Scandalul de Fredrik Backman recomandare lectură

Scandalul de Fredrik Backman – a doua carte de vacanță

Scandalul de Fredrik Backman este a treia carte citită de acest autor. Pe mine, stilul acestui autor m-a cucerit de la prima carte. Are un stil aparte, destul de franc, fără prea multe cuvinte de prisos. Poveștile lui te amuză și te înduioșează în egală măsură. Nu te plicitsești citind cartea. Chiar dacă uneori ai impresia că finalul este previzibil, te înșeli amarnic. Niciodată nu poți bănui cum se termină povestea.

Scandalul este o carte bună, o carte musai de citit. Reprezintă și o carte bună de făcut cadou, prietenilor iubitori de lectură. Deși cărțile lui sunt destul de lungi, între 450-550 pagini, fiecare pagină merită citită.

Scandalul de Fredrik Backman – pasiunea unei comunități pentru sport

Această carte dezbate trei subiecte importante. Prieteniile dintre oameni și cum prieteniile la 15 ani sunt cele mai importante. Pasiunea unei comunitați restrânse pentru hochei. Cum în cazul unui viol, oamenii au păreri diferite doar pentru că denunțul s-a întâmplat la momentul nepotrivit. Vi se va părea că am zis prea mult despre subiect, Greșit! Veți descoperi povestea.

E interesant de observat cum oamenii se schimbă în timp. Și mai interesant e cum își schimbă percepția asupra lucrurilor. Când e copilul tău implicat, privești cu alți ochi situația. Când e vorba de copilul altuia, ignori adevărul cu non-șalanță.

Cartea spune povestea unei comunități mici care se poate face remarcată doar prin hochei. Lupta de a ajunge în finală este foarte grea. Dar merită, reușesc să ajungă suficient de departe pentru ca jucătorilor să li se pară că li se cuvine totul.

Scandalul de Fredrik Backman –

despre puterea adolescenților de a merge mai departe

Vă voi dezvălui un mic secret din carte. Dar doar atât cât să vă stârnesc curiozitatea. Jucătorul echipei de fotbal, copil de bani gata, organizează o petrecere la el acasă. Părinții sunt plecați, menajera este pregătită ca a doua zi dimineața să vină să facă curat. Astfel părinții nu vor afla despre petrecerea în lipsa lor.

Scandalul de Fredrik Backman

Consumul de alcool și diverse țigări, înfumurarea, îi fac pe adolescenți să uite să se distreze. Pariuri se fac ce nu pot fi pierdute. Orgoliul e prea mare. Băieții nu prea înțeleg când o fată spune NU. Li se pare că e un DA pe undeva. Însă când vine acuzația de viol, te declari nevinovat și aștepți că banii și renumele tatălui să șteargă totul. Nu îți pasă de suferința și rușinea, durerea și coșmarul persoanei implicate. Te gândești doar cum viitorul tău e ruinat datorită unei fete.

M-am întristat puțin citind cartea. De ce? Deși e haios și lejer scrisă, faptele sunt grave. Mentalitatea oamenilor este greu de înțeles. Denunțul de viol a fost făcut chiar înainte de meciul final. Oamenii au înțeles greșit acest denunț întârziat. Toți au considerat fiind o răzbunare. Nimeni nu s-a gândit cât de greu a fost pentru biata fată să spună totul în gura mare.

Scandalul de Fredrik Backman – despre scandaluri diverse

După acest denunț, viața tuturor se schimbă. De la victimă și atacator, până la antrenori, profesori, colegi de clasă și de echipă. Unii rămân alături de atacator, considerându-l victimă. Alții chiar dacă cunosc adevărul preferă să stea deoparte. Mulți preferă să rămână neutrii. Pentru că e mai comod așa.

Scandalul de Fredrik Backman

Scandalul de Fredrik Backman este o foarte bună alegere. Vă doresc să citiți toate cele 3 cărți ale autorului. Veți avea parte de o lectură diferită, dar deosebită. Cartea o găsiți pe site-ul Libris la categoria Beletristică.

V-ar plăcea să citiți cartea, Scandalul de Fredrik Backman? Ați citit și alte cărți scrise de acest autor?

16 thoughts on “Scandalul de Fredrik Backman recomandare lectură”

  1. ti-am zis si pe Fb ca si mie imi zisese ceva coperta cartii, dar am optat pentru altceva pana la urma. Acum imi pare rau, ca pare o carte captivanta. Si chestia cu lucrurile vazute diferit cand suntem noi implicati in ele este mereu valabila, dupa cum sunt sigura ca stii.

    Reply

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.