Cum să respectăm intimitatea prietenilor?

Prietenii noștri – intimitatea prietenilor

Fiecare om are o viață personală. Viața este uneori frumoasă, alteori mai grea. Avem momente și momente. Nu simțim întotdeauna nevoia să discutăm despre viața personală. Pentru mine, viața personală înseamnă intimitatea fiecăruia. Și e o formă de respect a nu te implica.

Oamenii sunt curioși. Știm cu toții asta. Unii am simțit-o pe propria piele. Sunt curioși de viața prietenilor, a apropiaților. Însă ar fi bine să învățăm să le respectăm intimitatea. Dacă oamenii simt nevoia să discute, cu siguranță o vor face cu cine consideră. E inutil, să nu zic chiar nepoliticos să ne interesăm de viața altora.

intimitatea prietenilor

Să respectăm intimitatea prietenilor

Cum putem să le respectăm intimitatea prietenilor? Prin a nu pune întrebări indiscrete. Prin a nu pune întrebări doar pentru a ne satisface propria curiozitate. Oamenii își deschid sufletul în față pritenilor de suflet. În fața oamenilor de încredere. Adică, acei oameni care nu întreabă, ci doar sunt acolo pentru noi. Un prieten bun așteaptă să vrei să discuți cu el. Nu pune întrebări. Are răbdare să îți faci curaj să-ți spui problemele.

Un prieten de nădejde nu va trage de tine. Poți să fii sigur că el își va da seama când ceva nu e în regulă. Dar nu va îndrăzni să intervină în intimitatea ta. Va aștepta cu răbdare să fii pregătit să îți spui păsul. Te va asculta cu răbdare și va încerca să găsească o soluție pentru a te ajuta.

Am observat că oamenii devin tot mai curioși. Pun întrebări directe dacă îi interesează ceva. Se supără dacă nu primesc răspunsul mult așteptat. Și se simt nedreptățiți dacă nu dorești să discuți intimități. De cele mai multe ori, acești oameni țin la intimitatea lor. Adică nu discută niciodată despre viața lor. Însă sunt curioși să le afle viața prietenilor. Doar mie nu mi se pare corect?

Învăță să respecți intimitatea prietenilor

Știu că poate fi greu atunci când ești extrem de curios din fire. Poate fi greu atunci când îți place să știi totul despre viața prietenilor. Însă ți se par agresivi oamenii atunci când te întreabă despre viața ta? Atunci nu îi mai înțelegi pe cei din jur? Dacă tu ești curios, alții de ce nu ar fi? Dacă tu vrei să cunoști viața prietenilor, nu ți se pare normal că și ei să afle despre tine? E o lege a reciprocității sau nu?

Viața mea e personală!

Am în jurul meu mulți prieteni, apropiați. Mai mult sau mai puțin curioși. Însă nu las pe nimeni să intre în intimitatea mea, mai mult decât îmi doresc. Înainte să mă căsătoresc, tatăl meu mi-a zis: ”Nu discuta niciodată cu nimeni despre viața ta. Ai familia alături și soțul. Restul nu trebuie să cunoască detalii din viața personală.” Atunci nu am acordat atenție prea mare spuselor lui. Dar evenimentele din viață, m-au făcut să-i dau dreptate. Oamenii sunt curioși de finanțele tale, de viața ta, de planurile tale. Puțini sunt cei care știu să respecte viața intimă a unei persoane. Poate suntem apropiați de cineva. Ni se pare că ni se cuvine să știm totul. Total greșit! 

Fiecare om decide dacă dorește să împărtășească bucurii sau probleme din viață cu prietenii. Prietenii nu sunt pentru a afla detalii din viața noastră. Prietenii sunt prea a ne oferi sprijinul când avem nevoie.

Să învățăm să respectăm intimitatea oamenilor! 

Foto

14 thoughts on “Cum să respectăm intimitatea prietenilor?”

  1. asta e o problema general valabila, nu doar pentru prieteni… din nefericire, se pare ca multa lume e interesata de capra vecinului… chestie care mie-mi displace teribil si incerc sa mai scot treaba asta si din unii din cunoscutii mei

    Reply
  2. E foarte important sa nu intri cu forta in viata personala a unui om oricat de bine l-ai cunoaste si oricat de apropiati ati fi, fiindca daca el vrea sa sti ceva iti va spune fara sa intrebi tu.

    Reply
  3. Stiu ca ti-am comentat pe facebook ca eu sunt una din acele persoane curioase care vreau sa stiu cat mai multe chestii doar ca ma refeream la general. Niciodata nu am vrut sa aflu ce se ascunde intr-o familie si ce dedesubturi sunt. Fiecare are dreptul la intimitate si respect acest mic detaliu

    Reply
  4. Lumea a fost mereu curioasa din fire. Dar nu e obligat nimeni sa dea explicatii nimanui pana la urma. Dar intr-adevar e important sa respectam intimitatea oamenilor.

    Reply
  5. Ăsta e un articol bun pentru cei prea curioși de viețile celorlalți. Doar că nu mulți îl citesc, din păcate, sau nu aplică îndeajuns ce scrie aici.

    Reply
  6. Da, avem dreptul la intimitate si trebuie sa il respectam pe al altora, la randul nostru. Insa, daca as vedea ca un prieten are o problema evidenta, dar nu se deschide, as incerca sa aflu ce se intampla cu el. Poate ca unii o considera curiozitate, eu o consider prietenie si sprijin… Sunt multe de luat in calcul.

    Reply
  7. Corect, ai foarte mare dreptate. Sincer eu sunt de parere ca problemele personale nu trebuie sa le stie decat familia, altfel pot aparea situatii neplacute.

    Reply
  8. nu doar a prietenilor. Eu nici pe membrii familiei nu pot sa ii trag de limba, cum s-ar zice, daca ei nu vor si nu simt nevoia sa spuna ceva. Sunt unii care nu pot trai daca nu stiu ce salariu ai tu, ce mananci dimineata si de ce nu faci copii. Ii evit cat pot eu.

    Reply
  9. Sincer, eu am grija sa nu pun intrebari indiscrete, ce nu tin de mine si care nu ma intereseaza. Fiecare are viata lui si daca cineva va dori sa imi impartaseasca ceva ascut cu drag, dar nu sa ma bag in seama aiurea.

    Reply

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.