Ateliere la locul de muncă – interes față de angajat

17

Ateliere la locul de muncă – pro sau contra?

Ateliere la locul de muncă le consider utile. Mi se pare o formă de respect și de apreciere față de angajați. Mi-aș dori să fie mai multe companii care să pună accentul pe ateliere. Ele au rolul de a clădi o cultură organizațională puternică. Angajații să se simtă în sinergie cu organizația din care fac parte.

Atelierele la locul de muncă, cât și teambuilding-urile, sunt menite pentru a apropia oamenii. Colegii de muncă nu au suficient timp să se cunoască. De cele mai multe ori, deadline-urile nu lasă prea mult timp pentru socializare. Necunoscând oamenii cu care lucrezi, nu le cunoști calitățile.

ateliere la locul de muncă

De ce să optezi pentru ateliere la locul de muncă?

Indiferent că vorbim de ateliere de hobby, dezvoltare personală, echilibru personal sau sănătate, toate au rolul lor. Toate sunt importante. Uneori e nevoie de relaxare, alteori e nevoie de învățare.

În mediile de lucru unde munca e stresantă, mi se par potrivite atelierele de hobby. Angajații se vor putea deconecta. Unii vor descoperi pasiuni noi. Vor avea posibilitatea să discute cu colegii despre alt subiect. E important să fim devotați jobului, dar e bine să nu uităm că suntem oameni. Productivitatea va fi mai mare dacă oamenii se vor putea recrea.

Ateliere de dezvoltare pentru angajați

E bine să investești în angajați. Atelierele de dezvoltare personală mi se par utile. Investiția în angajați e prețioasă. E important ca angajații tăi să fie bine pregătiți și siguri pe ei. Micile defecte de vorbire pot fi corectate cu ajutorul unui atelier de dicție. Tracul de a vorbi în public, exprimarea greoaie are la bază timiditatea, rușinea de a nu putea pronunța corect cuvintele.

Prima impresia este importantă. Dincolo de ținută și atitudine, se evidențiază exprimarea liberă. Un om sigur pe el se va exprima cu ușurință. Va acapara atenția celor din jur. Se va face ușor de înțeles și va atrage oameni.

Oamenii retrași sunt complexați. Însă un astfel de om poate ascunde o comoară. Prin ateliere diverse, îl poți face să-și recâștige încrederea în el. Cu atât mai mult dacă e vorba de ateliere la locul de muncă. Va aprecia angajatorul. Se va simți bine la locul de muncă. Nu va pierde timp liber pentru astfel de ateliere.

Ateliere la locul de muncă – dovadă de apreciere

Orice activitate sau atelier la locul de muncă, din partea angajatorului, o privesc cu apreciere. Angajatorul trebuie să vadă omul din angajat, și apoi specialistul. Cu cât oamenii sunt mai siguri pe ei, cu atât vor fi mai productivi. Angajatul va aprecia efortul angajatorului și va fi mai devotat.

Voi ce ateliere la locul de muncă ați aprecia? Ce părere aveți despre ele?

Foto

About Author

Mereu optimistă şi cu zâmbetul pe buze! Pasionată de lectură, cultură, sănătate, excursii! Ador să gătesc şi să inventez fel de fel de reţete, prefer să citesc o carte decât să mă uit la televizor, prefer să mă plimb pe jos decât cu maşina, prefer să zâmbesc decât să fiu tristă ! Citatul care mă face să zâmbesc în fiecare dimineaţă “Life is full of beauty. Notice it. Notice the bumble bee, the small child, and the smiling face. Smell the rain, and feel the wind. Live your life to the fullest potential, and fight for your dreams.” Ashley Smith

17 Comments

  1. Putini angajatori aleg sa investeasca la noi in astfel de cursuri si foarte rau fac pentru ca, dincolo de beneficiile directe de a dobandi angajati mai bine pregatiti pe felia lor, au parte si de recunostinta angajatului si il stimuleaza sa ramana loial unei firme căreia ii pasa de el.

  2. in cele mai multe cazuri, angajatorii nu investesc in modul asta in oameni… probabil considera ca prea multa prietenie strica. sunt curioasa cum va fi la noul meu loc de munca, tinand cont ca e o multinationala, chiar e de vazut cum se organizeaza

  3. Fiindca sunt atat de rar intalnite si mie mi se pare ceva ciudat cand aud de toate aceste “ateliere” si le consider bine venite si nu pot decat sa apreciez pe cei care organizeaza asa ceva

  4. Si eu le gasesc foarte utile. Mi-ar fi placut si mie sa am parte de astfel de ateliere si sper ca pe viitor cat mai multe firme sa investeasca in acest domeniu

Leave A Reply

Read previous post:
nunta regală
Nunta regală – detalii care m-au impresionat

Nunta regală a fost peste așteptări Nunta regală, care a avut loc în weekend, a fost mult așteptată. Am urmărit...

Close