Tips & tricks prin care îți poți păstra casa fresh tot timpul anului

Tips & tricks prin care îți poți păstra casa fresh tot timpul anului

Ai intrat vreodată în casa cuiva și te-ai simțit deodată pe o câmpie sau în vârf de munte? Pentru că pur și simplu totul mirosea proaspăt, curat, fresh. Și nu ne referim la un miros anume sau la parfum – unele case doar se simt curate, revigorante. Dacă îți dorești și tu o casă care să se simtă fresh în tot timpul anului, îți venim în ajutor cu o serie de tips & tricks menite să te ajute.

Ordine și curățenie

Nu, n-o să ne luăm de „ordine și disciplină”, ci de „ordine și curățenie” – deși ai nevoie de disciplină ca să ajungi la acestea două. Uite un secret care probabil nu mai e secret: de obicei, oamenii cu case super-frumos mirositoare fac un singur lucru relevant: curățenie. Multă curățenie. Și des.

Să îți menții casa curată e cel mai simplu mod prin care îi poți asigura un miros proaspăt și plăcut. Așadar, chit că nu e cel mai plăcut proces din lume, e timpul să pui mâna pe aspirator – și nu doar sâmbăta; învață să ții curățenia „din scurt”. Strânge dezastrul atunci când se produce. Și menține spațiul cât mai ordonat – acolo unde sunt multe lucruri, e și praf, iar unde e praf, nu poate mirosi fresh, nu?

Un moment despre calitatea aerului

Se tot vorbește despre calitatea aerului de afară (și pe bună dreptate), dar cum rămâne cu ce calitate a aerului avem în casele noastre, acolo unde petrecem cea mai mare parte din timp? Acasă, aerul poate părea sufocant. Așa că dacă aprinzi o lumânare parfumată sau dai cu spray de cameră, situația doar se înrăutățește.

Aerul de afară miroase proaspăt – așa că aerisește mult și des, de cel puțin 4-5 ori pe zi, și vei vedea că și aerul din casa ta va mirosi a natural. În plus, poți folosi ajutoare externe, din fericire: da, ne referim la (dez)umidificatoare și purificatoare de aer, care o să îți faca spațiul să miroasă minunat.

Ai animăluțe de companie?

Dacă da, e minunat – însă știm cu toții că animalele de companie, fie că vorbim de pisici sau căței, se cunosc după miros. Și pare destul de dificil să păstrezi un miros plăcut în casă atunci când ai animăluțe de companie, însă poți rezolva asta destul de simplu:

  • asigură-te că sunt mereu curate: fă-le baie des și curăță-le de fiecare dată când se întorc de afară
  • fă-le „colțișorul” lor cât mai departe de centrul casei, poate chiar în baie, unde nu se poate împrăștia la fel de ușor mirosul neplăcut (sau nu va fi la fel de deranjant).

E curat la hainele tale?

Multe dintre mirosurile neplăcute din casă apar „mulțumită” hainelor noastre – de aceea, aici lucrurile sunt extrem de simple: spală-ți hainele des, chiar dacă, evident, nu sunt vizibil murdare. Și NU le lăsa împrăștiate prin casă.

Asigură-te că le depozitezi corect în dulap (unde eventual poți avea și un pliculeț parfumat). După ce îți speli hainele, asigură-te că le calci cu ajutorul unui steamer pentru haine – hainele călcate miros muuult mai bine, a proaspăt și curat, iar mirosul se va împrăștia mai apoi în toată casa.

Mai apoi, două aspecte care nici nu mai trebuiau menționate: gătește cu ușa închisă la bucătărie și fă-ți un stoc generos de lumânări parfumate.

7 thoughts on “Tips & tricks prin care îți poți păstra casa fresh tot timpul anului”

  1. Sunt întru totul de acord cu tine și mă simt tare bine că nu sunt singura care gâdește și procedează în acest fel. Uneori, mi se spune că exagerez, dar nu-mi schimb convingerile. 🙂

    Reply
  2. Mersi frumos pentru sfaturi! Eu am incaperile cam ingramadite ca sa zic asa si e mai greu sa fac casa sa fie mereu fresh. Aspiratorul e cel mai bun prieten si steamerul l-am descoperit de vreun an si jumatate si e nelipsit si el!

    Reply
  3. Bune sfaturi, in schimb trebuie sa te “corectez” putin la spalatul animalelor des care nu e un lucru bun pentru ca poti sa le faci mai mult rau decat bine, cel putin nu mai des de o data pe luna. Ca speli labutele, mustatile, urechiutele e altceva, spalatul in schimb foarte des le dauneaza pielii.

    Reply
  4. Urasca calcatul si totusi trebuie s-o fac. Din fericire incerc sa-mi ingrijesc casa cat de bine pot eu si cred ca-mi iese. Un steamer mi-ar placea si mie si poate ca mi-ar usura munca

    Reply

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.