În umbra eșafodului de Carol Birch – recomandare lectură

În umbra eșafodului de Carol Birch

Citesc multe cărți în ultimul timp. Reușesc să aleg să citesc cărți captivante. Încerc să citesc și să adaug în bibliotecă doar cărți de valoare. Recomand cititorilor mei doar acele lecturi care chiar merită. Cartea ”În umbra eșafodului” comandată de la Editura ALL a fost o bună alegere. Poveștile inspirate din cazuri reale mă atrag.

În umbra eșafodului de Carol Birch - recomandare lectură

În umbra eșafodului de Carol Birch – povestea lui Margaret Catchpole

Citisem o recenzie despre această carte. Am simțit că îmi doresc să o citesc. A fost chiar o alegere bună. Ore întregi nu am mai putut să mă deslipesc de ea. Cartea spune povestea lui Margaret Catchpole. La doar șase ani, ea vede o falsificatoare de bani cum e spânzurată și arsă pe rug. Această imagine o va bântui mereu. Viața se scurge frumos în familie până îl întâlnește pe Will. Will părea marea ei dragoste. Cu timpul, cunoscându-l și trecând împreună prin multe aventuri, devine conștientă că nu vor forma o familie. Dragostea îi va uni mereu, dar nu vor avea o familie și un cămin. Will e un marinar iscusit, dar prinde gustul banilor. Devine cu timpul contrabandist și pune în pericol pe toți cei apropiați.

În umbra eșafodului de Carol Birch - recomandare lectură

În umbra eșafodului – în umbra vieții

Dragostea dintre Margaret și Will este adevărată. Însă viața în anii 1770-1800, era grea. Nu ajungea dragostea. Banii se făceau greu. Fiecare își dorea mai mult. Visau ca după doi ani de contrabandă, să se oprească. Să-și trăiască liniștiți viața. Margaret a fost femeia care l-a susținut în tot ce a făcut. L-a îngrijit când era la pat. A descoperit pe el că e pasionată de medicină și că se pricepe. Urma să-i salveze vederea și viața. Va ajuta la aducerea pe lume a mulți copii. Însă viața nu a răsplătit-o cum merita. A îndurat multe. A trecut prin multe pentru dragostea ei, Will. Atunci părea să merite. Nu vreau să vă dau mai multe detalii. Vă spun doar că această carte merită citită. Veți povesti de ea la toată lumea.

În umbra eșafodului de Carol Birch - recomandare lectură

În umbra eșafodului – o carte de top

Povestea este frumoasă și dură. Printre descrieri frumoase, cuprinde o poveste cutremurătoare, viața unei femei! Mă bucur că această carte mi-a depășit așteptările. Povestea merită citită, este deosebită! De mult timp, nu am mai citit o carte cu atâta pasiune. Mi-aș dori să găsesc tot mai multe cărți atât de bine scrise!

Ați citit această carte? V-a plăcut povestea lui Margaret Catchpole?

19 comentarii la „În umbra eșafodului de Carol Birch – recomandare lectură”

  1. Povestile inspirate din fapte reale imi plac si mie, de multe ori le gasesc profunde si „miscatoare”, daca pot sa zic asa. Cartea nu am citit-o, dar mersi de recomandare.

    Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.