Ne bucurăm de venirea pe lume a copilului. În primul an, sărbătorim fiecare lună. Prima petrecere o organizăm în cele mai mici detalii. Apoi fiecare petrecere de aniversare este un eveniment deosebit. Petrecerea trebuie să fie de neuitat.
Bucuria copilului – bucuria părinților
Din dragoste pentru copii, părinții fac totul. Știm cât de mult le place copiilor să participe la petreceri.Cu atât mai mult când e vorba de ziua lor de naștere. Își aleg tematica petrecerii. În sfârșit, își va putea strânge în brațe personajul preferat din desene animate. Entuziasmul cu care se gândește la petrecere, îți bucură sufletul.
Petrecerea copilului – motiv de socializare
Unul dintre cele mai mari avantaje, îl reprezintă socializarea. Reîntâlnirea cu prietenii, colegii de grădiniță e motiv de bucurie. La grădiniță se leagă prietenii. Copiii își doresc să petreacă timp cu prietenii lor. Petrecerea e un bun motiv de reîntâlnire și socializare.
Petrecerea copilului – joacă cu prietenii
Într-o lume obsedată pe tehnologie, joaca cu diverse jocuri s-a uitat. În cadrul petrecerilor pentru copii, se organizează diverse jocuri. Fiecare copil participă, își dezvoltă abilități noi. Prin joacă și jocuri, descoperă lucruri și abilități noi. Spațiile de joacă pentru copii, cum e Round Hill Club, pun la dispoziție animatori și o mulțime de jocuri. Animatorii au rolul de a atrage copilașii la jocuri drăguțe. Fie că vorbim de jocuri prin dans, mișcare, fie vorbim de jocuri de logică, mimică, e important ca cei mici să se distreze. Prinzând gustul pentru jocuri, acasă vor da deoparte tableta/telefonul și se vor juca jocuri.
Petrecerea copilului – amintiri de neuitat
Părinții sunt obsedați de poze pentru că sunt cele mai frumoase amintiri. Însă fotograful este cel care trebuie să se ocupe de asta. Știe să surprindă perfect momentele importante. Părinții trebuie să se bucure alături de copilul lor. Părinții trebuie să se relaxeze și să se distreze la petrecere.
Albumul cu poze rămâne să le amintească ce bine s-au distrat la petrecere!
Petrecerea copilului – răsfăț culinar
Petrecere înseamnă mai puțină exigență când e vorba de mâncare. O felie de pizza bună, un suc natural, un ceai aromat, un candy bar bogat fac parte din surpriză. Fructele, brioșele sănătoase decorate în tema petrecerii vor încânta micii petrecăreți.
Tortul este piesa de rezistență a unei petreceri. Mult așteptat și visat de cei mici. Toți își doresc să vadă artificiile de pe tort. Își doresc să sufle în lumânări, dar cel mai mult își doresc să guste decorațiunile de pe tort.
nu am copil inca, dar probabil, cand va fi sa fie, petrecerile le voi organiza acasa, mi se pare un cadru mai intim si mai personal
Anul trecut i-am făcut surpriza la grădiniță. I-Am organizat o petrecere cu educatoarea. Nu i-a plăcut deloc ca l-am întrebat. Atunci am înțeles că intr-adevăr copilul trebuie întrebat ce vrea de ziua lui chiar dacă noi vrem sa îi oferim o zi de neuitat, el poate vrea doar cu un prieten așa cum a vrut al meu.
Ultima petrecere aniversara a fetelor a fost in iunie anul trecut si am facut-o la un loc de joaca. A foat superb!!! Le-a placut foarte mult! Am avut invitata si o printesa 🙂
Noi avem in clasa trenuletul cu aniversari! Sunt fan party cu diploma!
Nu vreti sa vedeti cum ne distram cand avem vreun sarbatorit 😀 – bataie cu perne (pernutele de lectura), ne facem masti, cantam, dansam, facem prajituri din plastilina…Distractia e garantata, si nu costa nimic! :* 😀 Cateodata avem si tortulet sau prajituri adevarate, daca nu e plecata mami in Spania!
Copilul nostru inca este mititel, dar nu am obisnuit sa-i aniversam ziua (sau lunile cum e la noi) in fiecare luna, dar cand va creste mare cu siguranta in familie, acasa unde-i cel mai bine.
nici nu se pune problema sa nu ii organizez petrecerea fetitei mele. am incercat de fiecare data sa aranjez toata casa sa se vada ca e petrecerea unui copil. i-am invitat, momentan, copiii cu care se intalneste ea cel mai des si eu cred ca i-a placut. nu are decat 3 ani dar poate de anul viitor o sa ma ajute la organizare
Și noi am făcut petrecere pentru J în fiecare an! Fericira ei este mereu maxima!
Din pacate in oras nu am nici un club de joaca, a fost candva unul dar s-a inchis. E greu la ziua copilului mai ales ca e nascut si in octombrie cand nu e tocmai cald afara pentru o petrecere in aer liber
Eu pana acum am apelat la iesiri in familie si experiente inedite impreuna in locul tortului si a unei petreceri clasice pentru copii. Anul trecut de exemplu am fost la Dino Parc si am zburat cu avionul.
Nu am copii inca, nu stiu cum va fi, acum cand ma gandesc la asta am 2 variante: acasa sau la un spatiu de joaca. Ambele au avantaje si dezavantaje. Ramane de vazut ce se va intampla in viitor.
Pana acum i-am facut baietelului petrecerile acasa cu familia. Anul acesta am de gand sa i-o fac cu copiii de la gradi.
Nu stiu cum se organizeaza o petrecere pentru copii, insa, stiu ca pentru ei e o adevarata distractie intregul eveniment
Am scapat de aceasta grija, acum a crescut si si-o organizeaza singura.
La petrecerea de un an am facut-o intr-o curte imensa si toti copii au avut diverse lucruri cu care se puteau juca si am avut tot ceea ce era nevoie, la 2 ani i-am facut petrcerea uneva la padure. Intamplarea a facut ca au fost invitati mai mult adulti decat copii asa ca nu aveam ce sa fac la un loc de joaca. La anul imi doresc sa ajung la un loc de joaca. Imi placea ideea de a fi ceva organizat si in plus vreau sa ii picteze cineva si pe fata
Si mie mi se pare o metoda buna de socializare.