Top destinații turistice în România

Ne place mult să călătorim și să explorăm locuri noi. Optăm atât pentru România, cât și pentru alte țări. Consider că fiecare țară are farmecul ei și multe destinații turistice ce trebuie bifate. Țara noastră are multe de oferit, locuri și zone de poveste, ele trebuie doar promovate mai mult.

Dacă e ceva ce aș recomanda tuturor, este traseul Transapuseana sau Transalpina de Apuseni. Munții Apuseni sunt minunați, oferă niște peisaje de poveste. Acest traseu te ajută să redescoperi frumusețea munților din țara noastră. Traseul este minunat în orice anotimp, poți profita de mini-vacanțe de sezon pentru a te bucura de priveliște. Cu toții cunoaștem Transfăgărășanul, dar ținând cont că e deschis puțin timp peste an, vă recomand Transapuseana între timp.

Ce vă recomand să vizitați în România?

Știu că infrastructura nu este tocmai ideală, de aceea vă recomand să vă înarmați cu răbdare. E totuși vacanță, bucurați-vă de timp liber, de view.

** cetăți renumite din țara noastră

Întotdeauna am considerat că cetățile vechi au un farmec aparte, ascund multă istorie, pe care, e de datoria noastră, să o cunoaștem. Aș vizita și revizita, Cetatea Sighișoara, mai ales în perioada festivalului când e mai spectaculosă și mai animată.

Fiecare județ, regiune se mândrește cu o cetate, un castel, mai bine sau mai puțin păstrat, dar fiecare are farmecul lui.

** trasee montane unice

Dacă ești iubitor de munte și plimbări, țara noastră oferă niște trasee unice pe care trebuie să le descoperi. Priveliștea este de vis, aerul curat minunat, natura e încântătoare.

** orașe cu valoare istorică

Orașele din România au un centru vechi istoric care trebuie vizitat. Informează-te despre punctele cheie și asigură-te că le bifezi. E istoria noastră, trebuie să o cunoaștem.

** bifează și localuri cu mâncare tradițională

Țara noastră se poate lăuda cu preparate culinare tradiționale foarte gustoase. E păcat să nu le savurezi, sigur îți vor plăcea. În plus, ce poate fi mai plăcut după o plimbare în natură, încărcarea sufletului cu peisaje de poveste și multă istorie, să te delectezi cu o mâncare bună.

** de bifat neapărat, Marea Neagră și Delta Dunării

Aceste două destinații turistice din România sunt extrem de cunoscute și apreciate. Delta Dunării e de o frumusețe rară, și ar fi păcat să nu o bifezi, cel puțin o dată în viață. Marea Neagră este spectaculoasă, și e minunată în orice anotimp.

Țara noastră are nenumărate destinații turistice unice, pe care trebuie să le bifăm. Cred că ar merita și promovate mai multe, pentru că sunt multe extrem de deosebite.

Tu ce destinații turistice recomanzi să vizităm în România? Care este locul preferat din țara noastră unde te-ai întoarce mereu și mereu?

Lasă un comentariu