Recomandare local #Cluj ROD

 

Timpul este dușmanul nostru cel mai mare, în unele zile ne dorim să avem mai mult timp la dispoziție pentru a putea finaliza toată treaba. Din păcate, nu e după voia noastră, așa că tot ce putem face este să ne organizăm mai bine timpul. Îmi doresc să fac atât de multe lucruri, am atâtea idei și proiecte încât îmi rămâne destul de puțin timp pentru mine, pentru ieșit în oraș, pentru a mai testa prepatele din localurile noi din Cluj.

Zilele trecute trebuia să mă întâlnesc cu Diana să discutăm despre o colaborare și mi-am dat întâlnire cu ea la ROD, un nou local în Cluj (pentru clujeni, fostul Tonight) pentru că nu îmi ajungea timpul, am combinat utilul cu plăcutul. În timp ce am savurat preparatele culinare, am avut timp la dispoziție pentru a discuta detaliile colaborării.

Cu localurile din Cluj, am avut fel de fel de experiențe despre care v-am tot povestit, cu atât mai mult trebuie să vă povestesc despre experiența de la ROD. Îmi place localul, e foarte frumos amenajat, decorat cu stil, toate detaliile au fost bine gândite. Personalul extrem de ospitalier și mereu la dispoziția ta, lucru care pare a fi normal, dar mai nou tot ceea ce e normal și de bine, ne surprinde.

Povestea mea în local: înainte să alegem acest local pentru întâlnire, am studiat meniul online și pagina de Facebook, iar când am văzut că au humus am decis că acolo trebuie să mergem. Ajunși acolo, analizând cu atenție meniul mi-am dat seama că nu au humus și mi-am adus aminte că văzusem preparatul doar la oferta de la meniul zilei cu o zi în urmă.

Extrem de dezamăgită și de flămândă, am întrebat ospătarul dacă nu pot să facă sau dacă nu a rămas o porție pe undeva. Spre surprinderea mea, răspunsul cu care s-a întors de la bucătărie, a fost unul pozitiv. Se pregătea în bucătărie spate de porc cu umplutură de humus și bucătarul a fost de acord să-mi fac o porție mie și să-mi coacă o focaccia. Am fost  încântată și surprinsă că se mai întâmplă lucruri bune și în localurile noastre, că există lucruri care, până la urmă, țin doar de bunăvoința celor din bucătărie.

hummus

Am savurat aceste humus foarte pufos și gustos cu focaccia proaspătă, puțin caldă, dar m-a atras și felia de pizza pe care mi-o tot oferea soțul meu. Vă spun sincer, este de departe cea mai gustoasă pizza pe care am mâncat-o în oraș și vă recomand să o încercați.

Nu mai beau cafea sau cappuccino de ceva ani buni, dar acest loc m-a făcut să comand unul, mai trebuie să vă spun că a fost cel mai aromat cappuccino pe care l-am băut? Felicitări, ROD, nota 10 din partea mea pentru absolut tot!

Iar la final, când să plătim cu cardul, surpriză, nu mergea POS lor, iar ospătarul ne-a spus relaxat că putem plăti a doua zi, eu am vrut să merg la bancomat, a insistat că nu e nicio problemă. Mi-a plăcut enorm că și-au asumat faptul că POS era defect și nu a pus acest lucru în cârca clientului. Încă o dată nota 10, în câte alte localuri reacția ar fi fost la fel?

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.