Ziua de naştere este un eveniment care trebuie sărbătorit alături de prieteni şi familie. Oraşul Cluj-Napoca se poate lăuda cu nenumărate baruri, cluburi, pizzerii, restaurante, iar atunci când trebuie să alegi o locaţie pentru un eveniment important nu e chiar uşor.
Pentru că anul acesta, mi-am dorit să sărbătorim în oraş cu prietenii, am început să căutăm locaţia potrivită pentru a-mi ţine ziua de naştere. Îmi doream un local curat, frumos, primitor, cu preparate variate, preţuri rezonabile şi personal amabil. Aşa am ajuns la Marty. Clujenii cunosc foarte bine Marty Restaurants deoarece ei se află pe piaţă din anul 1999. Prima locaţie s-a deschis pe strada Victor Babeş, Marty Society, mai apoi pe strada Horea, Marty Boulevard, şi de ceva timp, Marty City, în Iulius Mall.
De ce am ales Marty şi de ce îl recomand tuturor pentru sărbătorirea zilei de naştere?
- Tortul e din partea casei – un cheesecake delicios – care vine cu focuri de artificii;
- Şampania e din partea casei, şi nu, nu cea mai ieftină, fiecare invitat e servit cu un pahar de şampanie;
- Mâncarea este delicioasă şi este servită la timp.
Îmi place tot mai mult la Marty pentru că au o mare varietate de preparate, care arată exact ca în poza din meniu, nu vei avea niciodată surprize neplăcute, iar la categoria Desert mă declar foarte mulțumită, au destul de multe feluri din care poți alege, cheesecake, specialități de înghețată, tort de ciocolată, tiramisu, chocolate lava, panna cotta, creme brulee și lista poate continua…
Ospătarii sunt mereu atenți, (nu trebuie să fii tu cu ochii pe ei când te-ai decis ce vrei să comanzi), vigilenți, cu zâmbetul pe buze, te fac să te simți bine-primit, ești salutat la intrare și la plecare, și sunt interesați dacă mâncarea este pe gustul tău.
Mulțumesc Marty Restaurants pentru frumoasa seară oferită de ziua mea!
Ai uitat de Marty-ul de pe str. Traian Mosoiu… 😛
Anca, eu vorbeam aici de locații unde poți mânca, cea de pe Traian Moșoiu are doar livrare, cel puțin așa scrie la ei pe site.
Anca & Mihaela: Marty de pe Traian Moșoiu s-a mutat la Iulius Mall 🙂
Mulțumim frumos pentru articol, ne-a adus un zâmbet pe buze și o mare bucurie! 🙂