Codul bunelor maniere mi se pare tot mai des ignorat. Nu știu dacă oamenii au uitat bunele maniere sau, pur și simplu, nu mai țin cont de ele. Există câteva reguli de bun simț. Nu putem uita de ele. Cu cât ne maturizăm, evoluăm, codul bunelor maniere ar trebui să se vadă în comportamentul nostru.
Parcă în ultimul timp, e mai ”cool” să nu fii manierat, politicos, educat. Lucru care mă întristează profund. Iată de ce simt că trebuie să vorbesc despre bune maniere și de ce e bine să le cunoaștem și să le aplicăm. Ține de fiecare dintre noi să fim un bun exemplu pentru cei din jurul nostru.
Da, bunele maniere sunt la modă
Ne place să facem ce e la modă, ce e în trend. Ei bine, vreau să vă spun că bunele maniere nu se demodează niciodată. Și e bine să fii diferit, nu la fel cu ceilalți, atunci când vine vorba de educație, bun simț, respect.
Codul banelor maniere se învață acasă, cu părinții, în familie. Se numesc cei 7 ani de acasă. Apoi urmează școala, grupul de prieteni potriviți, dorința de a fi manierat. Din acest motiv, vă recomand să citiți cărți, să fiți informați, să aveți alături prieteni educați. E important să avem de la cine și ce să învățăm. Într-o lume în care pare tot mai ”cool” să fii lipsit de respect, fii tu un exemplu demn de urmnat.
Să discutăm punctual pentru a fi mai clar
Codul bunelor maniere este un ghid esențial în viața noastră. Bunele maniere sunt expresia respectului față de tine, dar și față de ceilalți. Simple, clare, dar valoroase, puternice.
Salutul! Mi se pare că tot mai multă lume uită sau evită să salute. Pe stradă, când vezi pe cineva cunoscut. Când intri undeva, când pleci. Salută! Fii politicos în orice context – acasă, pe stradă, la muncă.
Vorbește frumos și clar, pe un ton calm, cu cele mai bune intenții. Spune mereu, de fiecare dată când e cazul: ”Te rog”, ”Mulțumesc”, ”Cu plăcere”. Evită sarcasmul, tonul arogant.
Ascultă acitv! Asta spune codul bunelor maniere actualizat recent. Știu că poate părea o adevărată provocare și poate e ceva nou pentru mulți. Să asculți pe cineva care vorbește cu tine. Să-l privești în ochi, să înțelegi ce îți spune. Și mai important este să nu întrerupi și să nu dai sfaturi, mai ales dacă nu au fost solicitate.
Respectă spațiul personal. Cunosc persoane și am fost în situații cu persoane necunoscute, care tindeau să-mi invadeze spațiul personal. Nu am nimic de ascuns. Dar simțeam efectiv că îmi stau în suflet. Putem discuta și dacă stai la distanță de mine, e chiar recomandat. În plus, așa poți fii atent la limbajul nonverbal al celuilalt.
Punctualitatea
Aici mă simt vinovată puțin pentru că mi se întâmplă să întârziu. De cele mai multe ori, din cauza traficului. Alteori pentru că pierd foarte mult timp în căutarea unui loc de parcare. Când îmi dau seama că voi întârzia, anunț. Și sunt înțelegătoare atunci când cineva întârzie pentru că înțeleg perfect.
Important este să îți ceri scuze când întârzii, să fie un motiv întemeiat. Nu e potrivit ca tot tu să fii nepoliticos sau să nu dai importanță faptului că cineva a stat după tine. Respectă codul bunelor maniere și când greșești tu.
Telefonul și utilizarea lui
Petrecem prea mult timp pe telefon. SImțim nevoia de a verifica non stop orice notificare, chiar dacă știm că nu e foarte important. Vă îndemnă să nu folosiți telefonul atunci când vorbiți cu cineva sau cineva vorbește cu voi. Evită folosirea lui când ești la întâlnire, la o cină sau o petrecere, în vizită la cineva. Dacă e posibil, îl chiar poți pune pe modul silențios. Mi-aș dori ca codul bunelor manierelor să includă un capitol special despre utilizarea telefonului.
Aspectul fizic contează
Codul bunelor maniere ne învață că trebuie să avem un aspect îngrijit, armonios, fără a ieși prea tare în evidență. Nu uita ca femeie, linia dintre sexy și vulgar e foarte fină.
Îmbracă-te adecvat contextului. Gândește-te unde mergi, cum e locație, ce fel de întâlnire e. Fii mereu curat, cu un aspect îngrijit, hainele călcate, pantofii curați. O ținută și o prezentă în armonie totală.
La masă – avem reguli
Dacă ești într-un restaurant, codul bunelor maniere are câteva reguli clare. Aștepți să fii așezat la masă, nu te plimbi prin local în căutarea unei mese libere. Nu vorbești tare. Ideal e să comanzi când ajungi toată lumea. Nu îți verifica telefonul mereu și mereu. Vei da de înțeles că te plictisești sau vrei să pleci curând.
Nu vorbi cu gura plină. Mestecă cu gura închisă. Nu gesticula la tacâmurile. Folosește șervetul din material.
Nu îți aranja machiajul sau părul la masă. Nicioodată, în nicio împrejurare.
Respectă părerea celuilalt
Acest lucru a fost o adevărată provocare în ultimul timp. Au existat multe certuri legate de vaccin, apoi de politică și în funcție de discuțiile momentului.
Codul bunelor maniere spune că trebuie să respecți părerea celuilalt. nu să fii de acord cu el. Nu trebuie să-l convingi că ai dreptate, poate chiar nu ai. Cel mai important este să învățăm să respectăm alegerile altora. Pentru că și noi ne dorim ca alții să ne respecte părerea, alegerea.
Fii amabil. Fii bun. Fii manierat.
Iată ce sfat dau eu mereu și mereu. Promovez bunătatea, empatia, respectul, bunele maniere.
Ofer zâmbete, ajutor necondiționat. Încerc să aplic cât mai multe din codul bunelor maniere.
Într-o lume în care poți fi orice, fii bun.
Îmi place tare mult acest citat și spune atât de multe. Din păcate, lumea este într-un stres continuu. Însă nu ne costă nimic să fim buni, blânzi, manierați.
Să nu uităm niciodată codul bunelor maniere și să încercăm să ne purtăm exemplar de fiecare dată când avem ocazia. Bunele maniere nu sunt învechite, ele sunt și vor fi mereu la modă. Sunt o formă de inteligență socială, de respect și de eleganță. Mai mult, bunele maniere sunt contagioase.






Mihaela
Foarte bine punctat! Bunele maniere nu se demodeaza niciodata si ne ajuta sa traim frumos in societate.
5 beneficii și plus de confort cu aparat de aer condiționat – Blog DeWeekend
[…] lua în calcul și un ventilator cu pulverizare de apă care oferă un plus de răcoare, pe terasă, […]
Mirela Marin
Ooo, ce subiect interesant și potrivit!
Din păcate, nu mulți mai cred și mai țin cont de codul bunelor maniere. Cu toate astea, sunt de acord cu tine, da, bunele maniere se poartă! Și cred că se vor purta în continuare, atâta timp cât nu vom permite să fie ignorate.
Rokolla
Din pacate multe persoane au cam uitat de bunele maniere. Genul asta de articole sunt utile la orice varsta