Se apropie sărbătorile de iarnă. Probabil cel mai frumos moment al anului. Primii fulgi de nea ne duc cu gândul la Crăciun. Sărbătorile de iarnă sunt tare iubite. E momentul când ne reîntâlnim cu cei dragi. Când avem alături familia. Dar ca totul să iasă bine, trebuie să ne organizăm cât mai bine. Sărbătorile înseamnă cadouri, preparate delicioase.
Cadouri de sărbători
Sărbătorile de iarnă înseamnă multe cadouri. Cadouri pentru toată lumea. Indiferent că e vorba de Moș Nicolae sau de Moș Crăciun, primim și oferim cadouri.
Eu am decis anul acesta să apelez la liste, ceea ce vă recomand și vouă.
Lista de cadouri conține numele tuturor, iar în dreptul fiecărui nume, cadoul pe care urmează să-l cumpăr. Pentru că anul acesta lista e tot mai lungă, am decis să cumpăr din timp cadouri. Nu îmi place să alerg prin magazine în ultimul moment. Îmi place să am timp să analizez piața și să aleg în liniște. Înainte de a pleca din magazin, analizez lista și bifez cadourile cumpărate. Nu uit să cumpăr mereu câteva mici cadouri fără destinatar. Nu se știe niciodată unde trebuie să mergem în vizită și îmi place să am ceva pregătit.
Meniul de sărbători
Dacă știm că vom avea invitați la masă, e bine să pregătim un meniu din timp. Eu fac o listă cu preparatele, iar în dreptul lor, ingredientele necesare. Apoi întocmesc două liste.
Una cu ingrediente ce pot fi cumpărate din timp.
- aici mă refer la făină, zahăr, orez, ulei, produse congelate, produse pentru prăjituri, sucuri, alcool, șervețele, decorațiuni.
Alta cu ingrediente ce trebuie cumpărate cu puțin timp înainte.
- aici mă refer la carne, mezeluri, produse lactate, legume proaspete și fructe.
Când începem pregătirile pentru sărbători?
- Lista de prăjituri de Crăciun include mereu fursecuri, biscuiți, cornulețe. Pe acestea le putem pregăti din timp. Astfel nu vom avea așa de multe de făcut în ultimele 2 zile.
- Preparatele cu maioneză vă recomand să le faceți chiar în ultima zi.
Curățenia de sărbători
- Sărbătorile de iarnă fac munca aceasta puțin mai dificilă. Vă recomand să ”vânați” o zi cu soare pentru a spăla geamurile. Curățenia generală eu o încep cu câteva săptămâni înainte. Încep cu dulapurile, sertarele, dressing-ul, cutiile de pantofi. Continui cu aspiratul în spatele mobilierului greu. Nu uit de calorifere și plinte, corpurile de iluminat.
- Băile și bucătăria rămân pe ultima săptămână. Eu fac ordine prin sertare, pe rafturi, spăl bine hota. În ultima zi, va fi necesar doar un aspirat și un mop, curățarea plitei și a zonei de lucru.
Decorarea casei de sărbători
Nicio sărbătoare fără decorațiuni specifice. Mie îmi place să pun câteva decorațiuni, să nu fie prea încărcat. Ador decorațiunile hand made. Livingul este cel mai vizat și bucătăria cu locul de luat masa. Locurile unde petrecem cel mai mult timp cu musafirii. Nu uităm să decorăm bradul de afară. La fiecare geam, ne place să punem câte un moș/ren/brăduț cu luminițe.
Relaxare înainte de sărbători
Dacă ne organizăm eficient, vom avea timp de un masaj, de manichiură. Mie îmi place ca de sărbători să am manichiura impecabilă, coafura potrivită. E momentul meu de relaxare pe care consider că îl merit după atâta muncă.
