Cum se întreține corect o combină frigorifică?

Combină frigorifică – cum îi poți prelungi durata de viață?

Investim într-o combină frigorifică și ne dorim să ne țină o viață. Depinde doar de noi ca ea să aibă viață lungă. Considerăm că alegem un model bun și e suficient. Însă fiecare obiect cumpărat are nevoie de îngrijire și întreținere. Nu putem avea pretenții ca totul să rămână nou și curat fără să ne implicăm.

Igiena este un detaliu foarte important când vine vorba de întreținere. De la murdărie, pot surveni multe probleme care pot duce la deteriorarea sau defectarea electrocasnicelor. Dacă alegem frigidere no frost, o mare parte din treabă o face tehnologia. Pentru că suntem mereu ocupați și pe fugă, un frigider no frost poate face 90% din treaba noastră. Așa că este o foarte bună alegere.

Cum se întreține corect o combină frigorifică?

Fiecare obiect electronic și/sau electrocasnic are nevoie de îngrijire. Astfel putem să le prelungim durata de viață. Ne bucurăm mai mult timp de acel obiect. Și investiția se dovedește plauzibilă.

  • Setează temperatura corectă

E un detaliu de care puțini țin cont. Fiecare producător recomandă o anumită temperatură pentru frigider, congelator sau vitrină frigorifică. Respectând indicațiile lor, vom prelungi durata de viață a aparatului, dar ne vom bucura și de produse în stare bună.

Alimentele depozitate în combina frigorifică își vor păstra prospețimea dacă sunt ținute la o temperatură potrivită.

  • Asigură-te că ușile sunt închise perfect

Scoatem ceva din frigider și împingem ușor ușa. Credem că s-a închis. Revenim după 10, 15 minute, poate chiar o oră și constatăm că ușa e puțin deschisă. Combina a consumat curent pentru a răci permanent alimentele și interiorul. Motorul se poate supraîncălzi și chiar arde, dacă durata e prea lungă.

Garnitura de pe ușă și combină e bine să fie verificată constant. Se spală cu apă și bicarbonat și se șterge bine cu șervețele sau un prosop de bucătărie curat. Dacă ea nu mai închide perfect, e momentul să apelați la profesioniști și să o înlocuiți.

  • Curățarea periodică a interiorului combinei frigorifice

E foarte important să menținem curățenia în interior. Introduce alimente depozitate pe rafturile magazinelor. Legumele și fructele de la piață nu le spălăm întotdeauna înainte de a le pune în frigider. Unele preparate se mai varsă pe rafturi și uităm să ștergem pe moment.

  • Curățarea bobinelor condensatorului și ventilatorul de răcire

Praful se depune și în cele mai mici locuri. Condensatorul și ventilatorul facilitează depunerea prafului. Îl atrag ca un magnet. Aceste locuri nu sunt la vedere și uităm de igienizarea lor. De aceea e bine ca de două ori pe an să curățăm bine bobinele condensatorului și ventilatorului.

  • Un frigider plin = un frigider sănătos

Se recomandă să avem frigiderul plin. Nu supraîncărcat, ci plin. De fiecare dată când deschidem frigiderul, dacă este mult spațiu gol aerul gol pătrunde în interior. Frigiderul va consuma mai mult curent pentru a rerăci alimentele și aerul. În plus, un frigider bine aprovizionat, ne va stimula să gătim mai mult acasă și să luăm cina în familie.

Tu câtă grijă ai de o combină frigorifică? Știai de aceste trucuri pentru a-i prelungi durata de viață? Ai și alte sfaturi de împărtășit cu noi? Le așteptăm în comentarii!

Foto

25 thoughts on “Cum se întreține corect o combină frigorifică?”

  1. Ce-i drept, nu stiu cata grija am de combina mea, dar este in casa de vreo 20 de ani daca nu si mai bine, si chiar nu stiu care este temperatura recomandata pt ea. Oricum, mie nu mi se strica mancarea in frigider dupa o zi, doua, ca temperatura este la aproape maxim si pe raftul de jos, de deasupra congelatorului, tot ceea ce pun, ingheata…

    Reply
  2. Nu știam de treaba asta, ca dacă frigiderul e mai gol, consuma mai mult curent! În rest, aceleași reguli le respect si eu.

    Reply
  3. pe toate le cam fac, in afara de curatat ventilatorul si alte parti din spatele frigiderului. Il mai mut, aspir dupa el, dar nu stiam ca trebuie sa il si curat frecvent.

    Reply

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.