”Abia aștept să vină vacanța” spun adesea copiii. Părinții așteaptă cu nerăbdare, concediul. Nu știu cum se face, dar fiecare își măsoară timpul în funcție de o anumită dorință. ”Cât mai e până vine Moș Crăciun?” spun cei în așteptarea unui cadou promis de sărbătorile de iarnă.
Pentru fiecare dintre noi, timpul se măsoară diferit. Numărăm zilele și nopțile până la o întâlnire amoroasă și atunci suntem interesați de semnificația orelor și minutelor în dragoste. Însă ne-am dori ca timpul să treacă mai greu sau chiar să se oprească în loc când trebuie să ne luăm rămas-bun de la cineva drag.
Timpul se măsoară în funcție de starea de spirit
Timpul trece diferit atunci când iubim decât atunci când suferim. Pierdem noțiunea timpului când suntem îndrăgostiți, dar timpul trece greu când suntem la job.
Înainte să se inventeze instrumente variate pentru a măsura timpul, oamenii se foloseau de natură, de soare și de lună, de anotimpuri. E fascinant cum oamenii și-au dorit dintotdeauna să măsoare timpul. Ceea ce înainte se împărțea între răsărit și apus, acum avem zile, ore, minute, secunde. De-a lungul timpului, au inventat clepsidre pentru a măsura timpul, s-au folosit de cronometre și ceasuri rudimentare.
Nevoia, curiozitatea a determinat omenirea să inventeze instrumente tot mai precise pentru a măsura timpul.
China măsura timpul cu ”lumânarea orară” – niște bile erau legate de fire de ață care se aprindeau. La un anumit interval orar, ața ardea, pica bila și știau cât timp a trecut. În Spania, foloseau orologiul cu mercur, primul ceas mecanic a fost atestat în Europa, în 1283. Primul ceas public cu mecanism a fost în Italia în 1300. De atunci, au început să se realizeze tot mai multe ceasuri cu roți dințate, acționate de greutăți. Majoritatea erau expuse în turnurile bisericilor pentru a fi accesibilie tuturor și cât mai vizibile.
Un ceas reprezintă și un cadou potrivit
Ceasul cu greutăți a fost înlocuit de ceasul cu arc – 1670, iar pentru că nu avea precizia dorită, a apărut ceasul automat – 1863. În 1927, avem primul ceas electronic, mult mai precis, mult mai modern.
De atunci, bijutierii s-au întrecut în a realiza ceasuri cât mai valoroase și mai deosebite. Tehnologia nu s-a lăsat mai prejos și a creat ceasuri variate, cu numeroase funcții.
Un ceas reprezintă o bună idee de cadou, atât între prietni, cât și parteneri implicați în relații amoroase. Varietatea de ceasuri personalizate face să fie cadoul mult mai special, un bun cadou de casă nouă sau pentru a aminti un moment special din viață.
Ceasul – un accesoriu valoros, o bijuterie
Glumesc mereu și spun că bărbații oferă cadou, iubitelor un ceas pentru a se asigura că nu vor mai întârzia atât de mult pe viitor. Dar mai cred că a oferi cadou un ceas valoros unei persoane dragi semnifică prețuirea acelei persoane.
Există pe piață ceasuri extrem de valoroase, care dincolo de funcționalitatea lor, reprezintă și un accesoriu valoros. Brandurile de lux s-au întrecut dintotdeauna în a scoate pe piață ceasuri cât mai valoroase, unice, de colecție. Sunt acele ceasuri care nu se demodează, în timp, valoarea lor, crește.
Un ceas nu trebuie să ne lipsească
Eu port ceas pe mână și adesea sunt întrebată dacă mă uit la ceas vreodată pentru a vedea cât e ora în condițiile în care, pe telefon, am ceasul afișat. Și mereu răspund, că da, eu chiar mă uit la ceas pentru oră.
Așa cum moda hainelor revine la câțiva ani, așa e și cu bijuteriile. Mult timp, ceasul a fost considerat un accesoriu demodat. Acum, sunt tot mai multe branduri de haine și bijuterii care vin cu modele chic de ceasuri. Varietatea e atât de mare încât și cea mai pretențioasă persoană își poate găsi un ceas potrivit.
Este fascinant cum măsurarea timpului a evoluat de-a lungul istoriei, de la metode simple bazate pe natură la ceasuri sofisticate care nu doar indică ora, ci și devin bijuterii de colecție. Într-adevăr, timpul este perceput diferit în funcție de emoțiile noastre, iar ceasul, ca accesoriu, nu este doar un instrument funcțional, ci și un simbol al prețuirii și al rafinamentului. Întrebarea care îmi vine în minte este: în era digitală de astăzi, cât de mult mai prețuim valoarea sentimentală a unui ceas fizic comparativ cu comoditatea tehnologiei moderne?