Ljubljana, Slovenia – prima destinație din vacanță

Ljubljana, Slovenia – prima oprire din vacanță

Ljubljana ne-am propus să o vizităm încă de anul trecut. Am fost uimiți de cât de frumoasă e Slovenia. O țară care aduce mult cu Austria și Italia. Anul acesta așa ne-am planificat vacanță încât o zi să avem pentru Ljubljana. Am căutat pe net câteva articole despre obiectivele turistice de bifat. Ne-am interesat despre prețuri, cazare și am pornit la drum cu temele făcute.

Mă așteptam să găsesc un oraș frumos, dar nu atât de frumos. Ljubljana a fost pentru noi o surpriză plăcută. Și mă bucur că am reușit să bifăm și acest oraș.

Ljubljana, Slovenia – detalii de vacanță

Slovenia este o țară tare frumoasă și curată, cu mult spațiu verde impecabil întreținut. Autostrăzile bune fac deplasarea comodă și rapidă. Trebuie să știți că taxa de autostradă pentru 7 zile costă 15 euro, iar combustibilul are un preț decent.

  • Cazare

Am plecat din Cluj, România la ora 8 am. Am ajuns în hotel la ora 17. Traficul și ploaia ne-au adus o mică întârziere. Ne-am cazat la Hotel M, prețul unei camere cu mic dejun inclus a fost 70 euro. Am mai plătit o taxă de oraș de 2,5 euro/zi/persoană. Parcarea hotelului a fost plină, dispune doar de 20 de locuri la un hotel de peste 70 de camere. Mașina am lăsat-o în spatele hotelului, într-o parcare cu plată, unde surpriză, erau locuri suficiente. De la ora 19 până la ora 7 este gratuit, apoi se plătește cam 1 euro/oră. În oraș, duminica parcarea este gratuită.

Ljubljana, Slovenia

Camera a fost mare și curată. Baia curată, prosoape aproape noi. Este un hotel mai gălăgios fiind hotel de trafic. Micul dejun destul de variat, dar aglomerat în restaurant.

  • Restaurant ales

Venind de pe drum și după o plimbare prin oraș, eram tare flămânzi. Noi am prins o zi rece și ploioasă. Toate localurile erau pline, găseai loc doar pe terasă, dar era tare frig. În final, ne-am decis să mâncăm la restaurantul Zlata Ribica. A fost o foarte bună alegere. Deși localul era plin și toată lumea comanda mâncare, servirea a fost impecabilă. Ni s-au adus rapid meniurile, ni s-a luat comanda și în 5-7 minute aveam mâncarea. Soțul meu a comandat miel Lamb with spring onions and potatoes, iar eu am ales Ljubljana steak with cheese and ham cu cartofi. Mâncarea a fost tare gustoasă. Nota de plată a fost 60 euro și a mai inclus o bere și un suc.

Ljubljana, Slovenia

Ljubljana, Slovenia

Pentru desert, am ales cea mai bună și renumită înghețată din Ljubljana de la gelateria Vigo. A fost bună, 1,5 euro un glob, dar nu se compară cu cea din Italia.

  • Ce am vizitat

Citisem câteva articole înainte de a vizita Ljubljana, Slovenia. Spuneau că îți ajung câteva ore ca să vezi principalele obiective. Așa se face că ne-am alocat doar o după masă pentru acest oraș. Am greșit nespus și nu voi mai ține cont de părerile altora. Ljubljana este un oraș tare frumos, cochet. Centrul istoric este întins și poți opta pentru 3 circuite. Nouă, vremea nu ne-a permis decât 2 dintre ele să le bifăm.

Ljubljana, Slovenia

Ljubljana, Slovenia

Este bine organizat totul și poți vedea tot ce e important și frumos urmând câteva indicatoare.

Ljubljana, Slovenia

Noi nu suntem fani ai bifatului obiectivelor turistice.

Ne place să ne pierdem pe străduțe și să descoperim orașul altfel. Așa am făcut și în Ljubljana. Chiar dacă a fost foarte frig, 14 grade în 26 august, nu ne-am lăsat. Orașul are un farmec aparte. Un oraș cu clădiri vechi, dar bine îngrijite.

Ljubljana, Slovenia

Ljubljana, Slovenia

Multe terase cochete, magazine cu obiecte tradiționale. Am bifat și noi: Podul Dragonului, Podul Măcelarilor, Podul Triplu, Piața Preseren cu Biserica Franciscană, Ljubljanski Castle.

Ljubljana, Slovenia

Ljubljana, Slovenia

 

Da, merită să vizitați Ljubljana!

Îmi pare rău că am avut o părere greșită până acum despre capitala Sloveniei. Am fost plăcut surprinsă și chiar impresionată. Ne dorim să revenim și vom aloca mai mult timp pentru vizită. Ai nevoie de energie și timp pentru a te plimba prin tot orașul și pentru a te putea bucura de el.

Este genul de oraș ideal pentru un city break. Este un oraș romantic și mi-ar plăcea tare mult să ajung aici la Târgul de Iarnă. Cred că toată zona pietonală este frumos decorată!

Voi ați avut posibilitatea de a vizita Ljubljana? V-ar plăcea să vizitați capitala Sloveniei?

15 thoughts on “Ljubljana, Slovenia – prima destinație din vacanță”

  1. Foarte frumoasă escapadă ai avut. Eu încă nu am ajuns în Slovenia, dar soțul a fost. Și ne-a sugerat ca data viitoare când avem de gând să mergem în excursii, să nu ratăm această țară 😊

    Reply
  2. Nu am fost deloc în Slovenia. Dar pare minunat din pozele tale. Deși cred ca mi-ar placea să vizitez orașul mai degrabă pe vreme caldă și cu un soare mai puternic. 😁

    Reply
  3. ca idee imi place, mai ales ca vorbim despre cladiri vechi, dar mie mi se pare putin scump. Bine, stii ca eu nu prea calatoresc, dar pana la urma e Slovenia, nu Roma :D. Tu stii mai bine preturile, dar nu e cam scumpa cazarea? Intreb pentru un prieten 😛

    Reply

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.