În aceste coordonate se ridică întrebarea dacă proverbele, ca specie a literaturii orale, ca expresii ale înţelepciunii şi filozofiei, dau vreo informaţie asupra specificului etniei ce le-a creat şi le conservă.
Sunt ele documente ale specificului spiritualităţii poporului respectiv? Se pot scoate din proverbe trăsături şi atitudini proprii unui popor sau altuia? Ca în cazul întregii literaturi, universalitatea face casă bună cu specificul naţional. Pe de o parte fiecare popor şi-a creat, în decursul secolelor, un arsenal paremiologic izvorât din realităţi autohtone; pe de altă parte chiar proverbele din fondul comun capătă o coloratură naţională, prin adaptarea, ca expresie, la modul propriu de existenţă al fiecărui popor. Limba este principalul instrument care autohtonizează proverbele, ceea ce nu înseamnă că traducându-le le golim de sensurile lor naţionale, de specificitate.
Graba
• Calul iute n-are preţ.
• Cine se grăbeşte îşi muşcă limba.
• Focul de paie se stinge repede.
• Grăbitul rămâne pe drum.
• La treaba făcută-n grabă, se amestecă dracul.
• Ploaia de vară trece repede.
Hărnicie
• Ai grijă de vie, ai struguri; n-ai grijă – rămâi cu dealul.
• Apa curgătoare nu ţine murdăria.
• Bărbatul care-i bărbat şi din piatră îşi scoate pâinea.
• Calul iute n-are nevoie de bici.
• Cine aleargă după umbră în august, îşi freacă burta iarna.
• Cine porneşte la drum nu rămâne pe drum.
• Cine se scoală devreme străbate calea, cine se însoară devreme are urmaşi.
• Cine nu se teme de greutăţi trece munţii.
• Cu mâna frământă coca, iar cu ochii fugăreşte viţelul.
• Dacă strânge piatra scoate apă.
• Drumul se termină mergând.
• Şi fără cocoşi se face dimineaţă.
• Timpul costă bani.
• Timpul pierdut nu se mai recuperează.
Ironie
• A căzut buretele din raft şi a spart capul doamnei!
• A semănat ridiche şi a ieşit gulie.
• Dacă ruga câinelui ar fi bună, ar ploua din cer cu pastramă.
• Dezlănţuie furtuna într-un pahar cu apă.
• E ca greierele: crapă pe spinare.
• Fuge ca un câine fript la călcâie.
• Iepurele s-a supărat pe munte şi muntele habar n-a avut.
• În acelaşi grajd sunt şi cai şi măgari.
• Pe când tu te duceai, eu mă întorceam.
• Şi-a dorit coarne, s-a lipsit de urechi.
Înţelepciune
• A fost şi frig, a fost şi înnorat, zilele care au trecut s-au uitat.
• Apa, până nu se murdăreşte, nu se limpezeşte.
• Aşa necaz, aşa tristeţe, aşa a venit, aşa se va duce.
• Atâta timp cât tu eşti drumeţ şi eu hangiu, ne mai vedem, desigur.
• Aţa se leagă unde s-a rupt.
• Calul bun scurtează drumul.
• Ce înfloreşte şi ofileşte; cine plânge şi râde.
• Cine nu respectă proverbele este alungat în pustiu.
• Cui i s-a scufundat corabia, nu mai caută o barcă.
• Dacă e seară, culcă-te, dacă e dimineaţă – mergi.
• Decât coşmaruri, mai bine treaz.
• Fereşte-te de cel căruia i-ai făcut bine.
• Frumuseţe fără cusur nu există.
• Fugi de bine, nu intra în păcat!
• Gluma se sfârşeşte rău.
• La marginea mării, nu se sapă fântână.
• Mănâncă fructul şi nu întreba de pom.
• Nu din orice ou iese pui.
• Nu fi aspru, fii generos.
• Nu zbura înainte de a-ţi face rost de aripi.
• Oricât de mult ar ninge, tot nu rămâne până la vară.
• Să nu stai în locul fără doctori şi fără judecători.
• Tăcerea e un răspuns afirmativ.
• Vreau să-ţi dau un sfat: mergi singur la măcinat.
Învăţătură
• Apa curgând îşi găseşte calea.
• Chiar dacă ştii o mie de lucruri, întreabă-l şi pe cel care ştie unul singur.
• Cine s-a udat nu se mai teme de ploaie.
• De la ce ai făcut fără să te sfătuieşti, nu aştepta mare lucru.
• Drumul cel bun se află întrebând.
• Lingând cerneală nu devii învăţat.
• Nu ştie cel care trăieşte mult, ştie cel care umblă mult.
• Ştiinţa învinge neştiinţa, nu şi păcatele.
• Ştiinţa te face iubit.
• Vulpea nu cade de două ori în capcană.
