur, pe degetul mic, mersul tantos de ratoi pubertin si parul de pe piept, transpirat de la caldura, il faceau sa semene cu un personaj de desene animate. Tot incercam sa imi dau seama cu ce personaj semana Gigel, dar acum, ca stau sa ma gandesc, ar fi un personaj de desene animate total nou, creat special pentru piata roamaneasca. Ar fi niste desene difuzate doar la noi, pentru ca doar noi l-am putea intelege si savura la “justa sa valoare”.

Oricum, fetele ne-au rupt biletele si ne-au invitat in avion. Pe cand am ajuns inauntru, avionul era aproape plin, bagajele captusind in totalitate avionul si blocand singurul culoar de acces spre capatul avionului. Am urcat pe intrarea de langa cabina). Oamenii se chinuiau sa treaca peste bagaje si echipajul incerca sa elibereze culoarul ca sa se poata ajunge inspre coada avionului. Acest amanunt e relevant pentru un pic mai incolo.

O doamna mai invarsta, incerca sa indese sub scaunul din fata o plasa de rafie. Cand a impins-o si am auzit sunetul cristalin al borcanelor goale lovindu-se intre ele, m-a cuprins un zambet larg. Imi si imaginam ca borcanele sunt la al doilea zbor, primul, la venire, fusesera pline cu muraturi si zacusca, iar acum, se intorceau acasa, goale si temerare. Da … borcane temerare care au zburat si au vazut Spania. Dupa, nu am mai gandit nimic !!!

Am gasit loc pe randul al patrulea, destul de aproape de intrare. Si de indata ce m-am asezat l-am zarit pe Gigel, in primul loc din primul rand de langa usa. Nu stiu cum de nu l-am zarit intrand!!! Ii straluceau ochii de bucurie si era implinit ca si cum ar fi obtinut o imensa victorie. M-am bucurat pentru el si inca ma bucur.

Toti la locurile noastre, unul din membrii echipajului explica masurile de siguranta si toate chestiile obisnuite inainte de orice zbor, ne punem centurile si ne pregatim sa zburam. Din spate, o “doamna” catre vecina ei de rand.

-Auzi tu, eu nu am priceput nimic din tot ce a zis fatuca asta. (adica instructajul de siguranta)

-Nici eu.

Acelasi zambet ca si la faza cu borcanele.

Decolam … Ma apuc de citit … zborul decurge ok. O doamna din randul din spatele meu, se intinde peste culoar, catre o alta doamna de pe celalalt rand.

-M-am tot uitat la dumneavoastra. V-am vazut in aeroport

-Asa-i ca ma cunoasteti

-Eu sunt din Jibou

-Si eu sunt din Jibou

… si de aici in colo discutia s-a continuat, mult si variat si mult (al doilea “mult” nu e adaugat din greseala). M-am culcat.

Am aterizat in tara, zborul a fost ok, toata lumea teafara si nevatamata, ne-am gasit bagajele si in noaptea aceea am dormit la mine in pat si am visat mult si variat.

Ca si ultima paranteza, Gigel era primul la banda rulanta in “U” pe care urmau sa vina bagajele. Astepta nerabdator evenimentul si cand s-a pus in miscare banda rulanta, m-a cuprins un zambet larg, un zambet aproape nascator de ras, pentru ca banda se invartea in directia opusa de cea pe care o anticipase Gigel si acum, era ultimul care urma sa isi primeasca bagajul. Ii dedic astfel lui Gigel acest post si daca cineva il cunoaste, sa ii transmita ca ma gandesc des la el, si zambesc.