Misterul din Hanul pungașilor de Kate Milford recomandare lectură

Misterul din Hanul pungașilor de Kate Milford – lectura ideală de toamnă târzie

Misterul din Hanul pungașilor de Kate Milford mi-a ținut companie în ultimele seri. Cel mai mult reușesc să citesc seara, când e liniște. Mi-am terminat treaba și mă relaxez, citind. Așa somnul vine mai repede și mă asigur că mă voi odihni. Așa se spune că dacă citești câteva pagini înainte de culcare, vei dormi mai bine. Coperta cărții m-a dus cu gândul la sărbătorile de iarnă. Lectura este ideală pentru această perioadă de dinainte de sărbători.

Minunata carte pentru adolescenți mi-a fost oferită de Editura Corint. Citisem deja Fantomele din Hanul pungașilor, deși ideal ar fi fost să le citesc invers. Dar ambele sunt minunate și trebuie citite. Ambele volume reprezintă cadoul ideal de sărbători pentru copiii și adolescenții pasionați de lectură.

Misterul din Hanul pungașilor de Kate Milford – o poveste plină de mister

Familia Pine deține un han, unde trag numeroși călători cu activități suspecte. Milo este băiețelul familiei Pine. Și tot ce își dorește în vacanță, este să se bucure de sărbători. Visează la zăpadă, citit lângă brad, mâncare delicioasă. Visarea lui este întreruptă de sunetul clopoțelului. Ultimul lucru pe care și-l dorea era să fie deranjat. Și ca hanul să aibă musafiri chiar de Crăciun.

Însă sunetul clopoțelului se va auzi întreaga seară. În ciuda vremii rele, clienții tot vin. Hanul se umple repede de glasuri colorate. Toată lumea pare de treabă și tare amabilă, până încep să dispară câteva lucruri din camerele musafirilor. Fiecare devine suspicios. Fiecare este suspect.

Misterul din Hanul pungașilor de Kate Milford

Milo inventează un joc cu prietena lui, Meddy. Îi roagă pe fiecare în parte să spună o poveste cât mai palpitantă. În urma poveștilor, el speră să ajungă să-i citească mai bine pe fiecare în parte. Speră să poate afla cine a furat lucrurile oaspeților. Și cel mai important, de ce a furat acele lucruri?

Misterul din Hanul pungașilor de Kate Milford

O poveste plină de mister, fantome și secrete. Trebuie să fiți atenți la detalii și la personaje pentru a putea urmări firul acestei povești. O carte care te va ține în suspans, dar te va și amuza pe alocuri. Este o carte care nu trebuie să vă lipsească din bibliotecă.

Vouă vă place să citiți cărți pentru adolescenți? Vi se par interesante cele două volume despre Hanul pungașilor? Vă plac poveștile pline de mister, dar cu fantome prietenoase?

15 thoughts on “Misterul din Hanul pungașilor de Kate Milford recomandare lectură”

  1. cartile pentru copii si adolescenti mie imi plac destul de mult pentru ca sunt pline de mister si de lectii de invatat.
    Momentan eu citesc Sarutul castigatorului, cartea a treia din Trilogia Castigatorului, tot de la Corint.

    Reply
  2. Imi placeau mult cartile de adolescenti inainte s-o am pe cea mica. Acum citesc carti pentru copii sau mai apeles la thrillere. Sa stii ca si cartea aleasa de tine mi se pare interesanta

    Reply
  3. Este o carte pentru un public larg. Nu spun ca citesc doar carti pentru adolescenti desi uneori imi place sa mai aleg o carte de acest gen cu care sa ma relaxez

    Reply

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.