Chiriașa de Freida McFadden este cartea mult așteptată. Fiecare carte a acestei autoare a fost citită în maxim două zile. Povestea este tare captivantă, pur și simplu, nu poți lăsa cartea din mână. Și pare că totul e clar, și următoarea pagină îți dă totul peste cap.
Te ține în suspans, apoi te amuză, ca apoi să te țină iar în priză câteva pagini. Cartea, Chiriașa, e minunată, un thriller care te va captiva, și bineînțeles că la final, va fi o răsturnare de situație.
Uneori decizia care pare salvatoare e cea mai nepotrivită
Blake este un bărbat care are tot ce își poate dori cineva. Un job de succes, o poziție în firmă datorită căreia și-a putut lua casa visurilor. O logodnică minunată, Krista, harnică, devotată, și pasionată de făcut fursecuri delicioase. Vor deveni aproape fatale, dar asta e altă poveste.
Într-o fracțiune de secundă, totul se năruie în jurul lui. Este concediat de la job fără a putea da explicații. Nici măcar nu știe exact ce s-a întâmplat, unde a greșit. Este acuzat de vânzare de informații la concurență, habar nu are de unde această ipoteză. Nu i se dă șansa să se apere. Și cel mai rău este că, din această cauză, nici nu își mai găsește un job bun.
Ratele la casă trebuie plătite
Însă la bancă nu îi pasă de situația ta financiară. Ratele la casă trebuie plătite. Indiferent ce job își va găsi, nu va putea acoperi rata. Așa că logodnica sa vine cu o idee. Cum ar fi dacă, pentru o perioadă, ar închiria o cameră din casa mult prea mare pentru ei doi? Cu banii din chirie, ar acoperi rata lunară, până se stabiliează cu un job bine plătit.
La început, Blake nici nu vrea să audă de asta. Dar pentru că nu își poate găsi un job bine plătit, acceptă. I se perindă prin casă tot felul de ciudați, așa că atunci când apare Whitney, ea pare cea mai bună opțiune.
Chiriașa perfectă nu e chiar perfectă
Whitney e frumoasă, discretă, fără prea multe pretenții și plătește cash, ba chiar are și banii de garanție. Pentru câteva luni, sunt salvați cu plata ratei. De acum, Blake consideră că lucrurile vor reintra în normalitate. Însă nu își poate imagina ce înseamnă o chiriașă în casă.
Produsele de igienă tot dispar. Cerealele preferate dispar și ele. Timpul plăcut petrecut împreună urmărind un film, devine un coșmar. Blake este tot mai iritat de fiecare greșeală făcută de Whitney. Ajunge chiar să se certe cu ea și să îi ceară să plece din casă.
Krista îi tot găsește scuze ba lui, ba chiriașei, până când nu mai suportă tensiunile din casă și pleacă. Vrea o pauză de la toate astea.
Casa devine un spațiu al terorii psihologice
Krista decide să plece atunci când i se pare că Blake a depășit limitele. Devine paranoic, gata de ceartă în orice moment, din orice motiv. Ba chiar îi face niște glume proaste lui Whitney. Însă cireașa de pe tort este când Krista găsește urme de ruj pe cămașa lui Blake, iar rujul pare a fi al lui Whitney. Dezamăgitor, nu-i așa?
Lui Blake i se pare ireal ce se întâmplă. Casa lui a devenit un spațiu de teroare. Nu se mai simte bine în propria casă și totul i se datorează noii chiriașe. Nu își mai poate justifica crizele de furie și ieșirile nervoase, iar atunci Krista consideră că e momentul să ia o pauză. Se mută la niște prieteni până când lucrurile se liniștesc.
Poveste cu final neașteptat
Chiriașa de Freida McFadden este o poveste cu final neașteptat. Bineînțeles că v-am povestit doar câteva detalii. Adevărata poveste de acum începe și vă las să o descoperiți. Pot doar să vă spun cu mâna pe inimă că merită pe deplin citită. Și da, trebuie să vă alocați câteva ore bune ca să o citiți integral, pur și simplu nu o veți putea lăsa din mână.
În povestea, Chiriașa, nimic nu e ceea ce pare. Toți sunt buni și au povestea lor. Toți sunt răi în concepția altora. Citește cu atenție. Bucură-te de o lectură de excepție și alocă timp pentru citit. Nu vei regreta. Recomandă cartea cuiva care iubește lectura, îți va fi recunoscător.
„Chiriașa” nu este doar un thriller de citit rapid, ci o poveste care te face să privești cu alți ochi încrederea pe care o oferi străinilor, dar și apropiaților. Dacă ești fan al romanelor de suspans, această carte nu trebuie să lipsească din bibliotecă. O poți comanda de pe Bookzone și are și autograf pentru cititorii din România.