Antrenarea memoriei de Dr. Gareth Moore recomandare lectură

Este nevoie de antrenarea memoriei?

Antrenarea memoriei de Dr. Gareth Moore este cartea care îți poate explica cel mai bine, de ce DA. Tehnologia ne acaparează și ne facem leneși. Telefonul este ajutorul nostru de bază, dar și inamicul memoriei și creierului nostru. Folosit pentru funcțiile sale principale, este perfect. Însă el a preluat prea multe dintre obligațiile noastre.

Notăm în telefon totul și astfel memoria noastră nu mai are antrenament. Gândește-te ce s-ar întâmpla dacă telefonul s-ar strica sau ar fi furat? Ai notat acolo totul, nu-i așa? Știi pe de rost un număr de telefon important? Dar date de naștere importante sau programări urgente? Îți dai seama în acest moment că memoria ta nu te ajută pentru că nu este antrenată.

Antrenarea memoriei de Dr. Gareth Moore – explicații și exerciții

Vă spuneam, când povesteam despre Antrenarea creierului, că există o a doua lectură la fel de importantă. Aceste două cărți se recomandă a fi citite consecutiv, iar exercițiile e bine să fie făcute și repetate. Totul pentru binele nostru.

Cum îți antrenezi și susții o megamemorie în 40 de zile?

Începutul este mai greu, apoi exercițiile te acaparează și îți dai seama cât de mult bine îți fac. Le vei repeta cu drag și vei căuta mereu altele noi, mai provocatoare.

Memoria pe termen lung se bazează pe uitarea lucrurilor mărunte, nesemnificative. Dacă mintea noastră ar memora tot, nu am face față. Așa că memoria face selecție și ține minte doar ce este important, ce te-a marcat. În perioada în care oamenii nu știau să citească, era esențial să țină minte tot. Agendele, și mai târziu telefoanele, au preluat această sarcină.

Memoria pe termen scurt reține puține lucruri. Memorarea lor durează câteva secunde. Iată de ce prin tehnici și exerciții, îți poți determina memoria să prelungească păstrarea lor. Fără acest tip de memorie, nu am fi capabili să citim o frază.

Inventează teste de memorie! Exersează!

Vrei o memorie mai bună? Memorează mai des. Nu mai nota tot ce trebuie să ții minte. Este ceva mai dificil de reținut? Încearcă să faci conexiuni pentru ca memorarea să fie mai simplă și să te ajute să-și amintești ce ai nevoie.

Creierul nostru știe ce este important pentru noi și ne va ajuta să ne amintim. E mult mai ușor să ne amintim unele lucruri dacă au fost însoțite de emoții. Datorită încărcăturii emoționale, ne va fi mult mai ușor să reținem momentele și datele importante.

Fă din fiecare zi o provocare și pune-ți mintea în mișcare. Antrenarea memoriei îți dezvăluie cum poți să faci asta mai ușor și vei înțelege și cât de important este! 

14 thoughts on “Antrenarea memoriei de Dr. Gareth Moore recomandare lectură”

  1. Da, categoric memoria trebuie antrenată. Folosesc adesea tot felul de exercții, dezleg cuvinte încrucișate, rezolv rebus, citesc etc. Cartea Antrenarea memoriei însă mi-ar fi utilă pentru mai multe idei de exerciții și informații.

    Reply
  2. Stau bine cu memoria momentan, dar imi place sa cred ca o si antrenez zilnic. Ma ingrozeste gandul ca intr-o zi as putea sa nu imi mai amintesc unde locuiesc sau cum ii cheama pe cei dragi.

    Reply

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.