Viața după Auschwitz de Eva Schloss – poveste dureroasă
Viața după Auschwitz de Eva Schlos este o poveste plină de durere. Are o mică legătură cu Jurnalul Annei Frank. Așa că ar fi ideal să le citiți pe amândouă. Am avut posibilitatea să citesc multe cărți despre viața evreilor în lagărele de concentrare. Însă aceasta este o poveste diferită. Viața de dinainte de război și viața din lagăr prin ochii unei copile. Dar și viața de după eliberarea din lagăr, prin ochii unui copil maturizat înainte de vreme.
Chiar dacă povestea e sfâșietoare, ea trebuie citită. Cuprinde multe detalii interesante pe care e bine să le cunoaștem. Frumoasa carte poate fi comandată de pe site-ul Libris. O găsiți în categoria Beletristică – Literatură universală, alături de multe alte cărți de excepție.
Viața după Auschwitz de Eva Schloss – puterea de adaptare a ființei umane
E interesant cum omul se poate adapta la diverse condiții de viață. În primă fază, crezi că nu vei reuși. Apoi nevoia te învață să te descurci. Dorința de supraviețui te ajută să găsești metode prin care să răzbați.
Cartea spune povestea Evei Schloss, o copilă care locuia în Viena împreună cu familia. Fire încăpățânată și rebelă, își trăiește copilăria alături de copii, într-o joacă continuă. Ororile războiului îi determină să-și abandoneze casa și să fugă în Olanda. O perioadă, viața are un curs normal, decent, apoi Germania cucerește Olanda și evreii sunt vânați.
În ghetourile amenajate pentru evrei, Eva o va cunoaște pe Anna. Firi diferite, vor avea o relație simplă de prietenie. Însă mai târziu vor deveni surori vitrege.
O viață prea grea pentru o copilă
Războiul a făcut-o să treacă prin prea multe stări. Din copil devine adolescenta care trebuie să fie mereu cu ochii în patru. Din păcate, oricât se ascund și sunt ajutați cu acte false, totuși, ei sunt prinși și trimiși în lagăre. Drumul spre lagăr, într-un vagon de animale, reprezintă momente prețioase, ultimele petrecute în familie.
Când ajung la Auschwitz, ei sunt împărțiți în două tabere, femei și bărbați. Condițiile sunt de neimaginat, dar firea ei încăpățânată o va ajuta să treacă cu bine peste provocări.
Eva este printre puținii copii evrei care au supraviețuit vieții din lagăr. Faptul că a fost salvată, are un scop foarte important. În primul rând, un martor al ororiilor din lagăre, dar și cineva care povestește viața de după război. Iar al doilea motiv foarte important, vă las să-l descoperiți în carte.
O poveste care ne ajută să înțelegem viața de dinainte, din timpul și după Al Doilea Război Mondial. Ne deschide ochii și ne învață lecția supraviețuirii în cele mai vitrege condiții. Poate așa vom aprecia mai mult ceea ce avem. Și ne va instiga să luptăm mai mult pentru ceea ce ne dorim în viață.
Mi se pare o carte buna,mulțumim pentru recomandare.
Off ce povesti triste, Jurnalul Annei Frank am citit si m-a impresionat mult, am si poza in fata casei ei, pe asta inca nu am citit-o
Din pacate este o parte a realitatii noastre, o parte dureroasa de istorie. Ma emotioneaza foarte tare asfel de carti
Un subiect deosebit si trist in acelasi timp! Trebuie sa citesc si eu aceasta carte!
Mulțumesc pentru recomandări! Sigur le comand
O carte tulburătoare
Pe cât sunt de dureroase aceste povești, pe atât de mult mă atrag.
O trec pe lista de dorințe.
Mi-a placut foarte mult Jurnalul Anei Frank. In Amsterdam chiar am fost in casa in care au stat ascunsi. Cum de nu am auzit de de Viata Dupa Auschwitz. Recomandarile tale sunt pe sufletul meu, ca de obicei
DIn pacate unii copii nu au tocmai o viata atat de roz. Imi plac povestile de genul chiar daca sunt destul de triste
Cred ca viata dupa razboi n-a fost simpla, iar cartea trebuie sa fie un exmplu de cum sa supravietuiesti. Clar in felul acesta apreciem mai mult ce avem.
In sfarsit o carte pe care o recomanzi si reusesc sa o citesc si eu. Tocmai ce am dat comanda, abia astept sa o citesc si eu
In ultimul timp am citit cateva carti pe aceasta tema si nu stiu daca mai fac fata la inca una, dar in acelasi timp simt ca trebuie sa o citesc.
Am citit câteva cărți legate de chinurile din lagăre, triste dar interesante. O voi cauta și pe aceasta. Mulțumesc pentru recomandare!
Imi plac deobicei cartile cu genul asta de subiect.
Pare o carte tare interesanta. Am sa o trec si eu pe lista.
Mereu ne aduci în prim-plan povesti minunate. Chiar dacă sunt triste, consider ca trebuie sa fim conștienți de ororile indurate în război…
O carte ce te umple de sentimente. Perioada aceea mi se pare foarte dureroasa.
O carte care trebuie sa facă parte din biblioteca mea. Îmi place tot ce ține de istorie, chiar dacă sunt lucruri triste și dure. Mi-am notat, mulțumesc.
Numai carti minunate adaug pe lista datorita recomandarilor tale. Si asta pare super.
O recenzie frumoasa, intensa si emotionanta, cu un mesaj care ajunfe la inimile cititorilor ! Imi place mult ce ai scris, cred ca mi-ar placea cartea, multumesc de recomandare!
Am vazut cateva documentare pe acest subiect, este groaznic ce s-a intamplat acolo.
Am găsit multe cărți pe acest subiect recomandate de tine. Mi-am făcut o lista și voi începe sa citesc și eu pentru ca a început sa ma atragă foarte mult.
Foarte bună pare cartea. O trec si eu pe lista de cumparaturi.
Trec si eu pe lista cartea ! Pare tare interesanta !
Mi s-a făcut pielea de găină numai cât am citit descrierea ta.
Un subiect atât de trist care de pe o parte mă fascinează și mă face să aflu cât mai multe despre aceasta perioadata, dar totodata parcă as dorii să puterea de a șterge cu un burete tot și să nu fi existat niciodată.
Cred ca este o lectura destul de profunda si trista. Trebuie sa am o anumita stare emotionala pentru a o citi. O voi trece pe lista mea de citit pentru ca sigur merita!!
De mult timp nu am mai citit o carte cu un subiect atât de profund, am adăugat cartea pe lista.