Rețetă prăjitură Kinder – dieta Montignac

Zilele trecute am încercat prăjitura Kinder, varianta sănătoasă și iată ce a ieșit!

Nu mă dau înapoi niciodată când vine vorba de încercat rețete noi, mai ales dacă e vorba de desert. Cum în localuri nu găsești niciodată desert sănătos, ci toate sunt extrem de dulci, colorate, dar fără pic de aromă, nu am de ales decât să-mi fac acasă prăjituri conforme pentru a-mi astâmpăra pofta de dulce. Nu am fost mare fan cremă de frișcă și mi s-a părut mereu extrem de complicat să o combin cu altceva, dar iată că a venit și vremea cremelor pufoase cu frișcă.

Ingrediente necesare pentru prăjitura Kinder:

Pentru blat:

  • 7 ouă,
  • 80 grame de îndulcitor (eu am folosit pulbere de ștevie de la Green Sugar),
  • 7 linguri cacao,
  • 2 linguri premix pentru patiserie,
  • un plic praf de copt,
  • 5 linguri lapte,
  • 120 ml ulei de floarea soarelui.

Pentru crema de ciocolată:

  • 200 grame ciocolată neagră,
  • 100 grame unt,
  • 5 linguri lapte.

Pentru cremă albă:

  • 500 grame cremă de brânză (Puk, mascarpone, Philadelphia),
  • 300 ml frișcă lichidă,
  • 150 grame îndulcitor,
  • o fiolă esență de vanilie.

Pentru glazură:

  • 200 grame ciocolată neagră,
  • 70 grame unt.

Mod de preparare prăjitura Kinder:

Etapa 1

  • Blatul – Batem albușurile spumă, separat mixăm gălbenușurile cu fructoza, adăugăm laptele și uleiul, iar treptat ingredientele uscate. La final, încorporăm albușurile și mixăm bine pentru omogenizare. Puteți să coaceți două foi separate sau puteți coace o foaie mare în tava de cuptor și o tăiați în două. Dăm blatul la cuptor la 180ºC, pentru 15 minute. Scoatem blatul din tavă și lăsăm să se răcească.

Etapa 2

  • Crema de ciocolată – topim pe baie de aburi ciocolata cu untul și laptele, lăsăm să se răcească bine, amestecând din când în când.

Etapa 3

  • Crema albă – mixăm bine frișcă până se întărește, separat mixăm crema de brânză cu îndulcitorul și vanilia. Amestecăm cele două și mixăm până obținem o cremă pufoasă.

Trecem la asamblat prăjitura Kinder

Punem într-o tavă o foaie de prăjitură, punem crema de ciocolată, apoi crema albă și foaia deasupra. Dăm tava la frigider câteva ore. Facem glazura – topim ciocolata cu untul – turnăm deasupra pe prăjitură și decorăm cu bomboane colorate. Dăm tava la frigier peste noapte.

prajitura kinder

Această prăjitură este extrem de gustoasă, crema pufoasă este aromată, iar combinația de cacao, ciocolată neagră și cremă acrișoară este ideală.

Dacă doriți puteți face blat rotund, coaceți trei foi și obțineți un tort pufos, aspectuos și sănătos.

tort pufos

Poftă bună!

10 thoughts on “Rețetă prăjitură Kinder – dieta Montignac”

  1. O Dumnezeule cate ispite aici la culinar 😉 Cred ca am s ao incerc si eu, fiica-mea stiu ca ma va pune din nou sa ling blatul de crema ca sa manace dar macar ma indulcesc eu fara regrete 🙂

    Reply
  2. Uau! Cat de bine arataaa! Deja imi ploua in gura. Cred ca o voi prepara si eu cat de curand. Multumim pentru reteta! 😀

    Reply
  3. Arata foarte bine si chiar cred ca este delicioasa. Eu n-am facut pana cum asa multe deserturi complexe. Cred ca este greut de facut … sau ma insel pentru ca am vazut ceva mai multe etape de parcurs

    Reply
  4. Constat ca la toate prajiturile folosesti foarte putin premix (in traducere faina). Eu am retetele invers, pun o gramada de asa ceva si doar putina umplutura. Poate e cazul sa imi schimb optica.

    Reply

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.