Casa spiritelor de Isabel Allende recomandare lectură

18

Casa spriritelor – un roman spectaculos

Îmi doresc de ceva timp să citesc cărți de autoarea, Isabel Allende. Cu prima ocazie, mi-am comandat două dintre cărțile ei. Despre prima vă voi povesti azi. Iar despre cealaltă, în curând. Mulțumesc Libmag pentru cartea oferită cadou.

Cartea ”Casa spiritelor” a fost propunerea lunii într-un grup de lectură. Deși auzisem de carte și de autoare, încă nu era pe lista mea. Fiind propusă cartea lunii, am considerat că trebuie să-i dau o șansă. Și bine am făcut. Recomandările din grupurile de lectură au fost mereu pe placul meu.

Casa spiritelor – o poveste cu spirite și replici amuzante

Stilul autoarei mi-a adus aminte de cărțile lui Gabriel Garcia Márquez. O poveste puțin încâlcită, cu personaje puternic definite, cu replici dure, dar și amuzante. Cartea se citește în liniște, cu atenție, pentru a înțelege povestea.

Casa spiritelor spune povestea de viață a lui Esteban Trueba. Un băiat plin de ambiții, dar sărac, care dorește să se căsătorească cu Rosa. O cere în căsătorie, dar pleacă să lucreze în mină pentru a face bani de nuntă și o viață bună. Rosa este specială, veți afla în carte de ce. Însă nu trece mult și Esteban primește o scrisoare în care e anunțat că Rosa a murit. E trist și deznădăjduit. Se învinovățește că și-a dorit prea mult să fie bogat. Rosa e acum moartă și el nu mai are țel în viață. Vine la înmormântare și suferă cumplit după logodnica moartă, multe prea devreme.

Deși are o mamă bolnavă și o soră care o îngrijește, Esteban nu rămâne în oraș. Decide să plece la moșia Las Tres Marías. Deși o găsește în paragină, își pune ambiția să o pună pe picioare. Oamenii sunt reticenți, bolnavi și săraci. Însă singura lor șansă de a supraviețui e să accepte să lucreze la moșie. Esteban le oferă mâncare, haine, educație. Nu e ușor să ții în frâu oamenii flămânzi. Însă el își dorește prea mult și reușește. În scurt timp, moșia este pusă pe picioare. Terenurile produc foarte bine. Esteban trimite bani și multe produse la familia lui. Primește o scrisoare de la sora lui. E înștiințat că mama lui e pe moarte și dorește să-l vadă. Pornește spre oraș, însă nu foarte încântat. Nu e pregătit să dea ochii cu familia lui.

Casa spiritelor

Povestea lui Esteban între oraș și moșie

Ajuns în oraș, merge să-și vadă mama care poate muri împăcată acum. Soarta îl face pe Esteban să viziteze familia fostei logodnice. Acolo el o va întâlni pe viitoarea soție, Clara. Clara este clarvăzătoare. O va ajuta acest lucru sau o va încurca?

Vă las să descoperiți continuarea vieții lui Esteban alături de Clara. Vă asigur că povestea merită citită. Replicile amuzante vă vor face să uitați pasajele mai greu de digerat. În fond, asta e viața unei familii, cu bune și grele. Viața lui Esteban alături de Clara este o adevărată aventură. Citiți cartea și îmi veți da dreptate.

Ați citit cartea, Casa Spiritelor? Dar alte cărți de Isabel Allende ați citit? În curând, vă voi povesti despre cartea, Despre dragoste și umbră.

 

About Author

Mereu optimistă şi cu zâmbetul pe buze! Pasionată de lectură, cultură, sănătate, excursii! Ador să gătesc şi să inventez fel de fel de reţete, prefer să citesc o carte decât să mă uit la televizor, prefer să mă plimb pe jos decât cu maşina, prefer să zâmbesc decât să fiu tristă ! Citatul care mă face să zâmbesc în fiecare dimineaţă “Life is full of beauty. Notice it. Notice the bumble bee, the small child, and the smiling face. Smell the rain, and feel the wind. Live your life to the fullest potential, and fight for your dreams.” Ashley Smith

18 Comments

  1. O poveste interesanta. Nu este usor sa traiesti printre oameni cu atatea probleme care nu-ti insufla nici un strop de optimism. Ma bucur ca reuseste sa-si duca visul la indeplinire si pune ferma pe picioare. Chiar m-ai facut curioasa daca ramane cu Clara

  2. Cu siguranta mi-ar placea sa citesc aceasta carte si o voi trece in lista mea pentru o viitoare lectura. Nu stiu de ce, prevad intalnirea cu Clara, mai mult decat interesanta.

  3. Din pacate nu ma pot lauda ca am citit ceva scris de Isabel Allende 🙁 Desi e pe lista mea de ceva timp, uite ca aceslati timp nu mi-a mai ajuns si sa fac asta 🙁

  4. Cristina Dragomir on

    cand am vazut titlul cartii m-am si speriat. Casa spiritelor ma duce cu gandul la o poveste horror si ma gandeam ca ai schimbat placa in materie de lectura.

  5. Si eu credeam ca e ceva mai thriller numai din titlu. Dar am ramas oarecum dezamagita sa aflu ca nu este asa. Oricum, pare o carte frumoasa, si mi-as dori sa o citesc.

Leave A Reply

Read previous post:
ce contează în viață
Ce contează în viață?

Până la urmă, ce contează în viață? Aceasta cred că este o bună întrebare. Ne punem această întrebare de multe...

Close