Proverbul l-a nascut omul priceput

Imi place mereu sa gasesc citate noi, sa invat proverbe noi, sa invat din cultura poporului despre diferite subiecte.

Dex-ul defineste proverbul astfel “Invatatura morala populara nascuta din experienta, exprimata printr-o formula eliptica sugestiva, de obicei metaforica, ritmica sau rimata; zicala, zicatoare, parimie. Expresie populara concisa, deseori figurata, care contine o generalizare a experientei de viata sub forma de povata sau de gand intelept; vorba din batrani; aforism popular,. zicala, zicatoare, vorba batraneasca, spunere, zicatura, zicere, poveste, cimilitura, pilda.”

Daca gasesti un proverb nou, invata-l, iar daca le stii, spune-le mai departe.

Intelepciune

• Ochii inteleptului vad mai departe.
• Omul intelept face ce poate, nu ce vrea.
• Prea multa minte strica, prea putina nu-i buna de nimic.
• Un om destept face cat doi.

Tacere

• Cine vorbeste seamana, cine asculta culege.
• De graiesti putine si bune, arati intelepciune.
• Raspunsul bland inlatura mania.

Dragoste

• Dragostea de apoi e mai dulce decat cea dintai.
• Dragostea de un’se-ncepe ? De la ochi, de la sprancene, de la san cu draganele.
• Dragostea intelege toate limbile.
• Degeaba ai trait, daca pe nimeni n-ai iubit.
• Cine te iubeste, acela te lecuieste.
• Dragostea nu se vinde la kilogram.
• Dragostea are un dar – cand e dulce, cand amar.
• Iubeste cat esti tanar, ca daca-i muri, nimeni nu te va iubi.
• Nu-mi place ca e frumos, da-mi place ca-mi place.
• Tanar langa tanara, ca paiele langa foc.

Calitati pozitive

• Averea cea mai de pret a omului e bunatatea si omenia.
• Binele intotdeauna impaca raul.
• Nimeni nu intreaba de om frumos, dar de om intelept si harnic.
• Nu cauta ce am fost, ci vezi acum ce sunt.

Divinitate

• Cand ii da Dumnezeu, nici dracul n-are ce-i face.
• Dumnezeu da, dar nu aduce acasa.
• Dumnezeu nu ramane la nimeni dator.
• Fiecare pentru sine, Dumnezeu pentru toti.

Mihai Eminescu spunea “Bogatia unei limbi nu consta in numarul de cuvinte. Adevarata bogatie consista totdeauna in locutiuni, in acele tiparuri neschimbate care se formeaza in locutiuni, in acele tiparuri neschimbate care se formeaza in curs de mii de ani si dau fiecarei limbi o fizionomie proprie. Caci la urma urmelor e indiferent care sunt apucaturile de care se slujeste o limba, numai sa poata deosebi din fir in par gandire de gandire. Aceasta parte netraductibila a unei limbi (locutiunea) formeaza adevarata ei zestre de la mosi-stramosi, pe cand partea traductibila este comuna gandirii omenesti in genere. ”