Panou infraroșu Ensa sau metode convenționale de încălzire?
Vine toamna și în curând temperaturile vor tot scădea. Friguroasă din fire, îmi place în casă să fie mereu cald. Așa se face că am fost atenți la partea de încălzire. Însă oricâtă atenție am acordat, biroul meu rămâne o încăpere friguroasă. Mi-am dorit geamuri mari ca să am lumină naturală. Am ales o încăpere spațioasă ca să mă pot desfășura. În zilele mai friguroase, mi-aș dori o sursă de căldură fără a porni centrala.
Cum nopțile și diminețile sunt tot mai reci, ne gândim la o sursă de încălzire a biroului. Am început să căutăm informații și să căutăm alternative. Așa am aflat despre acest panou infraroșu Ensa. Există multe variante pe piață, însă pe noi ne-a atras cel comercializat de magazinul online Alecoair. E important să primești informații pe înțelesul tău de la personal specializat. Așa vei știi dacă e soluția bună pentru problema ta.
Panou infraroșu Ensa – soluția pentru încăperi mai călduroase
Pentru biroul meu, un panou infraroșu Ensa este ideal.
Am nevoie să mă încălzească doar pe mine. Nu e necesar ca toată încăperea să fie încălzită. Reprezintă o soluție bună, mai ales în zilele mai răcoroase de toamnă. Sau în serile târzii când îmi vine inspirația.
Da, electricitatea este scumpă. Uneori încălzirea electrică poate fi considerată o opțiune mai puțin economică. Însă prin transferul mai eficient al căldurii, panourile de încălzire prin convecție și infraroșii pot oferi o alternativă bună la sistemele convenționale de încălzire. Panourile infraroșii sunt eficiente și utile în clădirile vechi. Acestea sunt slab sau deloc izolate, camerele sunt foarte mari, tavanul e înalt, curenții de aer mișcă prea repede aerul. Lipsa izolației face ca sistemul de încălzire convențional să fie ineficient. Căldura produsă de centrală, radioatoare este în mod constant pierdută prin pereții clădirii. Aceasta nu este deloc o problemă pentru încălzitoarele cu infraroșu. Repet, căldura este livrată direct spre ocupanții camerei. De asemenea, este absorbită de pereți și mobilier, care stochează căldura mult mai eficient decât aerul.
Un avantaj major al unui panou infraroșu Ensa
Un avantaj major îl consider faptul că se poate instala cu minim de efort și deranj. Neavând țevi, el poate fi amplasat chiar și pe tavan. Nu va influența decorul camerei, nu va trebui să aibă un loc al lui definitiv. Un panou infraroșu Ensa poate fi mutat după bunul plac și în funcție de necesități.
Noile încălzitoare cu panouri infraroșii Ensa dispun de display digital, touch screen, telecomandă și termostat electronic. Aceste panouri funcționează chiar două în aceeași rețea. Sistemul poate fi comandat dintr-o singură telecomandă. Acest detaliu îl face mult mai practic și ușor de utilizat. Toate acestea trebuie doar puse în priză și nu necesită alte instalări.
Noi ne-am luat un panou din acesta radiant acum 2 ani si l-am pus in sufragerie. Se monteaza super rapid, nu strica aspectul camerei, ba chiar il imbogateste, se incalzeste rapid si nu consuma deloc mult, comparativ cu un calorifer electric, de exemplu.
Foarte tentantă aceasta metodă. O sa caut mai multe detalii despre acest panou. Mulțumesc pentru recomandare 😊
Solutii pentru mine! Doamne, cat urasc frigul
M-ai convins, aceste panouri mi se par o idee tare buna pentru incalzire rapida si fara costuri mari.
Interesant mod de incalzire. Nu stiam despre aceste panouri nimic, insa mi-ai starnit curiozitatea acum..
Eu am centrala termica, insa observ ca tot mai multe persoane opteaza pentru astfel de panouri, Mie, personal, mi se par si foarte estetice, ca sa fiu sincera. 🙂
Ce solutii interesante, imi place sa stau la caldurica iarna.
E o soluție binevenită, nici eu nu sunt adepta frigului.Apreciez căldura și confortul unui cămin.
mi se par ca dau bine, dar nu stiu cat fac fata in camera. nu cred ca se compara cu centrala… si faptul ca dau caldura doar daca stau langa ele si nu incalzesc incaperea… nu e ok
Eu am un astfel de panou in baie si sunt foarte multumita de el. Il recomand tuturor.
O solutie foarte eficienta! cred ca trebuie sa-i iau si eu mamei un astfel de panou la casa ei de la munte! Acolo mereu este racoare indiferent de anotimp…
Pare foarte interesant.
Eu am calorifere electrice.
ma tenteaza pentru o casa la tara, chiar ma gandeam la aceasta solutie, este foarte curata!
O soluție super eficientă! Vom ține cont pe viitor, noi avem centrală termică, însă panourile acestea par super utile și estetice.
Aceste panourile de încălzire prin convecție și raze infraroșii sunt o alternativă foarte bună la sistemele convenționale de încălzire.
Pentru un birou mic, se preteaza bine!
Noi avem incalzire prin gaze de un an si suntem tare multumiti!! Suna tare bine aceste panouri!! Wow!
Nu am mai auzit pana acum de panourile acestea. Par o solutie perfecta pentru o incalzire extra.
Arata bine, sunt economice si sunt eficiente, asta e cel mai important pentru o friguroasa ca mine 🙂
Este prima oara cand aud de aceste panouri solare si se pare ca sunt extrem de eficiente
Este tare interesant modul de incalzire al locuintei cu astfel de panouri. Mi-as dori si eu sa vad eficienta lor concreta si de ce nu sa-mi montez si eu unele