Tendinita: cea mai subestimată durere care îți afectează viața

tendinita

Tendinita este una dintre cele mai ignorate afecțiuni musculo-scheletale. Durerea de tendon o considerăm, de prea multe ori, ceva banal. E doar o „inflamație” și credem că o să treacă și e din cauza faptul că am dormit prost. Tendinita este o afecțiune subestimată, iar lipsa tratamentului corect poate duce de la o problemă banală la o durere cronică.

Am decis să scriu un articol pe această temă ca să ajut cât mai mulți oameni să înțeleagă ce e tendinita. De ce apare ea și de ce e bine să nu o ignorăm. Da, există soluții eficiente de tratament, deci nu e chiar de speriat. Și voi discuta și despre o formă des întâlnită – tendinopatie supraspinos – o cauză frecventă a durerilor de umăr cu care mă confrunt deja de ceva timp. Munca zilnică la calculator a influențat această afecțiune.

Ce este tendinita?

Haideți prima dată să aflăm ce este această afecțiune. Tendinita reprezintă inflamația sau iritarea unui tendon, adică structura care leagă mușchiul de os. E bine de știut că tendoanele sunt rezistente, dar nu invincibile. Iar suprasolicitarea, postura greșită, mișcările repetate și recuperarea insuficientă pot provoca inflamație și durere.

Din păcate, tendinita poate afecta orice zonă a corpului, dar zonele cele mai expuse sunt umărul, cotul, încheietura mâinii, genunchiul, glezna.

De cele mai multte ori, tendinita este subestimată. Simptomele par simple, doar o durere la mișcare, senzație de arsură, rigiditate, disconfort. Punem totul pe seama oboselii, lipsei de mișcare, și continuăm rutina zilnică ignorând semnalele timpurii. Durerea de tendon nu trece de la sine dacă nu îi oferi odihnă și tratament.

În timp, inflamația poate evolua în tendinită cronică, tendinoză (degenerarea tendonului), ruptură parțială sau completă. Ignorarea problemei nu face decât să prelungească perioada de recuperare.

Care sunt principalele cauze ale tendinitei?

E important să știm cauzele acestei afecțiuni. Vorbim despre suprasolicitare prin sport sau activități repetate, mișcări intempestive sau ridicarea incorectă a greutăților. De multe ori, e vorba de o postură deficitară la birou, în somn sau în timpul condusului. Amintim și lipsa încălzirii înainte de activitate fizică, dar și vârsta care duce la uzura naturală când tendoanele își pierd elasticitatea. Anumite profesii ce implică o postură deficitară programatori, hairstyliști, mecanici, sportivi.

Ce simptome să urmărești ca să știi când să te îngrijorezi?

Cele mai comune semne includ o durere localizată care crește la mișcare, sensibilitate la atingere, uneori o umflătură discretă, rigiditate dimineața la trezire, pierderea forței musculare. Dacă durerea persistă mai mult de 3–5 zile, este momentul să iei măsuri.

Să analizăm și tendinopatia supraspinosului

De cele mai multe ori, tendinopatia supraspinosului este durerea de umăr confundată cu „somnul pe o parte”. Unul dintre cele mai frecvente tipuri de tendinită afectează tendonul supraspinosului, parte a manșetei rotatorii. Acest tendon este cel responsabil pentru ridicarea brațului și stabilitatea umărului — motiv pentru care durerea apare la mișcările cele mai simple.

Cauzele pot fi ridicarea greutăților peste nivelul umerilor, dormit constant pe aceeași parte, postură incorectă la laptop, sporturi precum înot, tenis, fitness fără încălzire.

Simptomele specifice sunt durere la ridicarea brațului lateral, dificultate la pieptănat, îmbrăcat, ridicat obiecte, durere care coboară pe braț, durere nocturnă, mai ales când dormi pe umărul afectat.

De ce nu trebuie ignorată durerea? Tendinopatia supraspinosului poate evolua în limitarea mobilității, impingement (ciupirea tendonului în articulație), ruptură de manșetă rotatorie.

Metode eficiente și dovedite pentru a trata tendinita

Odihna ajută mult, eliminarea activităților care provoacă durere. Aplică gheață în primele zile, 10-15 minute de 2-3 ori pe zi. Antiinflamatoare, doar la recomandarea medicului, atenție, ele reduc temporar inflamația, dar nu tratează cauza.

Cea mai eficientă metodă este fizioterapia și kinetoterapia. Un plan personalizat de exerciții ajută mult la refacerea tendonului, întărirea musculaturii, corectarea posturii, prevenirea recidivelor.

Se recomandă și stretching lejer și exerciții de mobilitate pentru eliberarea presiunii pe tendon. Foarte important este corectarea posturii, mAi ales în cazul durerilor de umăr și cot. De mare ajutor este și terapia manuală și masajul terapeutic. Pot îmbunătăți circulația și reduce tensiunea.

*În cazuri mai dificile, există metode avansate, înseamnă infiltrații, terapii regenerative, tratamente cu unde de șoc.

Cum prevenim tendinita pe termen lung

Putem preveni tendinita prin încălzire înainte de sport, pauze regulate dacă lucrezi la birou, exerciții de întărire a musculaturii stabilizatoare, menținerea unei posturi corecte, evitarea suprasolicitării repetate.

De reținut

Tendinita poate părea o problemă minoră, o durere sâcâitoare. Din păcate, este unul dintre cele mai comune motive pentru dureri cronice, limitări de mișcare și disconfort zilnic. Durerea de tendon este un mesaj pe care corpul ți-l transmite, nu ignora durerea. Cu tratamentul potrivit, recuperarea este posibilă. Revenirea la o viață normală poate fi rapidă și completă.

1 Comment

  • Semida Iulia
    Semida Iulia
    decembrie 30, 2025 at 7:53 pm

    bine punctat despre tendinita.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *