10 curiozități interesante despre sarcină

Crezi că știi totul despre sarcină?

Toată lumea discută despre sarcină. Cu toții cunoaștem detalii despre o sarcină. Însă câți dintre noi cunoaștem lucruri mai atipice? Curiozități și lucruri amuzante? Fiecare etapă a omului vine cu lucruri bune și mai puțin bune. Însă nu trebuie să ne pierdem simțul umorului.

Orice mămică poate să vorbească despre miracolul sarcinii și al nașterii. Grețurile de dimineață, durerile de spate, ah câte trebuie să îndure o viitoare mămică. Timp de nouă luni, poate chiar mai mult, femeile devin super-eroi. Toate eforturile merită, toate se uită, când vezi bebelușul sănătos. Dar totuși, să aflăm câteva lucruri bizare despre sarcină și naștere!

10 curiozități despre sarcină

Sunt curioasă dacă știați că animalele de companie, cum sunt câinii, pot să simtă dacă o femeie este însărcinată? Da, dogs can sense you’re pregnant chiar dacă vă vine greu să credeți.

1.După luna a cincea de sarcină, bebelușul elimină 1 litru de urină. Pe care apoi îl bea.

2. Uterul este de mărimea unei piersici. De-a lungul sarcinii, uterul se mărește, ajungând la final să fie de mărimea unui pepene mediu. Adică de 500 de ori mai mare.

3. La sfârșitul sarcinii, placenta produce mai mult estrogen într-o zi decât produce o femeie în 3 ani.

4. Retenția de apă duce la mărirea piciorului. Astfel gravidele adesea poartă pantofi cu o mărime mai mare.

5. Este posibil ca sarcina să dureze un an. Cea mai lungă sarcină, un record, a fost de 375 de zile.

6. Posibilitatea de a avea gemeni sau tripleți este mai mare la mamele înalte sau supraponderale.

7. În timpul sarcinii, gravida este mult mai sensibilă la mirosuri. Astfel ea stă la distanță de preparatele care i-ar putea face rău.

8. În timpul sarcinii, se schimbă și culoarea tenului. Până la 90% dintre gravide constată că trebuie schimbată nuanța fondului de ten.

9.  Amprentele bebelușului se definesc în primele 3 luni de sarcină.

10. Circulația sângelui este accelerată în timpul sarcinii. Gravidele constată că nasul le sângerează mai des.
despre sarcină

Pregătiți pentru încă 5?

11. Studiile au arătat că bebelușul poate să simtă ce mănâncă mama. Aromele tari, de exemplu usturoiul, pot să treacă prin lichidul amniotic.
12.  Femeile însărcinate și proaspetele mămici au constatat că le pornește lactația/laptele atunci când aud un bebeluș plângând, chiar dacă nu e bebelușul propriu.
13. Bebelușii plâng în pântecul mamei. Nu pentru că sunt supărați, ei doar se pregătesc pentru ziua cea mare!
14. Se spună că gravidele care se plâng de arsuri la stomac, vor avea copii cu păr mare. Este total adevărat.
15. Unul la fiecare 2000 de copii se naște cu un dințișor!

Nu e ușor să treci printr-o sarcină

Dar e bine că privim totul cu zâmbetul pe buze. Este o etapă frumoasă din viața unei femei. Ea trece pe nesimțite. Sper că v-am adus zâmbetul pe buze cu aceste curiozități amuzante. Dacă voi cunoașteți și altele, aștept să mi le împărtășiți în comentarii.

Foto

28 thoughts on “10 curiozități interesante despre sarcină”

  1. Cred ca fiecare femeie descopera lucruri interesante si noi atunci cand este insarcinata, unele care sunt exceptie de la regula si care ne uimesc si pe noi dar si pe experti pana la urma :)) Ideea e sa fim atente la orice schimbare si la semnele pe care le primim de la burtica!

    Reply
  2. Hmm, cred ca fiecare sarcina e diferita in felul ei, dar chiar sunt multe curiozitati pe aici, habar nu aveam de ele… ca sigur nu mai faceam copii.

    Reply
  3. Valeu, o sarcina care sa dureze un an? N-are cum sa fie altfel decat chiunuitor. Imi amintesc ca toate mamele din anturajul meu au avut probleme cu respiratia in ultimele 2 luni de sarcina. Nici nu vreau sa ma gandesc.
    Despre caini am mai citit pe undeva ca pot simti o sarcina. Nu-i asa ca asta ii face minunati?

    Reply
  4. De unele lucruri mai auzisem, pe altele le-am aflat acum, dar citind m-a cuprins așa un disconfort în jurul abdomenului… da, nu cred că aș fi pregătită pentru sarcină, mi-e prea teamă…

    Reply
  5. 1, 12 si 15 mi se par foarte dubioase :)))
    Trebuie sa recunosc ca nu stiam multe din lucrurile mentionate in articol, insa nu am avut nicio sarcina, deci nu m am informat. Acum sunt pregatita psihic pentru ce va urma :)))

    Reply
  6. La partea cu gemeni la mame inalte sau supraponderale da-mi voie sa te contrazic! Majoritatea sarcinilor gemelare (ca sa nu zic chiar toate) le-am avut la pacientele micute de inaltime si normoponderale. Tine mai mult de genetica lucrul acesta si n-are nici o legatura cu kg in plus sau cu cm.

    Reply
  7. Nu am fost niciodată interesat să aflu despre sarcină şi ce implică această fericire… findcă este o fericire, în cele din urmă. Cu toate acestea, am aflat o mulţime de lucruri interesante aici, care merită citite şi distribuite mai departe. Cred că acum privesc altfel lucrurile faţă de femeile gravide, astfel că voi fi şi eu pregătit să ajut, atunci când va veni vremea să fiu tătic. 🙂

    http://www.alexandrupanait.com

    Reply
  8. Sunt chestii despre care am citit si stiam, dar am citit si multe lucruri noi despre care nu stiam mare lucru. Foarte utile informatiile pentru tinerele mamici. Sunt toate sintetizate aici

    Reply

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.