Cum e cu supărarea

suparare

”Oricine se poate supăra – este uşor. Dar să te superi pe cine trebuie, atât cât trebuie, în momentul potrivit, pentru un motiv corect şi într-un fel potrivit – asta nu mai este deloc simplu.” Aristotel

Aud mai mereu oameni spunând ”sunt supărat pe popescu” sau ”popescu m-a supărat, nu mai vorbesc cu el”. Mi se pare atât de copilăresc să te superi pe cineva atât de mult încât să nu mai dai nici bună ziua. Doar mie mi se pare o lipsă de respect? O dovadă de imaturitate?

Suntem oameni și uneori acceptăm mai greu ca cineva să aibă altă părerea decât a noastră și foarte rar, am observat mai nou, oamenii pot accepta. Dar mi se pare atât de copilăresc să te superi. Să nu vorbești cu o persoană cu zilele pentru că te-ai supărat. Sau poate doar crezi că e supărat pe tine…

Și eu mă mai supăr pe moment, dar nu țin supărarea, cum s-ar zice. Îmi place și de cele mai multe ori prefer să le spun oamenilor în față ceea ce cred, mi se pare mult mai ”sănătos”. Și aș prefera ca oamenii să aibă curaj și să spună lucrurilor pe nume astfel nu s-ar mai crea confuzii. Decât să lași lucrurile nespuse, nelămurite sau să se interpreze greșit, mai bine spui lucrurilor pe nume la momentul potrivit, nu după ce fapta e uitată.

Sunt o fire mai vulcanică, cu o personalitate puternică și extrem de încăpățănată, mă supăr repede, dar îmi trece la fel de repede. Nu pot să țin supărare, și nici nu vreau, spun ce am pe suflet și apoi din punctul meu de vedere, lucrurile sunt rezolvate. Accept ca oamenii să aibă propria părere, accept și sfaturile lor după ce le analizez bine.

E trist să te gândești că există oameni care nu vor să mai vorbească cu tine sau să audă de tine. E și mai trist atunci când e vorba de rude, prieteni apropiați. Dar în astfel de momente, prietenii se cern din nou.

”Am învăţat că atunci când am o supărare, am dreptul să-mi arăt supărarea, dar asta nu-mi dă şi dreptul la răutate.” Kathy Kane Hansen

Cu timpul, am încercat să nu mai pun chiar totul la suflet, să nu mă las afectată și influențată de supărările altora, de cele mai multe ori, nefondate.

Foto

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.