Sfaturi pentru a amenaja o bucătărie cât mai practic

15

Sfaturi pentru a amenaja o bucătărie cât mai practic

A amenaja o bucătărie pare floare la ureche. Piese de mobilier, electrocasnice și gata bucătăria. Însă lucrurile nu stau chiar așa simplu. Când amenajăm un spațiu, e bine să ne gândim să fie totul practic. Lucrurile necesare să fie la îndemână. Ar trebui să fie armonia perfectă între practic și ce ne place.

Înainte de a începe amenajarea unei bucătării, e bine să avem lucrurile stabilite. E destul de greu să facem modificări pe parcurs. Deci trebuie să fii hotărât. Trebuie să știi exact ce îți dorești!

A amenaja o bucătărie – un prim exercițiu de imaginație

Trebuie să ne gândim bine înainte de a lua decizii. Să petrecem puțin timp în spațiul în care va fi bucătăria. E bine să încercăm să ne gândim cum ne-ar plăcea să fie. Fiecare obiect în parte trebuie să aibă locul lui ideal. Cu cât bucătăria va fi pe placul nostru, ne vom simți bine acolo. Și cu cât va fi mai practică, vom găti cu mai mare drag.

  • Mobilierul

Dispuneți de o bucătărie mică? Nu o încărcați cu mobilier. Nu optați pentru mobilier închis la culoare. Optați pentru culori nude, chiar și varianta de material lucios.

Aveți o bucătărie mare? Nu supraîncărcați spațiul cu mobilier. Dacă aveți multe corpuri, rupeți monotonia la uși și optați pentru două uși cu sticlă. Spun asta din proprie experiență.

Mobilierul trebuie să fie bine compartimentat. Astfel vom putea depozita toate cele necesare. Optați pentru sertare și rafturi pratice. În funcție de nevoile voastre, adaptați compartimentarea mobilei.

  • Electrocasnicele de bază

Bucătăria trebuie să aibă o plită, cuptor, frigider, hotă. Iar dacă spațiul ne permite, mașină de spălat vase! Cu cât le vom amplasa mai corect, ne vom face treaba mai bine. Eu am preferat să pun cuptorul sub plită. Mi se pare mult mai practic așa. Înainte am avut cuptorul într-o parte și plita în altă parte. Nu mi-a fost pe plac. Când scot tava din cuptor, o pun pe plită. Având hota deasupra plitei, ea va ajuta și la îndepărtarea aburului de la cuptor. Deci așa se potrivesc cel mai bine.

Frigiderul trebuie să fie în apropiere de chiuvetă și de blat. Ne va fi mau ușor așa să gătim.

  • Electrocasnicele mici, ajutoare în bucătărie

Dacă aveți un blat încăpător, pe cele mai importante, le puteți ține pe blat. Eu folosesc mult blenderul la supe cremă, smoothie, pireuri. Așa că la mine pe blat, se va găsi mereu blenderul. Dacă aveți probleme de sănătate, cum e durere colon, veți avea la îndemână aparatul de gătit cu aburi. Pe blat, consider că trebuie să avem cafetiera, prăjitorul de pâine și un robot de bucătărie. Restul, le putem păstra în debara sau în dulapurile de bucătărie. Însă dacă blatul e folosit ca și spațiu de gătit și de luat masa, el va trebuie să fie liber.

  • Scaune confortabile

Locul de luat masa este în bucătărie? Atunci trebuie să optați pentru scaune confortabile. După o zi lungă la job, ne dorim să ajungem acasă să servim masa. Vom savura mai liniștiți preparatele dacă vom sta confortabil.

  • Atenție la amplasarea chiuvetei

Chiuveta trebuie să fie amplasată lângă mașina de spălat vase. Mi se pare mult mai practic așa. În plus, lângă chiuvetă ar trebui să avem spațiu gol. Dacă spălăm legme, fructe, să avem loc unde să le punem. Dacă spălăm o tavă mai mare, să avem spațiu suficient pentru a ne desfășura.

A amenaja o bucătărie trebuie să fie o bucurie

Dacă îți amenajezi bucătăria, înseamnă casă nouă, lucruri noi, viață nouă. Așa că totul trebuie să iasă perfect. Nu te grăbi și cere sfaturi celor din jur când nu ești sigur pentru ce să optezi. Ideile altora îți pot deschide mintea. Ascultă ideile prietenilor și adoptă ce ți se potrivește.

Investește în lucruri de calitate, în timp ele își vor spune cuvântul. Decide împreună cu partenerul de viață. Alege ceea ce ți se potrivește și apoi bucură-te de bucătăria ta!

Tu crezi că este simplu a amenaja o bucătărie? Tu cum ți-ai amenajat bucătăria? Ce sfaturi le poți da celor care acum își amenajează bucătăria?

Foto

About Author

Mereu optimistă şi cu zâmbetul pe buze! Pasionată de lectură, cultură, sănătate, excursii! Ador să gătesc şi să inventez fel de fel de reţete, prefer să citesc o carte decât să mă uit la televizor, prefer să mă plimb pe jos decât cu maşina, prefer să zâmbesc decât să fiu tristă ! Citatul care mă face să zâmbesc în fiecare dimineaţă “Life is full of beauty. Notice it. Notice the bumble bee, the small child, and the smiling face. Smell the rain, and feel the wind. Live your life to the fullest potential, and fight for your dreams.” Ashley Smith

15 Comments

  1. Da, sunt de acord intr-u totul. In functie de dimensiunea si culorile alese in bucatorie poti crea un spatiu extraordinar. Eu sunt mai mult pe partea de deco, deci imi place sa fiu atenta la texturi, culori si forme dar si la micile decoratiuni ce vor face diferenta la final. ♥️

  2. Vai ce nervi ma apuca pe mine cand trebuie sa spal tava de la cuprtor sau gratarul aragazului si nu am loc! Cand vom renova bucataria, am de gand sa imi iau o chiuveta putin mai mare si obligatoriu o baterie din aceea cu brat extensibil, sa pot clati cum trebuie o tava sau o oala. Sunt multe lucruri de care nu-ti dai seama in prima faza…

  3. Eu inca nu mi-am amenajat bucătăria pentru ca locuiesc în casa părinților mei dar cu siguranță as opta pentru un blat încăpător și aș renunta la corpurile suspendate pentru ca sunt mica de înălțime.

  4. Am si eu in plan sa-mi schimb bucataria si sa o aranjez cat mai bine pentru a-mi incapea toate accesoriile pe care le am. Nu am o bucatarie foarte mare, dar am spatiu de cateva lucruri esentiale. Acum ma tot gandesc cum sa integrez o masina de spalat vase in micutul meu spatiu

Leave A Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read previous post:
Lancôme Teint Idole Ultra Wear
Lancôme Teint Idole Ultra Wear testat și rapid comandat

Lancôme Teint Idole Ultra Wear - o nouă provocare Fondul de ten, Lancôme Teint Idole Ultra Wear, m-a tentat mereu....

Close