Ișlere cu nucă și Nutella – rețetă simplă

Ișlere cu nucă – un desert perfect de sărbători

Deserturile – prefer să le pregătesc decât să le savurez. Îmi place să încerc rețete, să combin ingrediente. Îmi place să inventez, să adaug arome noi. Mă bucur când musafirii le savurează și le laudă. Gust de fiecare dată când încerc un desert nou. Gust doar pentru a-mi da seama dacă data viitoare trebuie să mai adaug ceva. Ișlerele cu nucă le-am făcut pentru prima dată de Crăciun. Am repetat rețeta zilele trecute spre bucuria soțului. Ele vor fi prezente pe masă la fiecare eveniment spre bucuria invitaților.

Ișlere cu nucă și Nutella - rețetă simplă

Ingrediente necesare ișlere cu nucă și Nutella

  • 200 grame făină albă,
  • 180 grame unt,
  • 150 grame nucă măcinată fin,
  • 100 grame zahăr,
  • puțină sare ,
  • esență de vanilie,
  • Nutella sau gem,
  • 200 grame ciocolată cu lapte și neagră,
  • 80 grame unt.

Mod de preparare ișlere cu nucă și Nutella

Etapa 1

Punem făina și untul bucăți într-un bol. Frământăm cu mâna până obținem un aluat sfărâmicios. Adăugăm nuca și zahărul, apoi sarea și vanilia. Frământăm cu mâna aluatul. Îl înfășurăm în folie alimentară și dăm la frigider pentru 30 de minute.

Ișlere cu nucă și Nutella - rețetă simplă

Etapa 2

Presărăm făină pe blatul de lucru. Întindem o foaie de 7 mm. Se lucrează mai greu cu aluatul. Trebuie pudrat cu făină pentru a nu se lipi de blat sau de sucitor. În funcție de mărimea dorită, le tăiați cu un pahar cu gură mai mică sau mai mare. Eu am folosit un pahar mic. Punem ișlerele în tava tapetată cu hârtie de copt. Dăm tava la cuptor pentru 10 minute la 200°C, căldură de sus și jos. Când sunt arămii pe margine, le scoatem și le lăsăm să se răcească în tavă.

Etapa 3

Topim ciocolata cu untul. Lăsăm să se răcească puțin. Între timp, lipim ișlerele cu Nutella sau gem. Dacă le doriți dulci, folosiți cremă de ciocolată Nutella. Dacă le doriți puțin mai acrișoare, folosiți magiun de prune. Glazurăm ișlerele cu ciocolata topită. Le decorăm cu nucă măcinată, biluțe argintii sau steluțe colorate.

Ișlere cu nucă și Nutella - rețetă simplă

Ișlerele cu nucă și Nutella – desertul meu preferat cu nucă

Recunosc, nu îmi place nuca! Dar aceste ișlere cu nucă sunt minunate! Aroma de nucă se simte minunat în combinație cu Nutella! Trebuie să le încercați!

Ișlere cu nucă și Nutella - rețetă simplă

Vouă vă plac ișlerele cu nucă?

22 thoughts on “Ișlere cu nucă și Nutella – rețetă simplă”

  1. Ce frumos arata, mi-au lasat „gura apa”. Este pentru prima oara cand aud numele de islere si chiar eram curioasa. Spre bucuria mea reteta nu pare foarte grea deci voi incerca sa le fac si eu. Miami doar cand ma gandesc la ele si imi vine sa ma apuc de gatit.

    Reply
  2. n-am auzit pana acum de acest desert dar, in calitate de mare amatoare de dulciuri, nu cred ca s-ar putea sa nu imi placa ceva cu Nutella si nucă. Felicitari pentru aspect. Eu nu le am deloc cu ornatul.

    Reply
    • În comerț, le găsești mult mai mari și lipite cu cremă de unt și cacao. Sunt grețoase, iar biscuitul e tare. La mine, biscuitul rămâne fraged, iar crema de ciocolată face tot!

      Reply
  3. Arata demential!
    Dar eu nu am inteles cum e treaba cu aluatul- e ca un fel de aluat de ecler? Sau de cheesecake?
    Sunt curioasa ce textura iese ? Nu am facut niciodata o astfel de combinatie de blat si nu stiu la ce sa ma astept.
    Pe de alta parte, reteta pare simpluta de facut si as incerca-o!

    Reply
  4. Cred ca am mancat decat ca nu le spuneam astfel. Le-as incerca si eu, dar putin modificate pentru ca mi se par prea dulci. Din ingredientele puse ti-au iesit toate aceste islere pozate sau ai avut compozitia dublata?

    Reply
    • Dacă pui gem de prune sau de caise, sunt acrișoare și foarte gustoase! De Crăciun am făcut cantitate dublă 😀 musafiri mulți. Dar zilele trecute am făcut doar o porție și au ieșit cam 25-30 de bucăți, doar că soțul tot fura din ele și nu am mai reușit să le număr.

      Reply
  5. Ce bine arata. Am mancat de multe ori dar nu stiam cum se numesc. As vrea si eu sa le fac pentru baietelul meu dar sa vedem daca ma descurc, ca nu sunt o bucatareasa buna.

    Reply
  6. Nu am mancat pana acum, nici macar nu am auzit denumirea asta de islere. Din poza eu i-as fi numit biscuiti. Cred ca sunt delicioso. Pacat ca am intrat la Dukan de catevaa zile, altfel incercam si eu clar :))

    Reply
  7. Eu iubesc sa consum dulciu si cele facute de casa sunt si mai bune. Totusi reteta ta pare foarte interesanta si imi doresc s-o incerc si eu! Cu prima ocazie o testez

    Reply
  8. Eu sunt exact opusul tău! Întotdeauna prefer să mănânc dulciuri decât să prepar! Nu am răbdare și dacă le prepar eu însămi, îmi piere pofta și nu le mai mănânc. 😛 Nu am mai auzit de desertul acesta, dar arată absolut delicios! Deja m-am gândit cum voi proceda în continuare: cumpăr ingredientele, mă duc cu rețeta în vizită la mama și o conving să îmi facă și mie :))

    Reply

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.