Cărți pe care nu am reușit să le citesc până la final

carti

Despre cât de mult îmi place să citesc, am tot povestit pe blog și probabil deja ați observat, mereu apar cărți noi în biblioteca mea. Când eram la școală, citeam tot ce era necesar, indiferent dacă subiectul îmi plăcea sau nu. Însă altfel se pune problema când ai o mulțime de cărți care așteaptă să fie descoperite și tu te oprești la o carte care nu ți se potrivește.

Nu pot să spun că există cărți care nu merită a fi citite, spun doar că anumite cărți pe mine nu m-au atras, oricât m-am chinuit să citesc și mă ambiționam să citesc mai departe sperând ca următoarele pagini să fie mult mai interesante. De cele mai multe ori, cumpăr cărți la recomandarea oamenilor pe care îi cunosc și am încredere în recomandările și gusturile lor, dar nu de fiecare dată ne-am potrivit. Îmi place să comand cărți online, însă când am timp și când se organizează târguri de carte, îmi place mult să merg și să răsfoiesc cărțile înainte de a le cumpăra.

Titluri de cărți pe care nu le-am putut parcurge până la final

  • Cum se educă fetele în Boemia de Michal Viewegh – părea o carte interesantă, m-a atras titlul și mica prezentare de pe site, dar nu am reușit să parcurg mai mult de câteva pagini, poate datorită stilului gramatical;

boemia

  • Eleganța ariciului de Muriel Barbery – peste tot unde citeam, toată lumea lăuda această carte, am zis că sigur e interesantă și am comandat-o fără să stau pe gânduri, am citit mai mult de jumătate din ea, apoi am renunțat la ea definitiv. Poate cândva o voi relua.

eleganta

  • Clopotul de sticlă de Sylvia Plath – deși primele pagini au prezentat o poveste care părea să devină interesantă, a devenit tot mai plictisitoare și am renunțat.

clopotul

  • Mic dejun la Tiffany de Truman Capote – această carte atât de citită și de recomandată, trebuia să-și găsească un loc și în biblioteca mea, și credeam cu tărie că mă voi îndrăgosti de ea, dar nu a fost așa. Mi-am propus să o reiau când voi avea timp.

mic dejun

  • Lolita de Vladimir Nabokov și Maestrul și Margareta de Mihail Bulgakov – despre amândouă, doar cuvinte de laudă citisem, am amânat să continui să le citesc, am lăsat semnul de carte înăuntru, sper ca într-o zi să le continui.

lolita

Nu contest că aceste cărți nu sunt foarte bune, doar că poveștile lor pe mine nu m-au atras suficient încât să îmi doresc să duc povestea până la final. Îmi doresc ca atunci când citesc o carte, povestea din paginile ei să mă atragă atât de tare încât să nu o mai las din mână până la final. Am avut cărți pe care le-am citit în două zile, au fost cărți pe care oricât m-am străduit să le termin, zicându-mi că sigur următoarea pagina va aduce ceva interesant, le-am abandonat într-un final.

Sunt curioasă să aflu care sunt cărțile pe care le-ați citit pe jumătate? Sau sunt singura care abandonează cărți la jumătate de drum? 

13 thoughts on “Cărți pe care nu am reușit să le citesc până la final”

  1. Hmm… Să știi că și eu fac la fel. Depinde de carte, de subiectul abordat. Dacă mă acaparează, nu o las până nu ajung la ultima pagină, iar dacă nu mi se pare chiar așa interesantă, o las pe parcurs.

    Reply
    • La început, mi se părea ciudat aă abandonez o carte, apoi mi-am dat seama că am o mulțime de alte cărți care mă așteaptă și nu are rost să mă forțez citind una care nu mă atrage. Mi se părea timp pierdut, nici nu doream să încep alta, dar nici nu citeam, tot amânam. Așa că mi-am luat inima in dinți și am recunoscut că nu toate cărțile mi se potrivesc. Asta era o explicație pentru sufletul meu.

      Reply
  2. Flori pentru Algernon e cartea ce am amanat-o record, auzeam numai lucruri bune despre ea, prietenele mele au citit-o si le-a placut mult, eu am avut cateva tentative si desi o am in biblioteca de vreo 2 ani am zis in ianuarie ca e momentul sa o citesc. Am citit vreo 80 pagini si acolo am ramas. Intre timp mi-am cumparat Open – Andre Agassi si m-a captat mai tare. “Eu sunt Malala” am citit 100 pagini, nu am mai continuat iar Fluturi le-au citit altii de la mine, eu nici nu le-am deschis. Dar anul asta mi-am propus sa ma ambitionez sa le citesc ca e pacat sa ma astepte…

    Reply
    • Eu sunt Malala am citit-o sperand pana la final să fie ceva wow, dar nu a fost asa. Eu consider ca nu e bine sa ne amagim, daca nu ne captiveaza atentia de la inceput, nu are rost sa pierdem timpul.

      Reply
  3. La mine se vede daca imi place sau nu o carte in functie de ritmul in care o citesc. Nu obisnuiesc sa las carti neterminate, dar dureaza ceva mai mult pana reusesc sa ajung la ultima pagina :).

    Reply
  4. Nu tin minte sa fi abandonat prea multe carti, insa traiesc cu regretul ca am dus la final cateva. Ultima, “La capatul curcubeului”, de Vernor Vinge (premiul Hugo in 2007), m-a obosit teribil. O idee excelenta, insa nereusit pusa in cuvinte, dupa parerea mea.

    Reply
  5. Eu m-am impiedicat in Sotronul lui Julio Cortazar. De citit am citit-o pana la urma, dar cu senzatia ca trageam la galere. Culmea e ca are recenzii bune, si chiar mi s-a parut o carte buna. Pur si simplu nu ma puteam identifica cu niciun personaj, nu rezonam cu alegerile si ideile personajului principal… Obiceiul de a bea ceai de mate, singurul meu castig din experienta Sotron

    Reply
  6. Ador rubrica ta de cultură pentru că îmi place la nebunie să citesc nu doar cărți, ci și DESPRE cărți!

    Și eu am o carte pe care am lăsat-o neterminată: Demonii de Dostoyevsky, dar nu pentru că nu mi-a plăcut, ci pentru că am luat-o cu mine în Japonia și am lăsat-o la soacră și de câte ori ajung pe acolo, mă întorc cu atâtea cumpărături încât pur și simplu nu mai am unde să o îndes 🙂 Dar dacă mai petrec vreo 2-3 vacanțe pe acolo, cred că am toate șansele să o termin. 😀

    Breakfast la Tiffany am citit-o tot în Japonia. Mi-a împrumutat-o un prieten african și am devorat-o într-o singură zi, iar Lolita am cumpărat-o și am citit-o anul trecut de aici pentru că mi-a plăcut cum e îmbrăcată fetița de pe copertă 😀 (Da… recunosc, am niște standarde cel puțin curioase în alegerea lecturilor).

    Pe celelalte nu le-am citit. Dar, din nou, pentru copertă și titlu, cred că voi căuta cartea Eleganța Ariciului pentru că nu am cum să ratez o așa carte! 😀

    Reply
    • Mă bucur că îți place această rubrică. Sper să găsești recomandări bune care să-și fie pe plac.Și mă bucur că lumea mai citește cărți bune.
      Uneori și eu aleg cărțile după copertă (și aici ne potrivim), dar merg și pe recomandări. Timpul este limitat și încerc să citesc ce îmi place și să mă relaxez citind.
      Am promis că voi încerca să citesc, din nou, Breakfast la Tiffany și Lolita. Revin cu impresii.

      Reply

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.