Cât de mult îi schimbă banii pe oameni

bigstock_Money_5164563

Am observat că în România suntem împărţiţi în bogaţi şi săraci în funcţie de hainele pe care le purtăm, în funcţie de maşina pe care o avem, în funcţie de locuinţă, vacanţe, extravaganţe. În ţările  în care am călătorit până acum (Ungaria, Austria, Germania, Franţa, Spania, Italia, Anglia, Belgia, Turcia) am fost mereu bine primită indiferent cum eram îmbrăcată sau ce ceas aveam. În magazinele din Cluj eşti servit doar dacă vânzătoarea consideră că ai bani. Până la urmă ce înseamnă să ai bani sau cât contează câţi bani ai? Pentru ce să ai bani? Banii pot cumpăra doar lucrurile materiale, acele lucruri de care ne săturăm atât de repede. Banii pot cumpăra temporar o anumită dragoste falsă, o fericire de moment.

În perioada sărbătorilor, am văzut în magazine oameni cu cărucioare arhi-pline, dar toţi erau încruntaţi. Văd oameni care zi de zi îşi cumpără un articol vestimentar şi totuşi nu îi văd zâmbind. De ce oare? De ce ne încăpăţânăm să ne agăţăm de lucruri efemere? Mulţi spun că dacă ar avea mai mulţi bani, ar fi mai fericiţi. Nu cred acest lucru. Banii nu aduc fericirea şi nu o întreţin.

Am văzut oameni pe care banii i-au schimbat atât de mult, au devenit enervant de aroganţi şi nu înţeleg de ce. Banii vin, banii se duc, azi eşti bogat, mâine poţi să fii sărac. Majoritatea când dau de bani, au impresia că vor ţine o veşnicie şi îi risipesc pe lucruri mărunte. Atunci când te vezi cu banii în mână, tentaţia de a-i cheltui este mare. Ai impresia că îţi vor ajunge să cumperi tot ce vrei, şi tot cheltui, iar puţin cu puţin se strânge şi aşa se duc toţi.

Nu văd oameni bogaţi fericiţi, nu văd oameni bogaţi liniştiţi, oamenii bogaţi nu au prieteni, sunt singuratici. Oare de ce? Oamenii bogaţi nu ştiu să se oprească, să se bucure de ceea ce au şi să profite de fiecare moment. Ei sunt prea preocupaţi de cele materiale.

Cu toţii ne dorim să avem suficienţi bani pentru a ne satisface toate poftele, dar oare chiar ne trebuie acele extravaganţe sau putem trăi şi cu mai puţin doar să ştim cum?!

Indiferent de câţi bani ai, bucură-te de ceea ce eşti, bucură-te de lucruri mărunte, apreciază tot ce ai!

2 thoughts on “Cât de mult îi schimbă banii pe oameni”

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.