Anvelopele din echiparea originală a celor mai luxoase limuzine

Anvelopele din echiparea originala a celor mai luxoase limuzine

Când vorbim de automobile luxoase, nu putem să nu menționăm de modele aparținând Rolls-Royce, Bentley, Maybach și Cadillac, însă ce anvelope utlizează pentru prima echipare?

Rolls-Royce

Colaborează cu producătorul de anvelope Goodyear, având un parteneriat ce durează de câțiva ani. În mod evident, să te afli în prima echipare a unui vehicul de așa notorietate, aduce un mare plus de prestigiu producătorului de anvelope Goodyear. Prin urmare, modelele Rolls-Royce beneficiază de cele mai avansate modele de pneuri run flat, ce garantează rularea în deplină siguranță, pe pană, a unei distanțe de până la 80 km.

Modelul Rolls-Royce Phantom (2,5 tone, 6 metri lungime, motor V12, si 460 CP), utilizează anvelopele Goodyear Eagle NCT 5 EMT. Rolls-Royce Ghost vine în prima echipare cu Goodyear EfficientGrip. În ceea ce privește echiparea de iarnă, Rolls-Royce utilizează Goodyear UltraGrip Performance Gen 2. De asemenea, seriile limitate ale producătorului britanic, beneficiază de alte dimensiuni; de exemplu Rolls-Royce Ghost Black One, versiune modificată de compania germană Spofec, vine în prima echipare cu anvelope Pirelli, iar același model Ghost modificat de Mansory este echipat cu anvelope Vredestein.

anvelopele

Bentley

Al doilea nume celebru atunci când vorbim de mașinile de lux britanice, este un tradiționalist în ceea privește anvelopele utilizate în prima echipare. Astfel, pentru mulți ani la rând a menținut o excelentă colaborare cu producătorul de anvelope Avon, utilizând pneul Avon Turbospeed CR27 în echiparea lui Bentley Mulsanne. Există și excepții, în situația lui, Bentely Flying Spur, ce vine standard cu anvelope Pirelli P-Zero.

anvelopele

Aston Martin

Dacă suntem la capitolul mașini de lux britanice, Aston Martin Rapide, prima sa mașină cu patru uși, părăsește fabrica încălțat cu anvelope Bridgestone Potenza S001, un model emblematic, de înaltă performanță, al producătorului de anvelope japonez. De menționat faptul că pe parcursul dezvoltării anvelopelor pentru Aston Martin Rapide, inginerii Bridgestone, au reușit să conceapă o tehnologie de fabricație ce utilizează centuri mai ușoare, reducându-se astfel rezistența la rulare, lucru ce asigură un consum de carburant mai bun.

anvelopele

Maybach 

Acum Mercedes a plasat Maybach ca fiind versiunea mai luxoasă a limuzinei sale, Clasa S. Vorbind de vârful de gamă al unei clase de lux, Maybach trebuie să utlizeze niște anvelope pe măsură. Astfel, au fost dezvoltate anvelopele Goodyear EfficientGrip și Goodyear Eagle F1 Asymmetric 2, în versiuni run flat, marcate cu abrevierea MOE. Unul din principalele criterii impunse de inginerii Maybach a fost silențiozitatea, iar în acest sens anvelopele beneficiază de tehnologia SoundComfort. Mai exact, această tehnologie constă în extistența unei spume poliuretanice pe toată suprafața interioară a benzii de rulare, cu rolul de a absorbi vibrațiile și zgomotul de rezonanță, asigurând astfel o scădere cu 4dB a nivelului zgomotului la rulare resimțit în habitaclu.

anvelopele

 BMW

Utilizează pentru prima echipare a Seriei 7 anvelope Bridgestone Potenza S001 pentru varianta echipată cu pneuri de vară. Pentru cei care optează pentru echiparea cu anvelope de iarnă, BMW Seria 7 vine standard cu anvelope Goodyear UltraGrip8 Performance și anvelope Dunlop Winter Sport 4D, produse special pentru limuzina germană.

anvelopele

Porsche

– Limuzina de lux a celor de la Porsche, Panamera, vine în echiparea originală cu anvelope Michelin, în varianta de vară fiind încălțată cu Michelin Pilot Super Sport, varianta de iarnă utilizează anvelope Michelin Pilot Alpin PA4, iar pentru variata all season, disponibilă doar pe piața americană, au fost alese pneurile Michelin All Season Plus Pilot.

Cadillac

În cazul limuzinei americane, Cadillac CT6, anvelopele din prima echipare sunt Goodyear Eagle F1 Asymmetric 3.

Lincon

Americanii de la Lincon au ales să echipeze noul Lincon Continental, cu pneurile Pirelli P-Zero.

Indiferent ce tip de mașină conduci, cu siguranță găsești anvelope potrivite pe www.e-pneu.ro!

12 thoughts on “Anvelopele din echiparea originală a celor mai luxoase limuzine”

  1. deci cand inchieriem o limuzina sa nu ne mai vaitam ca ne costa mult! Uite numai anvelopele ce investitie presupun! Si astea sunt practic consumabile! dar cine nu ar vrea sa se plimbe cu limuzina macar o data in viata, nu?

    Reply
  2. Nu prea ma pricep eu la masini, insa e adevarat ca dimensiunile anvelopelor si modelul jantelor le schimba cu totul aspectul.

    Reply
  3. Mereu îmi place să descopăr informații interesante despre orice domeniu, chiar și despre mașini. 😘 Nu știam aceste detalii despre mașinile luxoase și anvelopele. Super tare!! 😀

    Reply
  4. Capitolul asta imi este complet strain. Se pare ca am alte persoane in familie care se ocupa de aceste aspecte. Nici nu stiu ce m-as face daca as face pana in trafic

    Reply

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.