Din secretele Hollywoodului – Lana Turner

Despre viaţa sentimentală a Lanei Turner, o legendă a marelui ecran din anii ’40, se poate spune că a fost un eşec. În ciuda frumuseţii şi a celebrităţii, actriţa n-a avut deloc, se pare, succes la bărbaţi. Până la 37 de ani, Lana, născută Julia Harlow Turner în 1921, trecuse deja prin patru căsnicii dramatice. Primul mariaj, în 1940, cu liderul unei formaţii muzicale, nu a durat nici şase luni. A doua căsnicie cu Stephen …

Citeste tot

Bucătăria popoarelor vecine

Fanteziile bulgarilor Bucătăria vecinilor noştri din inima Balcanilor a fost şi este de luat în seamă. Se caracterizează prin alimente consistente, vinuri puternice şi aromate, care au contribuit – spun legendele locale – la forţa anticului Spartacus şi la talentul miticului Orfeu, ambii avându-şi obârşia prin părţile locului. Printre fanteziile culinare ale bulgarilor se înscrie combinaţia de usturoi şi nuci, folosită la asezonarea salatelor şi la condimentarea unor mâncăruri cu carne sau peşte. Fasolea boabe …

Citeste tot

Mănăstirile din Bucovina – Mănăstirea Putna

Mănăstirea Putna 1466 – 1470 Mănăstirea Putna a fost construită de Ştefan cel Mare între anii 1466 – 1469, la îndemnul lui Daniil Sihastru, şi sfinţită în septembrie 1470. În 1881 sunt ridicate zidurile de împrejmuire şi turnurile de apărare, dintre care s-a păstrat până astăzi numai turnul tezaurului. Distrusă în bună parte de un incediu în 1484, este refăcută tot de Ştefan cel Mare. În vremea lui Vasile Lupu, în 1653 şi 1654, biserica …

Citeste tot

Consilierea psihologică

Pentru început, am putea numi psihologul ca un fel de medic al sufletului, un termen nu foarte clar pentru mulţi dintre noi. În ţara noastră, din păcate încă a rămas înrădăcinată ideea potrivit căreia, “cine merge la psiholog, sigur suferă de vreo boala psihică” sau “sunt perfect normal, deci nu am nevoie de psiholog”… ceea ce este total fals! Aceste păreri le-am auzit de multe ori, e drept, la oameni trecuţi de prima tinereţe, care …

Citeste tot

30 noiembrie – Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei

Sfântul Andrei Apostolul românilor Sfântul Andrei, iudeu de neam, a propovăduit pe pământ românesc, la strămoşii noştri geto-daci, în zone de pe ţărmul apusean al Mării Negre. Sfântul Andrei „cel dintâi chemat” la apostolie era frate al lui Simon Petru. Cei doi fraţi erau originari din Betsaida, aproape de Lacul Ghenizaret (Marea Galileii), în nordul ţării sfinte. Ei erau pescari pricepuţi, alături de tatăl lor, Iona. Sfântul Apostol Andrei a fost printre „ucenicii” Sfântului Ioan …

Citeste tot

Cine a inventat costumele bikini?

Nu despre insula purtând acest nume, pierdută în întinderea apelor Pacificului, acolo unde s-au făcut primele experienţe cu bomba atomică, va fi vorba în aceste rânduri, ci de costumul de baie, poate tot atât de faimos. Dar cine a inventat costumele „bikini? Mai bine spus, le-a introdus în vestimentaţia modernă, fiindcă adevăratele inventatoare nu pot fi decât femeile indigene din Tahiti, vestite încă din vremuri de demult pentru atracţia sexy exercitată asupra marinarilor britanici, care …

Citeste tot

Mănăstirile din Bucovina – Mănăstirea Slatina

Mănăstirea Slatina – 1560 În veacul al XVI-lea, atunci când Alexandru Lăpuşneanu construieşte Mănăstirea Slatina, cei mai iscusiţi meşteri din acest domeniu erau în Ardeal. Impresionantă prin claritatea formelor şi prin monumentalitatea şi silueta ei, biserica, construită în anul 1560, din zidărie de piatră brută şi amestec de cărămidă, are faţadele în întregime tencuite. Pe toată lungimea naosului se vede o îngroşare a zidului, care este oprită de două contraforturi, iar înăuntru, aceste abside laterale …

Citeste tot

Binefacerile înotului

Unul din cele mai vechi şi mai populare sporturi, înotul a devenit, în ultimul timp, şi un mijloc de tratament în diverse afecţiuni. În primul rând, constituie una dintre cele mai bune metode de a vă păstra în formă. Ameliorează respiraţia, previne durerile de spate, acţionează benefic asupra articulaţiilor, întăreşte sistemul imunitar al organismului şi slăbeşte. Efectele terapeutice În apă nu cântărim decât a zecea parte din greutatea noastră corporală, în timp ce atunci când …

Citeste tot

Proverbe turceşti – Cinstea se duce, nu mai vine şi n-are loc pentru sine

Caracterul metaforic al proverbelor este generat de însăşi funcţia lor de a exprima lapidar o atitudine, un punct de vedere, un concept filozofic prin subsituirea termenilor proprii ai realităţii concrete cu termenii abstracţi, generalizanţi ai paremiei. Spunând „Coada fiecărei păsări este după aripi” nu întrevedem metafora dacă ne raportăm concret la poziţia cozii faţă de aripile păsării; dar dacă rostim aceeaşi propoziţie în situaţia când cineva contravine bunului simţ, face un gest, un act impropriu …

Citeste tot

Economisiţi cât mai mult timp în bucătărie

Spălat, şters, tocat, gătit, frecat, curăţat… parcă nu se mai termină niciodată! Vă ofer câteva idei pentru a petrece cât mai puţin timp în bucătărie. Mai puţină mizerie Când aveţi mulţi musafiri, lipiţi o pungă de plastic sub chiuvetă, în care puteţi goli toate vasele murdare. E la îndemână, nu trebuie să vă aplecaţi de o mie de ori şi nu trebuie să goliţi frecvent coşul de gunoi. Păstraţi jeleurile şi mierea în sticle de …

Citeste tot

Mănăstirile din Bucovina – Mănăstirea Râşca

Mănăstirea Râşca – 1542 Conform tradiţiei, la început, a fost adusă aici din satul Bogdăneşti o bisericuţă din lemn, ridicată de Bogdan I, ctitorul Moldovei. În anul 1542, peste fundaţiile acestei biserici, Petru Rareş, a înălţat o biserică din piatră, care s-a păstrat până astăzi, cu unele modificări suferite de-a lungul timpului. Aşa cum se vede astăzi, biserica, cu hramul Sfântul Nicolae, este de forma unui trifoi, corespunzător diviziunilor: un pridvor cu dimensiuni mari, pronaosul, …

Citeste tot