Amenajarea unei băi mici – între provocare și îndrăzneală
Amenajarea unei băi mici poate fi considerată o provocare. Trebuie să învățăm să jonglăm cu ce avem. Nu trebuie să ne plângem că nu avem mai mult spațiu la dispoziție. Trebuie să ne canalizăm energia spre amenajarea băii ideale.
Mie îmi plac provocările atunci când vine vorba de amenajări interioare. Mă gândesc la nevoile unei familii și ideile încep să vină. Când ai un spațiu limitat, trebuie să-l gândești practic, dar și armonios. De acest detaliu, multă lume uită.
Amenajarea unei băi mici – utilă și armonioasă
Chiar dacă spațiul destinat băii, este mic, nu trebuie să ne îngrijorăm. Cu puțină imaginație, o putem amenaja pentru a fi practică, dar și să arate bine. Internetul ne vine mereu în ajutor cu idei. Vă puteți face o idee citind articolul despre amenajarea unei băi mici. Avem nevoie de răbdare pentru a ne documenta. Apoi putem alege ce ni se potrivește mai bine.
Trucuri în amenajarea unei băi mici!
Am avut la casă provocarea de a amenaja o baie mică. Câteva idei interesante am găsit și pe tettu.ro Și mi-a luat ceva timp până m-am decis cum doresc să o amenajez. Dincolo de partea practică, era și partea estetică. Trebuia să arate bine. Pentru mine e important să mă simt bine în baia mea. Iată ce recomand eu:
Lumină naturală – geamuri de mansardă
E foarte important să avem lumină naturală în baie. Noi nu aveam. Dar am rezolvat această problemă cu un geam de mansardă. Am lumină naturală. Baia pare mult mai aerisită.
Multă, multă lumină
Dacă nu avem geam la baie și nici nu ne permite structura, optează pentru lumină artificială din belșug. Un spațiu mic, dar luminos, va părea mai mare și lucrurilor vor părea mai puțin înghesuite.
Oglindă mare, chiar și pe un întreg perete
Oglinda nu poate lipsi din baie. Avem mare, mare nevoie de ea. De ce să nu ne folosim de ea? O oglindă pe un întreg perete va face baia să pară mult mai mare.
Culori calde spre nude pentru gresie și faianță
Gresia și faianța trebuie să aibă o culoare caldă, cât mai deschisă. Astfel se va crea senzația de spațiu mai generos. Poți să dai culoare băii, prin flori în ghivece colorate sau prosoape viu colorate. Chiar și bateriile și suporții pentru prosop pot să fie în culori vii.
Și baia mică poate avea spațiu suficient de depozitare
Avem nevoie de o baie mare pentru a depozita diverse lucruri. Dacă ne compartimentăm bine baia, va încăpea tot ce avem nevoie. Mici rafturi și sertare putem face lângă oglindă, sub oglindă sau sub chiuvetă. Spațiu de sub vană, nu trebuie neglijat.
La cabina de duș sau la vană, putem face polițe încastrate. Acolo ne putem depozita toate produsele necesare la duș și baie.
Depozitează în baia mică doar ceea ce ai nevoie. Evită să supraaglomerezi un spațiu și așa prea mic.
Optează pentru chiuvetă ovală și baterii în perete
Chiuvetele ovale ocupă mai puțin spațiu. Bateriile încastrate sunt mai subțiri și dau senzația de lejeritate în baie.
Nu uita de detalii nici în baia mică
Avem tendința să neglijăm partea estetică a băii. O floare, lumânări colorate, prosoape colorate, recipientul pentru săpun lichid. Toate acestea fiind colorate, pot face mult într-o baie. Detalii fac diferența și nu voi înceta să o spun și să o aplic de fiecare dată când am ocazia.
noi avem o baie micuta si am ales sa punem etajere pe colt, sa montam bazinul wc-ului in perete si sa inlocuim cada cu cabina de dus. Eu zic ca am economisit ceva spatiu. Iar culorile sunt alb si roz pal.
Si eu am oglinda mare in baie, cat jumatate de perete. Nu imi imaginez cum ar fi fara ea. 😀
As prefera sa nu fie o provocare amenajarea băii datorită faptului ca nu am suficient spațiu, dar trebuie sa m-a descurc cu ceea ce am.
Ma potrivesc perfect in segmentul vizat. O oglinda mare am si eu nevoie
Din pacate si eu am o baie mica si ma chinui sa apelez la mici trucuri precum cele mentionate de tine in ideea de a-mi crea ceva mai mult spatiu, s-o fac sa para mai luminoasa si sa-mi incapa si minimul de lucruri in ea
Bune sfaturile. Urmează să renovăm și chiar am nevoie să mă documentez puțin pe subiect.
poate fi o adevarat provocare sa amenajezi baia. noi momentan am lasat-o asa cum am gasit-o, dar in plan o oglinda si mai mare, etajere in toate colturile si schimbarea cazii
Mă bucur că am găsit aceste informații. Chiar aveam nevoie si mi se par și logice… Acum ca le-am citit și realizat că vor aduce un plus în baia noastră mica.
Am o baie cat o cutie de chibrituri 🙁 dezavantajul de a sta la bloc . Mulțumesc pt sfaturi avem in plan reamenajarea ei
Da, da, multe din ideile tale le-am aplicat si eu in baia mea, iar rezultatul e unul minunat. ♥️
Oglinzile sunt un truc foarte bun, cu conditia sa nu intrii in ele din greseala 😂😂😂