Cu această carte, O simplă dispariție de Gillian McAllister, am finalizat luna martie. Revin doar acum cu recenzie deoarece am lucrat la îmbunătățirea site-ului. Încă o lectură bună, carte oferită de Bookzone și care și-a găsit loc în biblioteca mea.
Citisem încă două cărți ale acestei autoare și mi-au plăcut mult. Așa că am ales cartea atrasă de titlu, știam că autoarea iar mi-a pregătit o poveste captivantă.
Ce ai face pentru a-ți salva familia?
Cred că este una dintre întrebările pe care ni le punem adesea. Ai încălca legea ca să-ți protejezi familia? Probabil unii ar tinde să zică, nu categoric, dar când ești pus în fața problemei, cred că răspunsul este da.
O tânără de 22 de ani dispare, pe nume Olivia. Pur și simplu, este de negăsit. Nici camerele de supraveghere nu ajută în reperarea ei. Dispare brusc după ce intră pe o străduță.
Cazul dispariției îi revine detectivei-șefă Julia Day. Părea un caz ca oricare altul. Cine ar fi putut crede în ce direcție va merge această dispariție. Investighează cu atenție toate dovezile, este esențial să fie găsită cât mai repede.
Dar mai este cineva care dorește nu atât cât Olivia să fie găsită, ci cineva anume să fie găsit vinovat. Niciodată Julia nu s-ar fi gândit că va fi pusă într-o așa mare încurcătură.
Când ești părinte, prioritățile se schimbă
A fi părinte nu este ușor. Cu atât mai puțin atunci când copilul tău dispare, și simți că poliția nu face suficient. În mintea ta, ai nevoie de un vinovat. Cineva trebuie să plătească. Uneori nu contează dacă acea persoană este cu adevărat vinovată.
Julia se vede nevoită să aleagă între a fi corectă și a-și scăpa fiica de lege. Uite în ce situații te pune viața și nu e loc de negocieri. Mintea, conștiința spun ”legea e mai presus de orice”, inima îi spune că fiica ei a făcut doar o greșeală.
Ca părinte vrei să-ți protejezi copilul și îi acoperi greșelile, dar oare poți pe toate? Și atunci de ce nu înțelegi un alt părinte care vrea ca fiica sa se întoarcă acasă, teafără? Greu de ales. Nicio variantă nu pare bună pentru detectiva-șefă Julia-Day.
Suntem învățați să respectăm legea. Uneori pare imposibil. Nimic nu ne poate opri să găsim variante.
Descoperă o lectură captivantă
O simplă dispariție este lectura care te va captiva. Trebuie să fii atent la toate detaliile și te vei apropia de adevăr. Nu judeca alegerile cuiva, la finalul cărții vei înțelege de ce fiecare a făcut cum a simțit.
Nu toate alegerile din viața noastră ne definesc pe deplin. Din păcate, în unele situații trebuie să luăm decizia cea mai bună pentru majoritatea.
Vă recomand această carte. Neapărat să le citiți pe cele două cărți ale acestei autoare. Noaptea în care totul s-a schimbat și În locul nepotrivit, la timpul nepotrivit. Sunt trei cărți de luat în vacanță pentru a vă capta atenția. Vă asigur că veți citi minim 50 de pagini pe zi. Cărțile acestei autoare sunt ideale de oferit cadou unui iubitor de lectură. Însă le puteți oferi cadou și celor pe care doriți să-i motivați să citească zilnic.
Lectura aduce multe beneficii și îmi doresc cât mai multă lume să citească. Voi promova lectura mereu și mereu. Consider că în fiecare casă trebuie să se regăsească o bibliotecă cu titluri variate, tentante. O carte nu trebuie să ne lipsească din bagajul de vacanță. Vă recomand să citiți câteva pagini în fiecare zi, veți avea numai de câștigat în urma acestei activități.