Cu ce activități începem primăvara?

8b5dd100d5b1016aa2df070495f9361a

Așteptăm primăvara de la o zi la alta, sătui de frig, zăpadă și haine groase, de stat mai mult în casă fără prea multe posibilități de relaxare. De ce aștept atât de mult primăvara aceasta? Pentru că abia aștept să trec la organizarea grădinii, aranjarea florilor, crearea de mici decorațiuni pentru curte și terasă. Și în limita timpului disponibil, mi-am propus să învăț câteva lucruri noi, să petrec mai mult timp în aer liber și să îmi aloc mai mult timp pentru activități cu nepoțica mea.

E important să avem un plan bine organizat de care să ne ținem, să știm exact ce avem de făcut pentru a fi siguri că nu sărim peste nimic important. Petrec mai bine de 8 ore într-un birou, așa că atunci când ajung acasă vreau doar să stau afară, să mă bucur de soare, lumină, culorile naturii și încerc să-mi găsesc mereu de lucru prin grădină. Aranjarea florilor, îngrijirea lor, mutarea sau modificarea arbuștilor și pomișorilor reprezintă pentru mine activități favorite până toamna târziu. Totodată primăvara este despre planuri noi, dorința de a învăța ceva nou, parcă mereu după iarnă, ne dorim să încercăm o multitudine de activități pentru a descoperi noi hobby-uri.

Ce mi-am propus pentru această primăvară?

  • cum anul trecut am terminat destul de târziu cu construcția, nu am mai reușit să mă ocup de grădină și de curte, așa că toată treaba a rămas pe primăvară. Am început cu scarificarea gazonului și completat cu semințe, am continuat cu plantarea de bulbi de diferite flori de primăvară, mai ales lalele pe care le ador, plantarea pomilor fructiferi și a câtorva arbuști decorativi și vom finaliza cu plantarea de zmeur, afin, căpșuni;
  • aveam în plan și o mică grădină de legume, dar nu știu dacă timpul ne va permite, ne gândim anul viitor să investim într-o mini-seră, se pretează mai bine temperaturilor noastre și poți lucra în ea chiar dacă afară plouă;
  • oricât sunt de obosită, îmi place să ies să mă plimb, e momentul nostru de cuplu de relaxare, e liniște pe străzi, în parc, putem admira frumosul nostru oraș;
  • îmi doresc să învăț un lucru nou – să mă dau cu bicicleta – asta cu atât mai mult cu cât i-am promis Karinei, nepoțica mea, când i-am cumpărat frumoasa ei bicicletă cadou de ziua ei că toată primăvara vom ieși împreună în parc împreună. Și cum să ies cu ea, dacă eu nu știu să mă dau? Așa că primăvara aceasta vom învăță împreună un lucru nou. O să vă țin la curent cu numărul de vânătăi!
  •  și dacă tot avem biciclete noi, mă gândeam să le și personalizăm puțin și să le dotăm cu tot ce e nevoie, sincer vă spun nici nu știam până acum câte piese și accesorii există pentru biciclete, deci am mai și învățat ceva nou!
  • pasionată de gătit, trebuie să recunosc că am o problemă cu decoratul deserturilor, așa că m-am gândit să mă înscriu la un curs de decorat și să învăț tainele decorării și decorațiunilor din pastă de zahăr și marțipan. Pe principiul, degeaba e gustoasă prăjitura dacă nu e decorată corespunzător!
  • îmi doresc să citesc mai multe cărți – în ultimul timp, mi-am comandat foarte multe titluri noi, recomandate, și am senzația că nu voi reuși să le citesc niciodată pe toate, dar mi-am propus în această primăvară să citesc în fiecare săptămână o carte, sper să mă țin de plan!

Lista ar putea continua la nesfârșit pentru că sunt atât de multe lucruri pe care doresc să le fac sau măcar să le încep în această primăvară și să le continui de acum încolo. De cele mai multe ori, avem nevoie de un plan, de o bună organizare pentru a îndeplini lucrurile pe care ni le-am propus și a nu ne lăsa pradă lenei.

Voi ce planuri aveți pentru această primăvară? Este ceva nou ce vreți să încercați sau aveți de continuat un plan început în anul trecut?

Foto

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.