Descoperă frumuseţile judeţului Cluj !

People_and_Nature

În sfârşit, am intrat şi eu în concediu. După un an plin şi agitat, această vacanţă este foarte bine primită. Pentru că am un concediu de 15 de zile, ne-am gândit să ne plimbăm puţin prin frumosul nostru judeţ, Cluj. Dar pentru o astfel de plimbare, avem nevoie de vreme bună, nici prea cald, nici prea frig, iar dacă se poate ca ploaia să ne ocolească ar fi ideal. Aşa că ne-am programat această plimbare după ce am analizat cum fi vremea în Cluj pe site-ul vremeacluj.ro . Pentru că în următoarele 4, 5 zile vremea Cluj ne rezervă zile frumoase, am hotărât să plecăm la drum chiar în weekend.

Iată ce obiective turistice ne dorim să vizităm în această plimbare prin judeţul Cluj:

  • Mănăstirea Nicula – se află la 45 de km de oraşul Cluj-Napoca, ea dateaza din secolul al XVI-lea, şi este renumită pentru Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului, care a lacrimat din 15 februarie până în 12 martie 1699. Se spune că ochii Maicii Domnului au devenit vii şi au izvorât lacrima dătătoare de viaţă. În lacrimile ei, şi-au găsit ecou bucuria şi tristeţea, speranţa şi deznădejdea, iubirea şi visele celor care şi-au pus nădejdea în Divinitate, dovedindu-se astfel puterea Maicii Domnului;
  • Stufărişul de la Sic – Delta din Transilvania este o arie naturală protejată naţional, rezervaţie zoologică şi botanică, aici ai posibilitatea de a admira şi fotografia numeroase specii de păsări, ai parte de linişte şi un piesaj de vis;
  • Lacul Ştiucilor – este un lac natural de apă dulce şi limpede, are o suprafaţă de 26 ha, o adâncime de 10 m fiind cel mai adânc lac de apă dulce din ţară. Lacul este considerat monument al naturii, aici se dezvoltă plaurul (stuf plutitor ca în Deltă). Lacul Ştiucilor a fost declarat monument al naturii în anul 1966, astfel a fost ferit de influenţa negativă a omului. Pescuitul sportiv este permis, lacul este recunoscut pentru populaţia de ştiucă, dar aici se găseşte şi somon, caras, crap, plătică;
  • Cheile Turzii – se numără cu siguranţă printre cele mai deosebite şi impresionante sectoare de chei din România. Superbul peisaj carstic de peste 3 km lungime, se datorează erodării în roca de calcar jurasic de către Pârâul Haşdate. Suprafaţa totală a Cheilor Turzii este de 125 ha;
  • Salina Turda – Zăcământul de la Turda s-a format acum 18 milioane de ani şi este cunoscut încă de pe vremea romanilor fiind unul dintre motivele pentru care localitatea s-a dezvoltat şi dupa ce romanii au părăsit Dacia. Salina de la Turda a fost atestată în anul 1217;
  • Cascada Ciucaş – Clujul se poate lăuda cu două dintre cele mai frumoase și spectaculoase cascade din ţară. Cascada Ciucaș, de exemplu, este una dintre cele mai importante atracții turistice din Cluj şi se află la doar 55 km de orașul Cluj-Napoca. Cascada Ciucaș este destul de puțin cunoscută, poate și datorită promovării slabe, dar e foarte frumoasă şi merită vizitată;
  •   Cascada Vălul Miresei este o cascadă în două trepte şi este cea mai reprezentativă din Munţii Apuseni. Cascada are aproximativ 50 m înălţime, dar grandoarea şi sălbăticia ei sunt deosebite. Legenda spune că o mireasă a căzut chiar în ziua nunţii sale de pe stânci, iar voalul i-a rămas agăţat. Nuntaşii s-au oprit din petrecere şi au plâns-o pe mireasă, iar în locul respectiv s-a format cascada din lacrimile lor;
  • Valea Ierii – Vă recomand o plimbare la Valea Ierii, în comuna cu acelaşi nume, la numai 45 de km de Cluj, este situată la poalele de nord ale Muntelui Mare din Munţii Apuseni, pe cursul superior al râului Iara şi al afluentului său, râul Şoimuş
  • Castelul Banffy Bonţida – Atestat documentar de la începutul secolului al XVI-lea, Castelul Banffy, denumit adesea „Versailles-ul Transilvaniei”, se află la aproximativ 30 km de Cluj-Napoca, în comuna Bonţida;
  • Barajul şi Valea Drăganului se află situate la limita dintre munţii Vlădeasa şi munţii Meseş. Barajul Drăganului este o construcţie din beton în arc de dublă curbură şi reţine un volum de 112 milioane metri cubi de apă, şi are o dublă utilitate, acumularea apei pentru uzina de la Remeţi şi de retenţie a viiturilor. Are o înălţime de 120 metri şi o lungime de 424 metri.

 Cam aceste obiective turistice ne dorim să le atingem în această plimbare prin judeţul Cluj. Ce alte obiective interesante nu ar trebui să ratăm pe acest traseu? Voi aţi vizitat toate aceste locuri minunate?

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.