Să ne bucurăm de sărbători
Și după atâta muncă, trebuie să ne bucurăm de sărbători. Mie îmi place să descoperim cadourile sub brad. Ne place să mergem la colindat, ne place să primim colindători. Sărbătorile de iarnă sunt minunate. E momentul în care ne bucurăm de semnificația sărbătorii, apreciem mai mult ceea ce avem și prețuim fiecare moment mai mult!
Este bine sa fim organizate…sa ne planuim totul din timp, dar cateodata, personal, nu imi iese:)))
Macar stim anul urmator unde sa corectam.
Sa stii Mihaela ca si eu ma organizez cel mai bine tot cu listele. In general, nu doar de sarbatori. Si in viata de zi cu zi. Mereu notez ce am de facut, mai ales in perioadele aglomerate cand nu vreau sa-mi scape cate ceva.
Organizarea ne ajuta sa economisim timp.
La partea de cadouri la fel fac si eu in fiecare an, adica lista cu numele si cadourile aferente pentru fiecare persoana in parte. De obicei fac lista cam prin luna octombrie, astfel incat sa cumpar cadourile treptat, sa nu fac gaura in buget 😀
Ioana – anul acesta a trebuit sa recurg si eu la lista. Si cumparatul din timp ca sa fiu sigura ca gasesc exact ceea ce vreau.
OZN-uri pentru mine sfaturile astea. Eu fac totul in ultimul moment, mereu pe fuga. Dar reusesc sa le termin cu brio :)) Chaosul meu e organizat in capul meu.
În toată dezordinea ta, există o ordine doar de tine știută, ceea ce e perfect.
Ordine si sarbatori sunt doua cuvinte care nu se pupa la mine. Haos e mult mai potrivit. Doar la cumparaturi imi fac lista. In rest, totul cum imi vine, pana in ultima zi!!!
Si nu uiti nimic? Atunci e foarte bine!
E bine cand poti sa te organizezi si iti iese totul asa cum planuiesti.
Tot cu lista merg la cumparaturi…dar vreau sa ma asigur ca nu uit nimic.
Eu am folosit lista pentru gestionarea cadourilor, si chiar m-a ajutat foarte mult. Astfel am facut cumparaturile din timp si la reduceri. 😀
Eu sunt cam haotica, ori ma apuc de multe odata ori ma apuca lenea si aman cateva zile. Mi-ar trebui o lista pentru cadouri si o lista pe zile pentru treburile planificate, dar sa-ti spun drept uras listele si orice programare, asa ca ajung sa fac totul dupa ureche. Nu zic ca-i bine, dar asta sunt si nu cred ca ma schimb prea usor.
eu pot spune c-am bifat cadourile! din fericire, macar cu asta sunt la zi! saptamana viitoare vreau sa fac ceva curatenie si sa decorez un pic. abia dupa 20 vom face bradul. nu stiu ce libere am, deci programul va fi facut pe parcurs
Foarte folositoare sfaturile , de abia astept sa fac bradul anul asta.
Maxim mi-a placut articolul tau!Super fain!
Ce dragut ai organizat totul…la mine nu se stie niciodata, eu mereu ma plang ca nu imi ajunge timpul…si chiar sunt mereu contra-cronometru 🙁 listele le fac si eu…mai greu sa ma tin de ele
Am o lista in geanta,una pe frigider si una in telefon.Cu toate astea,tot timpul uit sa trec cate ceva.
Imi place foarte mult ideea ta de organizare asa ca o s-o aplic si eu. Multumesc!
Aiiiii…. si cu liste, si tot nu ma incadrez niciodata, mai ales acum cu doi copii 🙂
Noi deja ne-am apucat de decorarea casei. De ce sa mai asteptam? 🙂
De sarbatori este o gramada de bataie de cap. Te pregatesti cu mancare cu curatenie, cu decorarea casei si cand sa ajungi si tu sa te bucuri de acele zile libere si de clipele de fericire alaturi de familie constientizezi ca esti rupta de oboseala … greu