Cărțile de colorat pentru adulți reprezintă o nouă metodă de relaxare.
Recunosc, nu am mai alocat timp pentru pasiunile mele de ceva timp. Mi-am dorit să remediez acest lucru. Am nevoie de timp pentru mine. Timp în care doar să mă relaxez și să fac ceva deosebit. Chiar dacă ador să gătesc, uneori vreau să-mi ocup mintea cu altceva. Îmi plac mult culorile, cărțile, iar acum le-am combinat. Desenez în cărți de colorat pentru adulți, si nu numai.
Mi-am descoperit pasiunea aceasta cu Karina
Merg des în vizită la nepoțica mea. Petrecem timp împreună jucându-ne cu jocuri sau cu puzzle, construind sau colorând. Arătându-i cum să deseneze corect și frumos, am ajuns să-i colorez câteva pagini. Atunci mi-am dat seama că trebuie să-mi cumpăr cărți de colorat pentru adulți.
Creioanele colorate contează pentru a avea cărți de colorat deosebite
Am avut bucuria să primesc de la niște prieteni dragi, creioane colorate foarte frumoase. Nuanțele sunt diferite de tot ce am văzut până acum. Ți-e mai mare dragul să colorezi și să desenezi cu ele. Mina este moale, culoarea intensă, zeci de nuanțe la fiecare culoare. Nimic de reproșat.
Am creioane colorate – unde îmi sunt cărțile de colorat?
După ce am admirat creioanele colorate, am început să caut în bibliotecă cele două cărți de colorat. Una o primisem cadou de la Elefant, una mi-o făcusem cadou de aici. Mai trebuie să-mi fac loc pe birou și să trec la treabă. Mi-a plăcut dintotdeauna să mă joc cu culori. Îmi place că pot să aleg cum să combin culorile. Rezultatul final – un desen colorat armonios și o minte relaxată.
Cărțile de colorat – un cadou special
Dacă doriți să faceți cuiva un cadou, dar ați rămas în pană de idei, vă recomand cărțile de colorat. Chiar dacă la început o să fie surprinși, după ce vor începe să coloreze, vă vor mulțumi. Cadourile mai aparte, atipice, sunt mult mai bine primite și apreciate. În plus, cadourile trebuie să fie pentru suflet și minte.
Cărțile de colorat pentru adulți au devenit o formă de terapie recunoscută global, înregistrând o creștere în popularitate oferind oamenilor sentimentul copilăriei. Acestea ajută la dezvoltarea abilităților motorii fine și a vederii, reducerea anxietății, precum și eliminarea stresului și într-un mod similar cu meditația. Mulți oameni le consideră o alternativă potrivită pentru ‘screen time’, reducând tentația oferită de tehnologie.
Sunt super faine! Pacat ca nu am timp de o asemenea activitate 🙁
Imi plac mult cartile astea de colorat. Sunt foarte relaxante
Mereu mi-a placut sa colorez… ma mai apuc sa colorez si in caietele copilului :))
Eu cred ca sunt facuta pe dos, ca pe mine nu ma relaxeaza deloc, ba chiar ma enerveaza!
Nu am incercat sa colorez pe carti speciale pentru adulti, in schimb colorez zilnic cu fetita cea mica, atunci cand cea mare nu are timp sa se joace cu ea. Adevarul este ca te scapa de stres, este o ocupatie interesanta.
Si uite cum, devenind adulti, ne intoarcem inapoi in timp, in copilaria fara stres, unde totul era joc si frumos.
Eu nu prea inteleg relaxarea asta, mi se pare o metoda prea copilareasca asa ca prefer sa ma relaxez citind.
Si mie imi place sa desenez, dar pana acum le-am cam evitat dar cat de curand cred ca imi voi lua si eu una.
Am avut si eu o astfel de carte dar mi-a confiscat-o cea mica. Nu prea am timp de astfel de relaxari
Da..si eu tot o carte de genul acesta astept sa-mi soseasca…doar ca la mine.. voi colora la 4 maini(impreuna cu Jasmine)
Eu asunt un pic invers, pe mine ma enerveaza sa stau si sa bibilesc o carte. Am avut una, dar am pasat.o mai departe, nu am avut rabdare sa colorez decat vreo 3pagini in juma de an :))
Eu recunosc ca nu am cumparat carti de colorat pt adulti, dar imi printez diverse fise de pe net si mai colorez :)) Imi place activitatea asta, e super relaxanta si placuta.
Nu am testat, mi se par un pic cam scumpe.
Poate ceva aplicație pe telefon.
În schimb tare mi-ar place sa pictez.
Hapi – sa stii ca eu le-am vanat la reducere si am primit niste creioane colorate cadou minunate.