Ai încredere în destin!

Believe-in-your-dreams

Răbdarea este una dintre virtuţile pe care puţini le au. Ne dorim ca lucrurile să se întâmple când vrem noi şi într-un anumit mod. Nu avem răbdare ca lucrurile să vină de la sine şi le grăbim, stricând tot. Apoi ne plângem că soarta nu e de partea noastră, ne lamentăm că nu avem noroc şi ne uităm cu invidie la cei care reuşesc.

E greu să avem răbdare, e greu să aşteptăm, e greu să credem că Cineva acolo Sus are grijă de noi, iar lucrurile trebuie să se întâmple într-un anumit fel, la momentul potrivit.

De multe ori, luăm decizii greşite, sperând să grăbim lucrurile, sperând să ajungem mai repede acolo unde ne dorim. La sfârşit, suntem dezamagiţi şi dăm vina pe toată lumea pentru eşecurile noastre.

Trebuie să învăţăm să avem răbdare, să aşteptăm momentul potrivit, să ne pregătim pentru ceea ce ne dorim. Ar fi bine să ştim exact ce ne dorim şi de ce ne dorim acel lucru. De cele mai multe ori ne dorim lucruri pe care după ce le avem, nu ne mai stârnesc interesul.

Uneori poate e mai bine să stăm liniştiţi şi să luăm lucrurile pe rând bucurându-ne de ceea ce avem acum, aici. Ai încredere că lucrurile bune vor veni în timp şi asigură-te că vei ştii cum să le primeşti.

Gândește de două ori înainte de a face ceva, analizează și nu te grăbi. Cere sfatul doar celor în care ai încredere, în sfaturile cărora te regăsești și ți se potrivesc.

Destinul ne pregătește la toți ceva bun, trebuie doar să avem răbdare și să știm cum să ne primim darurile de la el!

2 thoughts on “Ai încredere în destin!”

  1. ” Uneori poate e mai bine să stăm liniştiţi şi să luăm lucrurile pe rând bucurându-ne de ceea ce avem acum, aici. Ai încredere că lucrurile bune vor veni în timp şi asigură-te că vei ştii cum să le primeşti. ” – Subscriu.

    Cu incredere, rabdare si ambitie inainte! Toate mai devreme sau mai tarziu, daca lucram la ele evident, se vor aranja asa cum vrem.

    Reply

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.