Cea mai simplă rețetă de Brownie

Brownie – prăjitura preferată a iubitorilor de ciocolată

Îmi plac prăjiturile cu ciocolată. Dar la început mi-a fost frică să lucrez cu ciocolata. Până am descoperit ciocolata de calitate pentru topit. De atunci prăjiturile cu ciocolată nu ne lipsesc din casă. Musafirii sunt fascinați de această prăjitură și o savurează cu plăcere.

Am căutat și am testat diferite rețete. Cea mai simplă și corectă a fost cea găsita la Teo. Am făcut-o de multe ori. Fie sub formă de prăjitură, fie sub formă de tort. A fost delicioasă de fiecare dată.

Brownie

Ce este Brownie?

Brownie este o prăjitură cu multă ciocolată, coaptă doar pe jumătate. De fapt, aici este problema. Dacă nu îți cunoști foarte bine cuptorul, trebuie să stai cu ochii pe ea. Timpul de coacere diferită. Poate fi 20-25-30 de minute. Timpul diferă în funcție de tipul de cuptor, de grosimea tăvii, de opțiunea de coacere aleasă. Poți opta pentru ventilație, aer cald, căldură de sus sau căldură de jos. Cu puțină răbdare și atenție poți obține prăjitura perfectă.

Ingrediente necesare:

  • 220 grame ciocolată cu lapte (eu am folosit bănuți pentru topit),
  • 150 grame unt,
  • 3 linguri cacao de calitate,
  • 200 grame zahăr,
  • 3 ouă mari,
  • 100 grame făină albă,
  • o jumătate de plic praf de copt,
  • puțină sare,
  • esență de vanilie.
  • pentru glazură: 250 grame ciocolată cu lapte și 200 ml smântână pentru frișcă.

Mod de preparare:

Etapa 1

  • topim ciocolata cu lapte împreună cu untul. Avem grijă să nu fiarbă compoziția. Amestecăm continuu cu o spatulă. Pornim cuptorul pe opțiunea ventilație (dacă permite cuptorul) la 170°C.

Etapa 2

  • adăugăm treptat zahărul, cacaua și ouăle pe rând. Amestecăm bine până se încorporează toate. Praful de copt îl amestecăm cu făina. Adăugăm esența de vanilie și sarea. Apoi treptat făina. Compoziția obținută trebuie să curgă.

Brownie

Etapa 3

  • tapetăm o tavă cu hârtie de copt. Turnăm compoziția și nivelăm să fie uniform întins. Dăm tava la cuptor și setăm timerul pentru 20 de minute. După 20 de minute, FĂRĂ SĂ OPRIM CUPTORUL, verificăm cu o scobitoare aluatul. Dacă e prea lichid, îl mai lăsăm 5 minute. Nu plecați de lângă cuptor. El fiind cald, va coace foarte repede. Limita dintre Brownie si chec nu dorim să fie depășită.

Brownie

Etapa 4

  • scoatem tava din cuptor și lăsăm prăjitura să se răcească. Când e rece, o scoatem din tavă și o punem pe un fund de lemn mare. Tăiem prăjitura în cuburi și lăsăm să se răcească bine. Nu încercați să scoateți prăjitura caldă din tavă. Ea fiind moale, se va rupe. Testat chiar de mine.

Etapa 5

  • topim ciocolata cu smântâna pentru frișcă. Lăsăm să se răcească bine și să întărească înainte de a pune pe prăjitură. Dacă în bucătărie e cald, glazura poate fi ajutată să se întărească la frigider (după ce s-a răcit total, inclusiv vasul). Sau puteți pune vasul pe jos în baie sau cămară, unde aveți gresie pe jos.
  • glazurăm frumos fiecare bucată de prăjitură cu ciocolată din belșug.

Brownie

Se poate servi cu înghețată de vanilie sau cu fructe proaspete. Este un desert pe placul tuturor!

Voi faceți această prăjitură acasă? Vă plac prăjiturile cu multă ciocolată?

 

8 thoughts on “Cea mai simplă rețetă de Brownie”

  1. ma topesc cand o privesc, dar stiu sigur ca n-as manca. Eu nu le am cu deserturile ciocolatoase. Daca aveai acolo o prajitura cu mere sau cu frisca si ananas, iti ceream direct adresa sa vin duminica la masa :D. Sotului ii plac negresele, dar sa-si puna pofta in cui!

    Reply
  2. Miam, miam! Ador ciocolata, sub orice forma! Am sa incerc si eu reteta, nu e chiar asa de complicata! Multumesc pentru poze, pe mine ma ajuta mult! 😀

    Reply

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.