Cumpărăturile – una din principalele forme de creare a condiţiilor de a bucătări

Cumpărăturile – una din principalele forme de creare a condiţiilor de a bucătăriCâte mii de obiecte sunt cumpărate oare de gospodină pentru nevoile familiei şi ale sale în timpul unei vieţi? Câţi kilometri vor fi însumând drumurile făcute în acest scop, cât timp liber se risipeşte, timp care s-ar putea fructifica altfel?

Fără a avea pretenţia unei soluţii general valabile, în îmbunătăţirea activităţii de cumpărare, iată câteva posibilităţi sugerate cititorilor, gospodinelor. Arta de a face cumpărături presupune, înainte de toate, o anumită pregătire sau cel puţin o gândire privind această acţiune. Nu sunt rare ocaziile când cumpărăm la întâmplare. În sinea noastră trebuie să recunoaştem că uneori facem cumpărături pentru că era un obiect prea solicitat în magazinul respectiv şi acest lucru ne-a molipsit, pentru că nu mai erau decât ultimele sau chiar ultimul exemplar, pentru că şi vecinul şi-a cumpărat unul la fel.

Înţelepciunea de a cumpăra presupune, înainte de orice, un calcul exact al strictului necesar, a utilităţii ce o dorim, al economiei de timp şi al posibilităţii rapide de armonizare prin folosirea respectivului obiect.

Ce este necesar să cumpărăm? Fiecare persoană, sau mai corect spus fiecare familie are un sistem propriu după care îşi stabileşte cumpărăturile necesare pentru asigurarea mesei, a confortului. Cei ce organizează activitatea unei familii trebuie să ştie că nerespectarea unui program de cumpărături – în special al celor alimentare – duce la risipă de timp, deplasări neorganizate, impuse de lipsa unui aliment din cămară, indirect la risipă şi neplanificare financiară.

Pentru a se face o bună organizare a cumpărăturilor sugerăm ca aprovizionarea cămării să fie făcută de o asemenea manieră încât cumpărăturile zilnice să se reducă doar la pâine, produse lactate şi alte alimente ce trebuie să fie neapărat proaspete (legume, fructe, zarzavaturi). La 2-3 zile se vor cumpăra produsele alimentare mai puţin perisabile: peştr, carne, fructe, legume. Bilunar sau numai o dată pe lună trebuie cumpărate produse ca, orez, ulei, zahăr, paste, făină, unele produse necesare curăţeniei.

Periodic se fac şi cumpărăturile cu caracter sezonier. Este vorba de legumele, fructele şi verdeţurile care se păstrează pentru iarnă, conservate sau în stare proaspătă. Pentru aceste cumpărături anuale, pentru cumpărăturile cu folosinţă îndelungată, bugetul necesar trebuie pregătit în timp.

Întocmirea unui program de cumpărături pentru produsele de consum curent pretinde ca timp de 2-3 luni necesarul de produse alimentare, absolut necesare să se noteze de exemplu într-un carneţel sau post stick-uri. În acest fel, se stabileşte cu o anumită aproximaţie, consumul lunar şi, bineînţeles, banii ce trebuie utilizaţi în acest scop din bugetul familiei. Deoarece necesarul de produse alimentare şi respectiv suma alocată pentru acestea diferă în raport de perioadele anului, de meniurile alese şi de evenimentele posibile intervenite în familie, pentru cazurile acestea se prevăd cantităţile suplimentare.

Întocmirea acestei liste cu necesarul produselor alimentare care va fi prins de peretele din cămară sau pe frigider, va fi oricând formula de comparaţie cu proviziile existente, un mod simplu de a stabili ce trebuie cumpărat. Este un prim pas al organizării în activitatea de cumpărare.Cumpărăturile – una din principalele forme de creare a condiţiilor de a bucătări

Ce mai trebuie să ştim privind cumpărăturile? Cei ce fac cumpărăturile necesare casei trebuie să-şi formeze deprinderea de a înţelege calitatea unui produs, de a-l aprecia în comparaţie cu altele de aceeaşi utilitate. Informarea în legătură cu calitatea produsului se obţine prin analizarea aspectului, a esteticii, a performanţelor înscrise pe ambalaj sau în documentaţia anexată, a termenului de valabilitate, elemente peste care nu trebuie să trecem în activitatea de cumpărare.

Stabilirea unui program pentru cumpărături poate părea o îndatorire inutilă, dar dacă-l veţi practica veţi constata ce avantaje prezintă. În plus, câtă plăcere veţi încerca după un timp când veţi putea aduce în locuinţă un nou obiect, o nouă mobilă, procurate din economiile făcute ca urmare a organizării cumpărăturilor. De multe ori veţi descoperi că aveţi o adevărată pasiune pentru ca toate toate cumpărăturile pe care le faceţi să fie făcute raţional, să vă aducă economie de bani şi de timp, în special.

Iată şi câteva concluzii utile ce se pot desprinde la finalul acestui articol:

  • Executarea cumpărăturilor presupune arta de a cumpăra, mai bine zis flerul de a sesiza calitatea, momentul cel mai favorabil, sursa certă şi cea mai economică. În acelaşi timp, cumpărăturile presupun adoptarea unor metode adecvate, deci ştiinţa de a soluţiona în condiţiile cele mai potrivite respectivei probleme.
  • Când urmează să facem cumpărături nu se va neglija faptul că putem recurge la mai multe soluţii (surse de procurare, sortimente echivalente, momente de efectuare a cumpărăturii). Dintre acestea numai una va răspunde în cea mai mare măsură trebuinţelor şi criteriilor noastre de calitate şi economicitate.
  • Realizarea unor aprovizionări şi dotări suficiente şi sigure este mult sprijinită de organizarea corespunzătoare a proceselor de determinare a nevoilor, de cercetare a pieţei, de achiziţie, transport şi păstrare a bunurilor procurate.

3 thoughts on “Cumpărăturile – una din principalele forme de creare a condiţiilor de a bucătări”

  1. Eu fac lista când realizez că îmi lipseşte un produs din casă şi până la ziua de cumpărături tot creşte lista. Da, puţini se uită la termenul de valabilitate, şi de multe ori, scot produsele din capătul raftului pentru că acelea au termenul de valabilitate mult mai mare. Cele care expiră primele sunt puse mai în faţă. Şi în plus, mă uit să văd dacă pachetul nu este început, deteriorat, la conserve să nu fie cutia îndoită, chiar şi la iaurturi am mai văzut cutiile îndoite.Având în vedere cât de scumpe sunt produsele alimentare, măcar să am posibilitatea de a le verifica.

    Reply
  2. Eu lista mi-o pregatesc cum mi se duce un produs ca sa nu uit atunci cand trebuie sa pornim la cumparaturi. Lista ar fi mai mare de am avea si o masina. :))
    La data expirarii ne uitam si noi mereu, la lactate ne uitam la bulinutele ce ne arata de cate ori a fost “refrabricat” si la cum sunt ambalate produsele. Nu dau bani nici pt.o punga sparta, nici pentru una mai goala, nici pt.un borcan deschis etc.etc.

    Reply

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.