Îmi place mult să călătoresc. Mă atrag orașele noi. Mă încântă să descopăr frumusețile fiecărui oraș. Mic sau mare, am susținut mereu, că orice oraș are o parte frumoasă. Stațiunea Vatra Dornei, Suceava, este un oraș mic, dar frumos și liniștit. Iarna și sărbătorile de iarnă sunt mult mai frumoase la munte. Temperaturile cu minus sunt ignorate cu succes.
5 motive să vizitezi stațiunea Vatra Dornei
Mini-vacanța de iarnă, între Crăciun și Revelion, am decis să o petrecem la Vatra Dornei. După 4 zile petrecute aici, pot să vă dau 5 motive pentru care merită să vizitați această stațiune.
Pârtiile de ski vă așteaptă cu drag!
4 pârtii de ski sunt puse la dispoziția iubitorilor de sporturi de iarnă. Pârtia Dealu Negru, Pârtia Veverița, Pârtia Parc care are două instalații. Toate sunt dotate cu teleschi, bine întreținute, dotate cu tunuri de zăpadă artificială și nocturnă. Se organizează și cursuri de ski, dacă doriți să învățați să schiați.
Festivalul Național de Datini și Obiceiuri de iarnă
Iarna, aici au loc două evenimente frumoase. Festivalul Național de Datini și Obiceiuri de iarnă reunește ansambluri, grupuri de colindători și formații de urători din mai multe orașe. Se susțin spectacole de colinde și se prezintă dansuri și obiceiuri de iarnă.
Serbările Zăpezii
În perioada 2-5 februarie 2017, sunteți așteptați la Vatra Dornei, la pârtia Bucovina. Aici se va organiza cel mai important eveniment sportiv al sporturilor de iarnă desfășurate vreodată în România, la nivel de seniori: Campionatele Mondiale de Sanie pe piste naturale!
Cazare și mâncare tradițională
Noi am fost cazați la Pensiunea Corina, foarte aproape de Pârtia Parc. Camerele sunt spațioase și aerisite, unele cu vedere la pârtie. Baia e mare și curată cu apă caldă la discreție. Gazda este primitoare și dispusă să vă ofere o vacanță plăcută.
Ah, și mâncarea este tradițională, variată și gustoasă cu produse home-made – gemuri, compoturi, siropuri, sosuri și zacusă. Pâinea de casă este delicioasă, iar despre conazac și vin fiert, nu vă mai spun, vă arăt doar pozele.
Stațiune liniștită – ideală pentru o vacanță de relaxare
Ne-am dorit să ne bucurăm de zăpadă. Am avut noroc că a nins în continuu. Ne-am dorit să avem liniște ca să ne reîncărcăm bateriile. Am petrecut timp cu prietenii noștri dragi. Am făcut plimbări lungi prin zăpadă, noaptea, prin oraș bucurându-ne de luminițe.
Vizită în împrejurimi – Pietrele Doamnei – Masivul Rarău
Gazda noastră ne-a sugerat să facem o plimbare până la Pietrele Doamnei din Masivul Rarău. Îmbrăcați și încălțați corespunzător am plecat la drum. Din Vatra Dornei, am mers spre Pojorâta. Am urmărit și am urmat indicatorul spre Rarău, cabana Rarău. Drumul este extrem de frumos. Priveliștea de care te poți bucura, îți bucură ochii și sufletul. Am parcat mașina lângă pensiune și am continuat drumul pe jos.
Cea mai frumoasă plimbare!
Nu sunt fan frig, zăpadă, cățărat. Însă am savurat din plin fiecare moment în această plimbare. Ajunși la baza Pietrele Doamnei, fascinați de peisaj, nu am mai simțit cele -17ºC. Nu pot să vă descriu cât de frumoasă e priveliștea. Cât de minunat a împodobit iarna cu zăpadă, natura. Am promis că vom reveni la vară și poate ne vom încumeta să urcăm mai sus.
Da, avem locuri minunate în România!
Dacă am sta mai bine la capitolul infrastructură, aș vizita mai des obiectivele turistice din România. Pot să spun că am petrecut câteva zile foarte frumoase. Am descoperit locuri noi, obiective turistice care merită promovate.
Vai ca ce dor de duca am!!! M-as duce, știi cum? Cu Sania de la Craiova direct pana acolo numai ca nu se poate. Sunt sechestrata de una bucata bebelușă. Oricum este bine de știut.
O sa va placa foarte mult zona.
Ce frumos!!! Nu am fost niciodata in Vatra Dornei, dar tare as da o fuga acum. Daca nu ar fi piticele astea…dar se fac ele mai mari si plecam si noi sa colindam tara noastra, sa ii admiram frumusetile!
Ce bine ca ati lasat masina si ati pornit la picior! Eu sunt de parere ca doar asa poti descoperi mici minuni ale unui oras, mergand pe jos, cutreierand stradutele si cunoscand obiceiurile localnicilor. Eu nu am ajuns pana acum la Vatra Dornei dar la vara sigur sigur am sa merg. Este de mult pe lista mea, mai ales de cand am inceput sa cutreier mai mult Romania :))
Foarte frumos!Asa este ..avem locuri frumoase in tara!(si ce bine arata masa …mi-ai facut o pofta…)
Ma bucur ca ti-a placut la Vatra Dornei , data viitoare cand mai vii sa ma anunti poate ne vedem la o cafea 🙂
Sunt multe locuri de vizitat atat in oras cat si in imprejurimi. E frumoasa zona, linistit orasul ,d ar uneori mult prea linistit. oricum acum in perioada 20 ianuarie – 18 februarie vor fi serbarile zapazeii. concursuri , concerte distractie pt turisti si nu numai
http://deyutza87.blogspot.ro/
Pana anul trecut, sarbatoream primele zile de Craciun la Vatra Dornei. In 2016 am zis pas, ca nu era zapada.
Ce frumos e acolo… dar as prefera sa fie vara pentru a vizita locul, nu ma impac deloc bine cu frigul.
in weekend speram sa ajungem si noi la munte, dar sa vedem daca tine cu noi 😀
Frumoasa zona! Mereu revin cu drag! Mai ales iarna!
Oooooo … o zona foarte frumoasa, chiar meritata vizitata.
Am trecut prin Vatra Dornei dar nu am stat. Am urcat si la Rarau si mi-a placut. Am inteles ca sunt nu stiu ce energii pe acolo 🙂 m-am incarcat pentru anul asta
Nu am mai fost in Vatra Dornei de cand eram mica. Mi-ar face placere sa merg intr-o vacanta in acea zona. Imi este tare pofta de cozonaci … nu am mancat suficienti de Craciun
Nu am fost la Vatra Dornei. Cam departe de mine. Imi plac pozele.
Eu am un singur motiv pentru care n-am ajuns inca acolo: E foaaarte departe!
Pentru mine e de ajuns un singur motiv: nu e la mine acasa. Sunt siguta ca in orice loc as merge as putea descoperii ceva ce sa faca efortul sa merite.
Recomand aceasta statiune tuturor deoarece este unica atat prin frumusetile naturale care nu trec neobservate cat si prin oamenii din oras care sunt ospitalieri. In primul rand trebuie sa recunosc faptul ca singurul motiv pentru care am decis sa merg in vacanta la Vatra Dornei a fost la insistentele unor colegi de facultate care mi-au zis ca este o statiune foarte frumoasa si nu s-au inselat.