Top 10 cărți de recitit

14

Să citim și să recitim cărți

Că îmi place să citesc, știe deja toată lumea. Îmi pare rău că nu am suficient timp pentru a citi cât îmi doresc. Apar mereu pe piață cărți minunate. Încerc să mă organizez cât mai bine pentru a avea timp pentru citit. Uneori renunț la 1-2 ore de somn pentru lectură.

De multe ori citim cărți minunate. Vorbesc despre acele cărți care merită recitite. Și cum facem să avem timp și pentru cărți noi și pentru cele deja citite? Organizare, vacanță, stabilirea unor priorități. Stat mai puțin pe Facebook. Citit câteva pagini înainte de culcare. O baie lungă cu o carte bună. Sunt multe cărți care merită recitite.

Top 10 cărți de recitit

Consider că o carte citită la intervale diferite va fi complet altfel înțeleasă. Există câteva cărți pe care le-am citit în liceu și în facultate. După ce le-am recitit, am înțeles altfel subiectul. Deși îmi aduceam aminte de acțiune, personaje, tot am fost fascinată.

Iată ce cărți îmi propun să recitesc:

1. Pe aripile vântului de Margaret Mitchell

Copil fiind, am văzut filmul, Pe aripile vântului, la cinema pentru prima dată. Mi-a plăcut tare mult și îmi amintesc și acum finalul. Cartea am citit-o după ce am crescut puțin. Mi-aș dori tare să o recitesc în această vară.

cărți de recitit

2. Shogun de James Clavell

Deși mulți ar putea spune că e lectură grea, mie mi-a plăcut enorm. Am citit-o în urmă cu 15 ani. Acum, cred că altfel aș privi povestea. Altă cultură, altă aventură, alte înțelesuri.

3. Coliba Unchiului Tom de Harriet Beecher Stowe

Filmul nu se compară cu cartea. Povestea tristă este excepțional scrisă. Este printre puținele cărți pe care le-aș reciti cu drag. Poveștile cu negrii m-au impresionat dintotdeauna. Mi se pare crudă viața pe care au avut-o.

4. Quo Vadis de Henryk Sienkiewicz

Puțini cred că au citit această capodoperă. O altă carte tristă, cu scene dure. Dar este o realitate pe care trebuie să o cunoaște. Din nou, filmul nu spune mai puțin decât poate exprima minunata carte.

cărți de recitit

5. Crimă și pedeapsă de Fiodor Dostoievski

Dostoievski are un stil greoi. Crimă și pedeapsă a fost impecabil scrisă. Trebuie să ai răbdare să citești toate gândurile criminalului. O poveste care se joacă cu nervii tăi, dar merită citită.

6. Invitație la vals și Scrisoare de dragoste de Mihail Drumeș

Drumeș este printre autorii mei preferați. Cele două povești sunt minunate. Pe una am reușit să o recitesc în acest an. Am simțit cu totul diferit povestea. Îmi voi face timp și pentru cealaltă. Sunt curioasă ce voi simți la recitit.

cărți de recitit

7. Operele lui Mircea Eliade

Mi-aș dori să recitesc Maitreyi, dar și Noaptea de Sânziene, 19 Trandafiri, Romanul adolescentului miop, Nuntă în cer. Eliade a fost un scriitor de ficțiune deosebit. Operele lui sunt singurele citite din această categorie.

cărți de recitit

cărți de recitit

8. Singur pe lume de Hector Malot

Roman celebru care a fost ecranizat. Nu am văzut filmul, dar la cât de minunată e cartea, nici nu aș vrea. Aș reciti cu drag povestea orfanului, Rémi. Deși povestea e tristă are un final fericit. Mi-ar plăcea să am timp să reiau cartea, dar și continuarea, ”În familie”.

9. Moromeții de Marin Preda

Oare mai este cineva care nu a citit, Moromoții? Ah, cât de dor îmi este de replicile lui Moromete. Am citit această operă în vacanța de vară. Vara cred că este momentul potrivit pentru a relua lectura ei.

10. Jane Eyre de Charlotte Brontë

Pentru povestea de dragoste, aș relua oricând cartea. Sper să am timp după recitire, și de continuarea ei, Alături de Edward de Kimberly Bennett. Sunt curioasă cum autoarea prezintă viața celor doi împreună.

cărți de recitit

Top 10 cărți de recitit

Aceasta este lista mea cu cărți de recitit. Deși am pe listă multe cărți noi, interesante, îmi doresc să reiau și poveștile vechi. Mi se pare că ele au un farmec aparte. Autorii scriau mult mai frumos, mai din inimă. Mi-aș dori să găsesc în noile opere, pasiunea vechilor autori.

Voi ce cărți ați citit din cele prezentate de mine? Din acest top de 10 cărți de recitit, care vă atrage cel mai mult? Ce cărți v-ar plăcea să recitiți?

About Author

Mereu optimistă şi cu zâmbetul pe buze! Pasionată de lectură, cultură, sănătate, excursii! Ador să gătesc şi să inventez fel de fel de reţete, prefer să citesc o carte decât să mă uit la televizor, prefer să mă plimb pe jos decât cu maşina, prefer să zâmbesc decât să fiu tristă ! Citatul care mă face să zâmbesc în fiecare dimineaţă “Life is full of beauty. Notice it. Notice the bumble bee, the small child, and the smiling face. Smell the rain, and feel the wind. Live your life to the fullest potential, and fight for your dreams.” Ashley Smith

14 Comments

  1. Maytrei mi-a placut si mie, dar sincer eu una , o data citita o carte nu o pot reciti, si nici un film nu il pot revedea 🙂 stiu ce se intampla si parca nu mai are acelasi farmec

  2. Singur pe lume e singura dintre astea pe care am citit-o de mai multe ori, Este cartea copilariei mele. Cat i-am iubit pe Remi si pe Sufletel, pe Capi, Zerbino si Dolce! Coliba unchiului Tom nu am citit-o. Si o am in casa… shame on me.

  3. Majorritatea cartilor le-am citit dar nu m-as da in laturi sa le recitesc oricand pe oricare dintre ele. Quo Vadis de Henryk Sienkiewicz, nu am citit-o si nici nu am auzit de ea. M-ai facut curioasa.

  4. Eu pot sa spun ca am recitit mai bine de jumatate dintre cartile prezentate de tine, fiindca mi-au placut foarte mult in adolescenta si am vrut sa vad daca imi plac la fel de mult si la maturitate si pot sa spun ca nu m-au dezamagit. Iti recomand si Parcul Mansfield de Jane Austin.

  5. Le-am citit pe toate de-a lungul timpului, ba chiar le-am recitit pe unele de peste 10 ori deoarece facusem o fixatie. Aici intra Pe aripile vantului, carte pe care nu o aveam asa ca m-am apucat intr-o vacanta s-o copiez

  6. Am avut o perioada in care reciteam si eu carti citite in tinerete dar acum nu cred ca as mai putea. nu mai am rabdare si abia fac față să citesc cărțile noi 🙂

Leave A Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read previous post:
rucsac
Cum poate un rucsac să-ți facă viața mai ușoară

Te-ai întrebat vreodată cum cât de util poate fi un rucsac? Un rucsac trebuie să aibă fiecare dintre noi. Probabil...

Close