Să pregătim împreună fructe glasate

IMG_0261Cele mai frumoase ornamente pentru torturi, budinci, creme şi prăjituri se fac din fructe glasate în sirop de zahăr, ciocolată sau şerbet. Singura deosebire între ele e că fructele glasate în sirop de zahăr se pot păstra un timp mai îndelungat, pe când cele îmbrăcate în ciocolată sau şerbet se pot păstra cel mult o săptămână şi numai în frigider.

Fructele glasate în sirop de zahăr se păstrează în borcane sau cutii metalice, aşezate în rânduri separate cu foi de hârtie pergament.

Fructe glasate în sirop de zahăr

Din 500 grame zahăr şi ½ pahar de apă se face un sirop mai legat decât cel pentru şerbet, adăugând şi zeama de la ½ lămâie. Se pun fructele curăţate de coajă şi tăiate felii (se pot lăsa şi întregi : cireşe, vişine, boabe de struguri). Se lasă să fiarbă pe foc mic, până ce siropul este foarte legat. Se scor fructele din siropul fierbinte, se aşează pe o tavă şi se introduc în cuptorul încins, dar cu focul stins, să se usuce. Se scot când s-au răcit. Se repetă această operaţie 2-3 zile la rând. În sirop se poate pune şi puţină culoare alimentară dacă dorim să colorăm diferit felii de pere sau mere.

Coajă de portocală glasată

Coaja de la 6 portocale mari se taie pătrate, care se ţin în apă rece 3 zile, schimbând apa de câteva ori. Se scot şi se scurg bine. Între timp, se face un sirop foarte gros din 500 grame zahăr şi ½ pahar apă. Se pun cojile scurse în siropul clocotit şi se lasă să fiarbă pe foc foarte mic.până când siropul a scăzut aproape de tot, iar cojile au devenit sticloase. Se scot una câte una, se pun pe o tavă lată şi se lasă să se usuce în cuptorul cald.

Felii de portocală glasate

Felii de portocală, curăţate bine de filamentele albe, se scufundă, cu ajutorul unei andrele sau beţişor pentru frigărui, într-un sirop foarte gros şi fierbinte. Se lasă puţin să se “îmbrace” bine în sirop, apon se pun pe o tavă să se usuce în cuptorul călduţ. Această operaţie se repetă 3-4 zile la rând, înfierbântând de fiecare dată siropul. La fel se procedează şi cu diverse felii de fructe.

Fructe jivrate

Fructele jivrate sunt, de fapt, fructe glasate care, după ce au fost fierte sau scufundate în sirop de zahăr, se tăvălesc prin zahăr tos cu cristale mari, şi apoi se pun în cuptor la uscat.

Fructe glasate în ciocolată

fructe in ciocolataSe foloseşte numai ciocolată menaj, amăruie. Ciocolată ruptă bucăţele, se pune într-un vas pe aburi, ca să se topească. Fructele, tăiate bucăţele sau felii, se înfig într-o furculiţă cu doi dinti, se scufundă în ciocolată topită, se ţin puţin deasupra vasului să se scurgă, apoi se pun pe o hârtie pergament, pe o tavă, şi se lasă să se răcească. Se ţin la frigidez până se folosesc. După ce au fost îmbrăcate în ciocolată, sw pot tăvăli prin alune, nuci sau migdale tocate.

Fructe glasate în şerbet

Fie că aţi preparat în casă, fie că l-aţi cumpărat din comerţ, şerbetul se pune într-o cratiţă şi se încălzeşte pe aburrí, să se înmoaie. Se bate cu telul, pentru a omogeniza compoziţia. Atenţie: un se lasă să se înmoaie pera tare! Feliile sau bucăţile de fructe se înfig într-o furculiţă cu doi dinti sau se iau de codiţă, se introduc în şerbet, se tăvălesc prin zahăr tos cu cristale Mari, apoi se lasă pe o tavă tapetată cu hârtie pergament, să se întărească şerbetul. Această operaţie se repetă de 2-3 ori, pentru ca fructul să fie bine glasat. Se păstrează la frigider până se folosesc.

Spor la treaba!

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.