Interviu cu Alexandra Crișan, consultant vestimentar și designer

Moda este mereu în schimbare și noi ne dorim să fim în trend. De multe ori cumpărăm haine pentru că ne plac sau sunt la reducere. De prea puține ori, analizăm suficient piesa vestimentară ținând cont de preț, nevoie și restul pieselor din dressing.

Mi-ar plăcea ca femeile să pună mai mult accentul pe stil decât pe moda de moment. Mi-aș dori să fie mai feminine și îmbrăcate cu mai mult stil încât să le evidențieze ce au mai frumos.

Pe Alexandra Crișan am cunoscut-o în cadrul Creator’s Retreat și am avut ocazia de a crea content frumos împreună. Ajunsă acasă, am început să-i urmăresc activitatea și să țin cont de sfaturile pe care le oferă prin ghidurile stilistice și prin video/live realizate săptămânal.

Sunt onorată că și-a făcut timp să îmi răspundă la câteva întrebări. Cu siguranță, veți găsi multe informații utile!

*1 Întrebare: Bună, Alexandra, mă bucur că am avut ocazia să te cunosc și sunt încântată că vrei să ne răspunzi la câteva întrebări.

Răspuns: Bună. Şi eu ma bucur că te-am cunoscut şi îmi face mare plăcere să stăm de vorbă.

*2 Întrebare: Spune-ne despre tine, cu ce te ocupi și care este cea mai mare pasiune a ta?

Răspuns: Sunt designer şi stilist de modă, învăţ oamenii cum să se îmbrace conştient, construindu-şi o strategie vestimentară, îi ajut să se cunoască pe ei înşişi, să înţeleagă alegerile vestimentare pe care le-au făcut în anumite momente ale vieţii şi să-şi modifice garderoba astfel încȃt să păşească în viaţă cu încredere, să se simtă bine în hainele lor şi să obţină succesul pe care şi-l doresc.

Cea mai mare pasiune a mea este Psihologia Modei, de cȃnd eram copil am intuit că hainele spun multe despre noi, despre starea şi aspiraţiile noastre dintr-un anumit moment, iar din liceu am început să studiez şi să caut explicaţii pentru alegerile vestimentare pe care le facem şi cum le putem ”dirija” pentru a evolua şi a fi fericiţi.

*3 Întrebare: La ce vârstă și în ce împrejurări ți-ai dat seama că vrei să te orientezi spre design vestimentar?

Răspuns: La vȃrsta de trei ani, desenul a devenit principala mea preocupare, iar cȃnd mȃzgȃlelile mele au început să capete formă, s-au transformat în zȃne şi prinţese. În şcoala generală, creaţia vestimentară a urcat pe primul loc – aveam o imaginaţie extrem de bogată şi eram de pasionată de costumele pentru filme S.F. Încă îmi doresc să creez astfel de costume. În liceu, am învăţat să cos la maşină şi mi-am făcut prima fustă dintr-o pereche de blugi vechi, iar în 2014 a luat naştere oficial Sensorium Atelier. În prezent, activez sub numele de Stillista şi ofer diverse servicii de consultanţă stilistică.  

*4 Întrebare: Ce părere ai despre cum se îmbracă femeile în România?  Ți-am ascultat live-ul legat de colanți și de aici a fost inspirată întrebarea mea.

Răspuns: Dintotdeauna am fost o persoană analitică, îmi place mult să merg pe jos şi să observ oamenii, în special femeile şi vestimentaţia lor. Din păcate, observ foarte multă tristeţe şi blazare la majoritatea femeilor din Romȃnia, exprimată atȃt prin mimică, gesturi, cȃt şi prin haine. Femeile nu mai au timp. Sunt nevoite să muncească mult, eventual să crească în paralel şi copii şi nu le mai rămȃne timp să se ocupe de ele. Le este mai la îndemȃnă dimineaţa să ia repede din dulap şi să arunce pe ele un tricou şi o pereche de blugi sau nişte colanţi negri, deveniţi din păcate atȃt de populari. Timpul şi bugetul limitat le obligă să poarte haine ieftine, care nu se şifonează uşor. De multe ori poartă negru, pentru a nu pierde timpul cu asortarea culorilor. Cele care folosesc transportul în comun poartă în general încălţăminte sport.  

Există însă şi femei pentru care stilul vestimentar reprezintă o prioritate, femei care îşi alocă timp pentru a-şi construi conştient ţinutele. Ţin minte că am participat o dată la un eveniment destinat femeilor, la care au fost în jur de patruzeci de femei, toate îmbrăcate în rochii colorate, extrem de frumoase şi de feminine. Îmi susţin părerea că, dacă majoritatea femeilor ar purta rochii, oamenii ar fi mai fericiţi prin simplu fapt că ar avea parte de un spectacol vizual atȃt de frumos.

*5 Întrebare: Pentru că ești designer vestimentar și consultant de imagine, observi  o tendință de schimbare a stilului de a se îmbrăca?

Răspuns: Da, în ultimii ani am observat două mari direcţii spre care se îndreaptă femeile în ceea ce priveşte stilul vestimentar: stilul androgin – femeile tind să se îmbrace mai masculin, îmbrăcămintea devine din ce în ce mai mult unisex şi, pe de altă parte, ca o revoltă la acest fenoment, un stil extrem de feminin şi studiat – acesta din urmă, din păcate, este întȃlnit într-o proporţie mai mică. Societatea se îndreaptă către o masculinizare a femeilor şi o efeminare a bărbaţilor şi nu cred că este un fenomen natural, ci mai degrabă indus de cei care deţin puterea şi acceptat tacit de populaţie. În Romȃnia, cel puţin, încă sunt reminescenţe ale patriarhatului, femeilor încă li se pare că a copia caracteristicile tipic masculine le face mai puternice, de aici dorinţa de a se îmbrăca la fel ca bărbaţii. 

