Hotel Park Makarska – hotelul perfect pentru vacanță
M-am întors din vacanță de câteva zile. Trebuie să vă povestesc despre hotelul unde am fost cazați. Hotel Park Makarska a fost alegerea ideală și vom reveni aici. Am fost în urmă cu 6 ani cazați tot la acest hotel. Mă bucur că am revenit și condițiile au fost peste așteptări.
Ne propusesem pentru anul acesta două vacanțe la mare. Prima, în iulie, în Croația și a doua în august la final, în Italia. COVID-19 ne-a dat planurile peste cap. Recunosc, mă gândeam cu groază că anul acesta nu voi vedea marea. Iubesc marea și mă ajută să mă relaxez și să-mi încarc bateriile. M-am bucurat nespus când am rezervat vacanța pentru Croația.
De ce stațiunea Makarska, Croația?
Am ales Croația pentru că este singura țară care nu cere testul COVID. Este o destinație unde am mai fost și ne place mult. În plus, e ușor de ajuns cu mașina. Infrastructura este impecabilă și drumul destul de lejer. Autostrăzile din Croația sunt foarte bune și nu prea aglomerate.
Makarska este o stațiune de pe riviera croată. Puțin mai selectă decât restul stațiunilor. Apa foarte curată, limpede, plaja mai îngustă și cu pietre mici.
Hotel Park Makarska – cea mai bună cazare
Este unul dintre cele mai bine cotate hoteluri din stațiune. Amplasarea sa este excelentă. Ai plaja și marea la câțiva pași. Mici magazine, terase, restaurante, baruri, toate în apropiere. Nu e deloc gălăgie.
Hotelul este de 4 stele și le merită pe deplin. Noi am primit o cameră minunată, cu două băi și living, cu vedere la mare. A fost excelent să avem mult spațiu la dispoziție. Living spațios cu canapea și fotolii, TV nou, frigider, chiar și fierbător, plicuri de ceai și de cafea. Camera avea un pat imens și foarte confortabil. Rar paturile din hoteluri sunt de calitate. Un pat bun, o saltea bună, înseamnă somn de calitate, reconfortant.
Băile sunt spațioase, cu vană, una cu hidromasaj. Baia de sus avea vedere minunată la mare. O adevărată plăcere să faci duș privind marea. Prosoape și halate de baie, pantofi de unică folosință, cosmetice variate, toate de calitate. Curățenia impecabilă, se făcea în fiecare zi, cu strictețe.
Am avut seif digital în cameră. Multe umerașe în dulapuri, un mare plus pentru mine. Mochetă pufoasă, curățată impecabil.
Mic dejun în condiții de siguranță!
A trebuit să alegem un interval orar în care dorim să servim masa. Erau 15 minute de pauze între serii pentru a putea dezinfecta. Aveai la intrare dezinfectant pentru mâini. Un chelner te servea personal cu tot ce doreai. La masă, aveai o listă unde bifai ce dorești de la bucătărie, ouă, omletă în diverse combinații, legume la grill și mezeluri prăjite (bacon, cârnați, cremvuști). Tot personalul avea mănuși, măști. M-am simțit în siguranță. Am apreciat enorm amabilitatea lor. Știu că nu e ușor.
Facilități!
Internet gratuit în hotel. Semnalul a fost minunat, chiar și la piscină puteam sta lejer pe net. Un mare plus, pentru că uneori am mai și lucrat.
Acces la piscină și șezlonguri gratuite, dar și prosoape oferite pentru baie în schimbul unei garanții. Barul de la piscină mi-ar fi plăcut să aibă meniul mai variat. Dar aveau o cafea tare bună și personalul era tare amabil. Puteai să plătești cash sau se trecea în contul camerei, și se plătea la final, tot.
Contra cost, ofereau servicii de SPA și servicii în salonul de înfrumusețare.
Parcarea este disponibilă, costa 8 euro/noapte. Este păzită, supravegheată video, acces cu barieră. Au și garaj disponibil.
Șezlongurile de pe plajă, de la mare, erau contra cost. Noi am preferat să stăm la piscină și să coborâm la mare de câte ori ne-am dorit o baie bună. Distanțarea socială era mai ușor de respectat la piscină. Intram în contact cu mai puțină lume.
Se recomand ca în lift să se urce doar o familie. Și se respecta acest lucru. Deși lifturile sunt imense, nimeni nu urca cu alte persoane, decât cele cunoscute.
Check in și check out!
Drumul a fost mai liber decât ne-am așteptat, deci am ajuns mai repede la hotel. La ora 10 eram deja acolo. Ne-am bucurat nespus că minunata noastră cameră era deja disponibilă și ne-au primit cu 4 ore mai repede. Astfel, prima zi de vacanță a fost completă. Cărțile de identitate au fost scanate într-un aparat, fără ca personalul de la recepție să-l atingă. La check out, am pus cardurile de acces într-un coșulet unde urmau să fie dezinfectate.
Amabilitate și vacanță în siguranță!
Personalula rămas extrem de prietenos și amabil așa cum mi-l aminteam. Deși purtau măști la 35ºC, zâmbeau și erau dispuși să te ajute cu orice. Regulile de distanțare socială erau respectate de toată lumea. Dezinfectanți erau peste tot și șervețele uscate pentru a îndepărta eventual surplus. Doamnele responsabile cu curățenia, erau mereu prezente în holurile imense și la băi. Curățenia a fost de nota 10!
Wow, arată superb, priveliștea este de vis!
Super multumesc pentru recomandare! Chiar cautam o cazare si idee de vacanta in conditiile date. Si articolul tau a venit la fix 🙂
Imi doresc si eu de ceva timp sa ajung in Croatia. Pare tare frumos si recomandarile tale m-au convins sa apelez la el daca voi avea nevoie
Uite de ce incep sa uras Romania. Pentru ca ofera prea putina curatenie si aspect frumos in turism. Pentru ca amabilitatea a disparut impreuna cu curatenia plajelor, apelor, padurilor.
Foarte frumoasa locație.
Ce locuri superbe! Cu siguranță, o vacanta acolo este alegerea perfecta.
Ce priveliște minunată! Croația este pe lista pe de destinații, așa că articolul tău m-a ajutat foarte mult. Voi lua în considerare recomandarea ta.
Frumoasa tara, am calatorit si eu prin intermediul postarilor tale 🙂
Am mai vazut fete care au fost in Croația anul asta si au ramas placut impresionate.
În Croația nu am fost dar daca o sa ajung vreodata o sa tin cont de recomandarea ta. Hotelul arata foarte bine si curat.
Mă bucur că ați avut o ședere plăcută. Pare un loc minunat.
Wow, ce frumos e hotelul! Ma bucur ca v-ati simtit bine in vacanta. Chiar ti-am admirat pozele.
O locatie frumoasa si un hotel absolut superb. Poate reusesc si eu sa ajung in Croatia in viata asta
Cred ca privelistea de la balcon face toti banii! Minunat!
Foarte frumos hotelul si pare si foarte curat. Noi anul aceasta nu am reusit sa mergem in concediu. Sper sa mergem anul viitor.
vederea a fost fabuloasa! nu stiam ca ei nu cer testul. dar asta e un mare plus!
Ce loc frumos! Si hotelul si peisajul. Cred ca ai avut un concediu super!!