Un compliment adevărat atinge o parte din tine, din sufletul tău. Gândește-te, când ai primit ultima dată un compliment autentic? Dar când ai oferit cuiva un compliment adevărat? Cred că răspunsurile la aceste două întrebări te-au pus pe gânduri.
Nu-i așa că atunci când cineva te-a complimentat pentru ceva, ai zâmbit? Poate nici nu ai știut cum să reacționezi. De câte ori ai simțit nevoia de a spune ceva frumos cuiva, și ai renunțat? Ți-a părut rău, pe urmă, dar era prea târziu. Vreau să învățăm să facem complimente și să învățăm și cum să le primim.
Ce este un compliment adevărat? Definiție.
Un compliment adevărat este o apreciere sinceră adresată cuiva pentru o calitate, o acțiune, un gest, o trăsătură. Este o formă de recunoaștere pozitivă, exprimată cu bun-simț și respect. Trebuie să menționez că un compliment nu flatează, ci onorează. Trebuie să fie clar exprimat, cu blândețe, cu zâmbetul pe buze.
Beneficiile unui compliment
Pe lângă faptul că ne place să primim complimente pentru că ne simțim bine, haideți să vedem care sunt beneficiile reale.
✅ crește încrederea în sine, mai ales dacă complimentul atinge o coardă sensibilă, ceva mai puțin cunoscut, dar de mare interes pentru persoana respectivă,
✅ consolidează relațiile, oamenii nu uită cum i-au făcut alții să se simtă. În plus, mereu se vor simți confortabil alături de acei oameni care le-au făcut complimente, adică au putut să vadă mai mult în ei.
✅ cultivă bunătatea și respectul. Vei simți la rândul să faci un compliment adevărat atunci când vei simți.
Un compliment lasă urme mai adânci decât ți-ai putea imagina. Va da încredere în sine, va crea emoție pozitivă și mai multă empatie.
Cum poți oferi un compliment într-un mod elegant?
Nu este suficient și nici de impact un compliment trântit, aruncat doar pentru a zice ceva. El trebuie să fie clar exprimat și poate conține o scurtă explicație, dacă se impune sau dacă simți. Cu siguranță, va face complimentul mai valoros, mai de impact, mult mai memorabil.
Trebuie să fie clar, concret, nu vag. Un compliment pentru a fi adevărat este necondiționat. El nu trebuie să fie urmat de ”dar…”, ”totuși…”. Oferă un compliment simplu, fără a simți nevoia să adaugi un regret, un reproș.
Adresează-te întotdeauna cu respect, cu un ton blând, nu ridicat. Complimentul nu trebuie să treacă unele reguli de bun simț, de invadare a intimității. Ideal e să nu fie un flirt nedorit, nepotrivit.
În ce condiții poți oferi un compliment?
Poate de multe ori ai fi vrut să spui ceva frumos, dar ți se părea nepotrivit. Eu cred că trebuie să oferim complimente de câte ori simțim să o facem. Mai ales, de câte ori considerăm noi potrivit.
Putem face complimente despre caracter, mai puțin accent pe aspectul fizic.
„Îmi place cum gândești.”
„Ai o energie bună care aduce liniște.”
Mai multe complimente între femei ar duce la o lume mai bună. Mi-aș dori ca femeile să fie mai unite, să-și facă mai des complimente reale!
„Ai o feminitate care inspiră.”
„Felul în care te porți emană feminitate și eleganță.”
”Ai un stil rafinat, care te face memorabilă.”
Un compliment adevărat e de apreciat la locul de muncă. Oamenii muncesc și sunt devotați, așa că un compliment poate fi extrem de valoros și de apreciat.
Ai făcut vreodată complimente unei persoane pentru vibe-ul ei? Trebuie, chiar merită dacă simți asta.
Complimente neașteptate! Probabil cele mai apreciate și cele mai bineprimite.
Într-o lume în care fuge după imagine, perfecțiune, falsitate, trebuie să ne păstrăm demnitatea și să fim mai reali. Pare uneori că regulile vieții și ale lumii se schimbă într-o direcție nepotrivită. Ține de fiecare dintre noi să facem o schimbare în bine.
Un compliment adevărat nu costă nimic, dar poate fi extrem de prețios și va fi apreciat. Nu doar lucrurile materiale contează în această lume. Vorbele cu sens, adresate pe tonul potrivit și la momentul potrivit pot aduce mai multă bucurie decât îți poți imagina.
Da, e la modă să facem complimente elegante!
Lumea tinde să ofere sfaturi nesolicitate motivând că e spre binele celuilalt. Însă evită să facă un compliment adevărat pentru că nu mai e la modă să te bucuri și să apreciezi ce are celălalt mai bun. Trist, nu-i așa?
Chiar dacă alții nu o fac, haide să fim noi un bun exemplu. Fă complimente atunci când simți, atunci când e potrivit. Nu flata, nu lăuda excesiv, nu flirta, oferă un compliment adevărat.
Simți azi să îi spui vecinului că are o curte frumoasă și îngrijită? Poți să o faci într-o manieră elegantă, diplomată. Prietena ta îți dă o stare de bine? Spune-i asta! Sigur se va bucura să o audă de la tine și să o știe.
Fii un exemplu pentru cei din jurul tău. Vorbește frumos. Contribuie la starea lor de bine prin cuvinte atent alese și spuse la momentul potrivit. Un compliment adevărat spune multe și despre tine. Ești atent la cealaltă persoană, îi remarci calitățile și ești capabil să exprimi ceea ce simți că trebuie spus.
Învață să accepți complimente
După ce oferi complimente, mi se pare la fel de provocator și să știi cum să le accepți. De multe ori, femeile, au tendința de a se scuze, li se pare că e prea mult, că nu le merită. Consider că din contră, ar trebui acceptate cu zâmbetul pe buze, cu inima deschisă și ar trebui să și le amintească atunci când sunt în dificultate.
Cuvintele de apreciere la adresa unei femei, mult timp au fost considerate nepotrivite sau că nu sunt necesare. Remarc că lipsesc cu desăvârșire complimentele între femei. Probabil din invidie, ceea ce mi se pare trist. Îmi doresc extrem de mult, ca femeile să se aprecieze mai mult între ele. Prima dată, fiecare trebuie să-și cunoască aptitudinile, calitățile. Când va fi sigură pe ea, va putea să ofere un compliment adevărat și celorlalte femei.