*6 Întrebare: Știu că îți place să analizezi cum se îmbracă femeile, zici în live-urile tale că e ”defect profesional”, spune-mi care ai observat că este greșeală cel mai des întâlnită?

Răspuns: Greşeala cel mai des întȃlnită, deşi mulţi o trec cu vederea, este uniformizarea, tendinţa femeilor de a se îmbrăca la fel, uneori din comoditate, alteori din lipsă de inspiraţie sau din dorinţa subconştientă de a fi acceptate de grup. Din păcate, ele nu realizează care sunt efectele pe termen lung – faptul de a purta o uniformă, oficial sau nu, transformă oamenii într-o masă de manevră, aceştia devin mai uşor de manipulat, de influenţat. Deci, greşeala cea mai frecventă este deindividualizarea prin intermediul vestimentaţiei.

*7 Întrebare: Clienții care îți solicită serviciul de ”consultanță de imagine” acceptă sfaturile tale cu ușurință? Înțeleg că e nevoie de schimbare?

Răspuns: Clientele care ajung la mine nu sunt mulţumite de cum arată în hainele pe care le poartă sau de părerea pe care o au cei din jur despre ele şi sunt în mod clar conştiente că au nevoie urgent de o schimbare. Am avut bucuria de a avea majoritar cliente foarte receptive la sfaturile mele, unele şi-au schimbat aproape complet garderoba după şedinţele pe care le-am avut împreună. Una dintre clientele mele a renunţat complet la negru, a văzut cȃt de uşor şi interesant este să aibă o garderobă completă înlocuind negrul cu alte culori neutre. Am avut şi cliente care au renunţat mai greu la „obiceiurile” vestimentare de pȃnă atunci însă, atunci cȃnd oamenii devin conştienţi de beneficiile pe care le vor obţine dacă fac anumite schimbări, nu ezită să accepte sfaturi.

*8 Întrebare: Care este sfatul, universal valabil, legat de stil, pe care l-ai oferi  tuturor femeilor?

Răspuns: Cel mai important lucru, cel de la care pleacă totul este autocunoaşterea. Le recomand femeilor să-şi ofere timp pentru a se cunoaşte pe ele însele, să apeleze cu toată încrederea la specialişti (atȃt consultanţi vestimentari cȃt şi psihologi) care le pot ajuta în acest sens. Este foarte important să înţelegem de ce am făcut anumite alegeri vestimentare şi cum ne-au influenţat de-a lungul vieţii. La fel de important este să ne îmbrăcăm în mod conştient, pentru a ne simţi bine şi a interacţiona uşor şi eficient cu cei din jur. Vestimentaţia este parte importantă a comunicării non-verbale, în fiecare zi „vorbim” celorlalţi prin hainele pe care le purtăm.

*9 Întrebare: Tot ce ne-ai  împărtășit are sens, te rog să ne spui unde te putem găsi, unde te putem urmări pentru mai multe sfaturi și idei vestimentare?

Răspuns: Ma puteţi găsi pe site-ul meu, www.stillista.com – aici am postat atȃt serviciile pe care le ofer, cȃt şi articole despre modă şi stil şi materiale gratuite, utile pentru toată lumea. De asemenea, mă găsiţi pe Instagram @stillista_fashion_coach şi pe facebook @stillista – unde postez săptămȃnal, articole, filmări şi live-uri. 

*10 Întrebare: Mulțumesc din suflet, Alexandra, pentru că mi-ai răspuns la întrebări. Sper să vedem cât de curând îmbunătățiri de stil vestimentar urmând sfaturile tale!

Răspuns: Şi eu mulţumesc, a fost o plăcere să stau de vorbă cu tine. De-abia aştept să văd cum pui în aplicare sfaturile pe care ţi le-am dat.

Alexandra Crișan

Aș vrea să-mi spuneți dacă voi țineți cont de sfaturile unui consultant vestimentar și alegeți conștient ținutele? Câte piese vestimentare ai în dulap pe care nu le-ai purtat niciodată pentru că nu se potrivesc cu nimic?

5 comentarii la „Interviu cu Alexandra Crișan, consultant vestimentar și designer”

  1. Buna! Dragut interviul. Nu am apelat la un consultant vestimentar deocamdata, dar poate in viitor, nu se stie. Am cunoscut la un eveniment pe Mariana Romanica, stilist si ca si stilisti imi place si Irina Markovits, le urmaresc pe retelele sociale si ma tenteaza sa particip la cursurile/ evenimentele lor. O voi urmari si pe Alexandra Crisan.
    Am destule piese in dulap pe care le imbrac rar. As face un wardrobe detox, as vrea sa vand din piesele imbracate rar dar nu cred ca gasesc cui sa le vand asa ca ocazional mai donez sau mai duc la reciclat.
    Mult succes in tot ceea ce faci! O zi frumoasa!

    Răspunde
  2. Mi se pare foarte important sa ne autocunoastem ca sa reusim sa ne exprimam si sa ne punem in valoare prin intermediul unui outfit! Mi-ar placea sa primesc sfaturi la acest capitol. Foarte frumos interviul!

    Răspunde
  3. Felicitări pentru interviu!
    Întotdeauna am căutat recomandările specialiștilor în domeniu pentru că mi-am dorit un stil unic, personalizat, dar fără să greșesc în alegerea pieselor vestimentației și a accesoriilor. Prin urmare apreciez și urmez recomandările consultantului sau designerului.

    Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.