Cum să ne organizăm eficient?

Timpul este parcă tot mai scurt. Nu este niciodată suficient pentru câte am avea de făcut. Ce putem face în acest caz? Să încercăm să ne organizăm mai bine. Să facem unele lucruri în avans, să facem mai multe lucruri deodată. Să cerem ajutorul atunci când nu mai face față.

Am susținut mereu că atâta timp cât ne organizăm bine și din timp, vom reuși să le facem pe toate!

Cadourile pentru zile de naștere și sărbători!

  • Știm că cel mai mult timp îl pierdem prin magazine. De multe ori nu găsim din prima cadoul. Așa că vom pierde 1-2 zile plimbându-ne prin magazine aglomerate.
  • Soluția: cumpără cadourile din timp. Fă o listă cu zilele de naștere pentru fiecare lună. Notează în dreptul fiecărei persoane ce cadou vrei să-i cumperi. Profită de reducerile pe care le găsești. Cumpără online. Astfel faci economie și de timp, și de bani. Și te asiguri că ai mereu cadoul potrivit din timp.

Cumpărăturile!

  • Alcătuiește un meniu pentru întreaga săptămână. Fă o listă cu produsele necesare. Profită de eventualele promoții/reduceri. Nu cumpără decât dacă ai nevoie și doar ce ai nevoie. Uită-te la termenul de valabilitate. Evită să cumperi produse care vor expira în curând și nu intenționezi să le folosești prea curând.
  • Cosmetice – cele pe care le folosești pentru casă, și de care ești mulțumită, cumpără în cantitate mai mare. Aici mă refer la detergent de vase și de haine, produse pentru curățenie și igienizare.
  • Evită să mergi la cumpărături în weekend sau în apropiere de sărbători/vacanță. Eu prefer să merg la cumpărături după-masa, cel târziu joi. Vineri după-masa deja se aglomerează și găsesc tot mai puține produse pe raft.

Valorifică timpul mort!

  • Dacă ești blocat în trafic, verifică agenda, trimite mesaje/dă telefoane, sună pentru programări.

Cum să ai un weekend liber?

  • Știu că, în general, sâmbăta e dedicată curățeniei și gătitului. Cu timpul, mi-am dorit să am un weekend în adevăratul sens al cuvântului. Două zile pentru mine, pentru familia mea,  pentru prieteni. Două zile pentru relaxare. Așa că m-am reorganizat.

Curățenia

  • Încerc să fac pe parcursul săptămânii. Într-o după masa dezinfectez băile. În alta, aranjez lucrurile în sertare și dulapuri. O după-masă e dedicată spălatului și călcatului de haine. Așa că sâmbăta îmi mai rămâne doar aspiratul, ștersul de praf și datul cu mopul.

Gătitul

  • Unele preparate le fac vineri după-masa. Iar în weekend, optez pentru preparate simple care se pot face pe loc. Există atât de multe rețete delicioase care se pot face într-un timp scurt.
  • Înainte de a te apuca de un preparat, asigură-te că ai toate ingredientele la îndemână. Și tot înainte de a trece la treabă, gândește-te în ce ordine te apuci de ele. De exemplu, până fierbe apa cu carnea pentru ciorbă, curăță și taie bucăți legumele. Până se încinge cuptorul, pregătește carnea.

Rezervă câteva ore pentru pasiunile tale!

  • După atâta muncă, merităm câteva ore de răsfăț. Fie te ocupi de o anumită pasiune – citit, tricotat, croșetat, lucrușoare hand-made. Fie ieșim la o cafea cu prietenele dragi. Fie ne răsfățăm cu o ședință de masaj, tratament facial.

Cu cât îți organizezi mai bine timpul, cu atât vei avea mai mult timp pentru tine. Cu cât vei reuși să-ți faci mai repede treaba, te vei simți mai liniștită și te vei putea bucura de weekend! 

Foto

27 de comentarii la „Cum să ne organizăm eficient?”

  1. Super sfaturi! Eu sunt praf cand vine vorba de organizare si de aceea mereu trebuie sa renunt la ceva…
    Sau nu apuc deloc sa gatesc si mananc numai prostii, sau casa mea e mereu vraiste pentru ca in weekenduri aleg sa fung din Bucuresti..
    Imi place ideea de facut curat in timpul saptamanii, cu siguranta merita sa rupem cate 20 min din timpul de stat pe facebook sau la tv pentru asta.

    Răspunde
  2. Foarte, foarte bune ideile de organizare. Totusi, mie-mi place sa fac cumparaturi asa ca o iau ca pe o relaxare si nu-mi fac listute dinainte. In schimb, pentru cumparaturile de alimente asa ar trebui sa fac, nu cred ca sunt singura care ajunge in supermarket si, daca mai imi este si foame.. imi vine sa cumpar tot ce-mi iese in cale. Cel mai greu mi se pare sa cumpar cadouri dar in ultimul timp am apelat la cumparaturile online si ma ajuta mult, mult!

    Răspunde
  3. intr-un timp imi propusesem si eu sa fac liste, sa nu mai pierd timp..trebuie sa recunosc ca a functionat doar ca din pacate mi-am pierdut rabdare si de atunci viata mea de zi cu zi e din nou haotica, cand vin sarbatorile alerg prin magazine si imi este greu sa cumpar cadouri si sa nu mai zic de cumparaturile obisnuite…chiar ar trebui sa rezolv din nou organizarea mai ales ca in ultimul timp am inceput sa uit chestii importante

    Răspunde
  4. Buna ideea de a face cumparaturile in timpul saptamanii. Eu de multe ori ajung doar in weekend, si intr-adevar sunt cam goale rafturile. Si nici nu am rabdare sa ma plimb prin mai multe magazine, pana sa gasesc produsul pe care il caut. Ai dreptate si in privinta cantitatii, pentru produse de curatare si igienizare, mai ales ca sunt si multe oferte si reduceri de care poti profita.
    Kisses

    Răspunde
  5. Eu nici nu ma apuc de ceva ara o organizare minima. Dar, bineinteles, se mai intampla sa descopar ca n.am vreun ingredient cateodata. Ma refer la mancare. In ceea ce priveste traficul si agenda, nu prea pierd mult timp pe drum. De multe ori merg in hypermarketuri si iau toate produsele care.mi trebuie, ca sa nu mai pierd vremea prin magazine

    Răspunde
  6. Cand aud de curateni ein timpul saptamanii ma apuca crizele :))) La mine toata smecheria e sa fac curatenia sambata ca sa scap mai repede sa am timp pentru mine, altfel ma misc greuuuu si las de pe o zi pe alta. Dar daca nu ama de ales, adica sambata dimineata, atunci termin de urgenta.

    Răspunde
  7. Trebuie sa recunosc ca mai am mult de lucru in ceea ce priveste organizarea timpului. Pentru mine weekend-ul inseamna doar timp petrecut cu baietelul si sotul meu, asa ca toate celelalte lucruri (gatit, spalat, calcat, cumparaturi) trebuie sa le fac in cursul saptamanii. De cele mai multe ori imi iese, alteori nu…

    Răspunde
  8. Da, da, da, ce m-as face fara ea! De la listele facute pe hartii/facturi/chitante (in scop de refolosire) am trecut la notat pe telefon, mai pozez si retete pe care sa le consult in magazin. Cand folosesc cuptor bag mai multe odata, gen: coc paine si pun si niste cartofi la copt, ori sfecla rosie, o tarta, altfel prefer sa aman un fel de mancare daca nu-l pot combina cu inca ceva.
    Cand plec in weekend din oras acum las casa curata, iau cu mine preparate care s-ar putea strica. De obicei vin obosita si prima zi de dupa e pentru spalat haine, sa-mi revin, s-ar aglomera, ar fi un adevarat haos.

    Răspunde
  9. Doamne cat de frumos suna ce spui tu acolo! Mi-as dori sa le pot face asa cum sunt mentionate macar jumatate din ele. Cu bebe este tare dificil. Curatenie nu am niciodata, mancare pot sa fac in general mai mult cand doarme ea pentru ca altfel se catara pe masa si plimba cartofii prin bucatarie, apare cu matura, scoate prosoapele, etc. De iese un ditamai dezastru si multe alte chestii.

    Daaar mi-as dori sa fie putina organizare si sa ma asculte si pe mine …. Offf e greu dar sper sa ajung la casa curata care era o data, televizorul fara degete si jucariile la locul lor :0

    Răspunde
  10. Chiar acum 2 ore ma gandeam ca trebuie sa ma reorganizez putin. Am inceput sa am zile mai incarcate la birou si intre cursurile de suedeza si gatit/calcat,spalat,curatenie,gatit/vizite parinti,/relaxare etc in weekenduri nu imi prea ramane timp de hobby uri si nu-mi place deloc. Si eu am inceput sa mut activitati pt timpul saptamanii dar parca tot nu e suficient. Cat despre cadouri zilnic am idei pt sabatorile care se apropie si am de gand sa imi fac o lista cu ce voi cumpara pt fiecare, si sa ma apuc de treaba. PS poate vei scrie si despre retetele alea care se gatesc repede ca eu nu reusesc sa gasesc nimic 🙁

    Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.